De ce dăm click compulsiv pe horoscop

Horoscopul e mai citit decât știrile, iar la nivel global, astrologia e un business uriaș, dar și un criteriu după care unii oameni își modelează destinul. Totuși, de ce dăm click compulsiv pe horoscop?!

În timp ce beau un ceai masala preîndulcit și foarte condimentat la umbra generoasă a unui neem înflorit, Mavi, ghidul meu din India, îmi povestește despre fiica lui, Ananya, studentă la arhitectură. În această țară, majoritatea căsătoriilor sunt aranjate de familii, în funcție de castă. El, spre exemplu, doctor în istorie pensionat, face parte din casta războinicilor. Asta înseamnă că el trebuie să-i aranjeze o căsnicie cu un bărbat din aceeași castă, deci trebuie să caute în toată țara pe cineva cu care să nu fie înrudită. „O castă e ca un copac. Trebuie să îi găsesc un soț din același copac, însă dintr-o ramură complet diferită”. Zestrea pe care trebuie să o plătească fiicei pentru a o mărita se ridică la o sumă fabuloasă; mi-a mărturisit că a strâns toată viața pentru asta. E rușine mare să nu ai această posibilitate („Ce-o să zică lumea?”), deși sistemul castelor, în teorie, e abolit de aproape 70 de ani, iar zestrea, tot în teorie, e o practică ilegală.

Mi-a menționat în treacăt că, deși e pasionată de arhitectură și visează să proiecteze lucruri mărețe, dacă soțul și socrii lor vor decide ca ea să fie casnică, Ananya nu va avea drept de veto. Și nici el. Deci există posibilitatea să fi studiat degeaba. „Cum i-o fi destinul, nu pot să schimb ce îi e scris.” Atunci, l-am întrebat dacă nu poate să negocieze termenii înainte. „Da, ei pot spune că o vor lăsa să lucreze, pot să promită marea cu sarea, dar se pot și răzgândi imediat după nuntă. Iar atunci nