De ce e hartuirea legala si acceptata in Romania

Hashtag-ul #metoo, devenit viral in ultimele zile si in Romania, dupa ce sute de mii de femei au postat online detalii despre experientele lor de victime ale hartuirii, motivate de un val de furie colectiva impotriva lui Harvey Weinstein, a fost lansat initial de activista Tarana Burke, in urma cu 10 ani. Campania ei – pentru ca la acea vreme nu existau hashtag-uri – incuraja oamenii sa reactioneze la acte de hartuire care au loc in special in comunitati defavorizate. Recent, actrita Alyssa Milano a cerut femeilor sa posteze pe retelele sociale marturisiri legate de propriile experiente ale hartuirii, folosind expresia Taranei. De acolo, e clar ce s-a intamplat: amploarea fenomenului de hartuire stradala – scopul initial al campaniei – a iesit la lumina.

Cum era de asteptat, reactiile au fost impartite. Pentru mii de femei (doar in Romania) vorbind despre abuzurile suferite, aratand vulnerabilitate si solidaritate, s-au trezit comentand foarte multi barbati (si nu numai) pe care aceste acuzatii ii lezeaza. Si ei spun ca aplicarea cu strictete a legii ne-ar rezolva aceste neplaceri generate de persoane cu probleme mentale, cum ii numesc unii pe agresori, refuzand sa accepte ca (aproape) oricine a agresat. Ei cer probe, dovezi, demonstratii in fata justitiei. In acelasi timp noi, femeile sau victimele, ca sa nu exclud pe nimeni, ne punem o alta problema – ce facem cu toate aceste agresiuni, hartuiri si abuzuri despre care am vorbit in spatiul public?

Asta ma intreba o femeie pe contul personal de Facebook, unde trebuie sa marturisesc ca postarea mea insotita de hashtag-ul #metoo a atras si cateva comentarii misogine de la barbati pe care nu ii cunosc, dar care au simtit ca e de datoria lor sa compare experienta mea de a fi urmarita zi de zi, ca adolescenta, cu un compliment nedorit pe Facebook. Pentru ca, nu-i asa, ei stiu cel mai bine ce e si cum se simte hartuirea. Si nu sunt ironica. Este clar ca si agresorii au partea lor de experienta si au si motivatii despre care ar merita sa vorbim. Revenind, insa, la intrebarea esentiala, ce facem cu toate aceste fapte?

Hartuirea este legala in Romania

Poate ca un motiv pentru care avem o problema legata de hartuire este ca ea e legala in Romania. Hartuirea sexuala e definita si sanctionata de lege, insa intr-un sens foarte limitat, care nu acopera nici pe departe multitudinea de situatii traumatizante prin care trece o persoana, ca urmare a actiunilor de atingere, urmarire, psss-ire etc.

Am vorbit despre asta cu Simona-Maria Chirciu, care a devenit doctor in urma cu doar cateva saptamani cu o teza despre Hartuirea in spatiul public in Romania: abordari teoretice si politice. De la invizibilitatea fenomenului, la politici publice'.

Conform cercetarii ei, hartuirea, asa cum este prezentata ea in noul Cod Penal, nu asigura legal protectia victimelor. Cuvintele sunt importante (mai ales in texte de lege, dar si intr-un sens mai larg, pentru ca ne definesc experientele), iar faptul ca, in Codul Penal, hartuirea sexuala „trebuie sa aiba loc in mod repetat (ceea ce inseamna ca in instanta victimele trebuie sa demonstreze cu probe caracterul repetitiv al hartuirii) este o problema. Este indeajuns ca hartuirea sa aiba loc o singura data (asa cum arata legile si instantele din alte tari: Franta, Olanda, Belgia, Statele Unite ale Americii, India etc.), insa se pare ca legiuitorii romani merg pe principiul ca hartuirea se refera la un comportament care mai degraba prin repetarea sa le deranjeaza pe victime, ci nu prin natura si caracterul actiunii.

Citeste si:
Harvey Weinstein – informatii noi despre scandalul sexual de la Hollywood

In al doilea rand, starea de temere este greu de demonstrat in instanta si este un concept vag, deoarece nu se face nici o precizare despre faptul ca prin actiunea de hartuire, se produce o temere PENTRU siguranta persoanei sau a persoanelor apropiate (in alte coduri penale din alte state, se precizeaza asta).

In al treilea rand, lipsesc efectele posibile ale actiunii de hartuire: contact fizic nedorit, agresiune fizica, verbala, emotionala sau psihologica, agresiune sexuala, santaj, amenintare etc., precum si efectele psihologice asupra victimelor. Efectele sunt importante pentru ca arata la ce duce hartuirea, ea avand un scop precis.', spune Simona-Maria Chirciu.

Apoi, arata Simona, faptul ca hartuirea este definita ca fiind un eveniment care are loc in spatiul privat este pur si simplu fals, subliniind ca legile trebuie sa fie adaptate la realitatea traita de oameni.

In plus, mai vorbim si despre infractiunea de hartuire sexuala, care este, conform legii, „(1) Pretinderea in mod repetat de favoruri de natura sexuala in cadrul unei relatii de munca sau al unei relatii similare, daca prin aceasta victima a fost intimidata sau pusa intr-o situatie umilitoare, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
(2) Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.'

Din nou, sa dovedesti repetarea unei hartuiri este extrem de dificil.

Ce este, de fapt, hartuirea?

Si e cu atat mai dificil cu cat experientele subiective acopera o paleta foarte larga de actiuni si consecinte ale acestora. Poate de aceea femeile si barbatii nu pot sa cada de acord asupra unei definitii, iar victimele si agresorii percep drept normalitate actiunile de acest fel.

Conform DEX, definitia hartuirii este cea de mai jos, si cred ca putem fi de acord ca e destul de cuprinzatoare, in toate sensurile ei.

„HĂRȚUÍ, hărțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri, probleme, întrebări etc., a nu lăsa în pace pe cineva; a cicăli, a sâcâi, a pisa. ♦ (Reg.) A întărâta un câine. 2. Tranz. A desfășura atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a nu-i permite deplasarea, pregătirea unor acțiuni de luptă, aprovizionarea etc. 3. Refl. recipr. A purta discuții repetate și contradictorii cu cineva, a se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera. [Var.: hârțuí vb. IV] – Harță + suf. -ui.''

Cand transferi o astfel de definitie in sfera intima, insa, ea poate fi interpretata in multe feluri care ne afecteaza modul in care percepem (sau nu) hartuirea drept ceea ce este. Dar voi incerca sa exemplific.

Daca eu ajung seara la scara blocului meu si cineva imi spune „Ce buna esti!', se cheama hartuire? Nu, nu cred neaparat asta. Dar teama incepe de acolo. Daca descui usa de la intrare si persoana aceea ma urmareste, vorbim despre hartuire? De aici lucrurile incep sa se complice. Tehnic, nu e hartuire, pentru ca a facut un „compliment' si nu a actionat in vreun fel (atingere, bruscare sau mai stiu eu ce) care sa arate demonstrabil ca m-a lezat. Dar daca intru in lift si acelasi om intra dupa mine? Nici asa, din punct de vedere legal, desi voi fi atat de inspaimantata incat imi va auzi bataile inimii. Dar daca in lift continua sa imi vorbeasca, eventual obscen, facandu-mi propuneri? Nici asta nu e hartuire, libertatea de exprimare este fundamentala, cum s-ar spune, nici nu a pus mana pe mine. Dar daca imi pune si mana intre picioare? Aici in mod cert vorbim despre hartuire, chiar agresiune, dar suntem doi oameni intr-un lift. Si nu e hartuire, pentru ca nu ma vede nimeni si nu pot sa demonstrez ce mi s-a intamplat.

Totusi eu, daca scap din aceasta situatie ipotetica nevatamata fizic, si desi o consider in intregimea ei hartuire, sunt absolut neputincioasa din punct de vedere legal. Trauma mea nu exista pentru legiuitori, pentru ca mai importanta este libertatea unui om. Si nu poti sa iei libertatea unui om daca nu demonstrezi cumva ce ti-a facut. Libertatea omului este, aflam si din discursurile din Parlament ale alesilor nostri implorand un vot pentru neinceperea urmaririi penale de la colegii lor, cel mai important lucru.

In cazul hartuirii, libertatea agresorilor, si ei oameni, este fundamentala. Libertatea victimelor de a iesi pe strada la ce ora vor, de a nu cheltui bani suplimentari pe taxi pentru propria siguranta, de a nu trai pur si simplu cu frica in san de fiecare data cand intra intr-un lift cu un strain nu conteaza.

Gandindu-ma totusi la cum ai putea sa legiferezi hartuirea astfel incat sa descurajezi un fenomen de o amploare uluitoare (pe bune, in aceasta chestiune eu si Angelina Jolie suntem la fel), imi vine in minte exemplul unei propuneri de lege din Franta, unde Marlene Schiappa, Ministru pentru egalitate de sanse intre femei si barbati, doreste definirea hartuirii stradale si sanctionarea ei drept contraventie. Tot in Franta, presedintele Emanuel Macron a initiat demersurile de a-i retrage lui Harvey Weinstein (mogului de la Hollywood ale carui abuzuri repetate au cauzat fenomenul hashtag-ului #metoo) Legiunea de onoare.

M-as bucura sa il aud pe Klaus Iohannis luand atitudine fata de ceea ce se intampla in online-ul romanesc astazi (mai cu seama ca imi amintesc cum s-a angajat personal sa lupte alaturi de Emma Watson – how sweet – pentru campania HeForShe). M-as bucura sa vad parlamentari raspunzand la acest subiect cu proiecte pentru legi noi. Legi importante, care ne afecteaza pe multi. Ma tem ca nu o sa vedem asta prea curand, tocmai pentru ca libertatea noastra conteaza mai putin decat libertatea omului. E o libertate mai mica, mai nesemnificativa, o libertate ingaduita femeii.

Citeste si:
Fiecare poveste conteaza #metoo

Asta nu inseamna decat doua lucruri. In primul rand ca ar trebui noi, toate cele care am postat despre #metoo in aceste zile, sa cautam resursele, sa cautam organizatiile guvernamentale care sa ne ajute, si sa facem noi o astfel de propunere pe care sa o trimitem parlamentarilor care ne reprezinta, cerandu-le sa ne protejeze.

Sau ar mai putea sa ne indemne, daca ce propun mai sus pare un efort epuizant si o miza prea mica (desi as vrea sa ne oprim si sa consideram momentul acesta drept ceea ce este, o trezire in masa), sa ne amintim ca avem datoria sa facem ceva. Ok, am fost victime, toate, dar daca vrem sa nu mai fim, asta e o motivatie suficienta de a schimba mentalitati in jurul nostru. De a fi vocale, de a nu mai lasa sa treaca de la noi. Si, da, in final, de a spune niste nume. Pentru ca victimele sunt acum la vedere. Agresorii cine sunt?

Foto: PR

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK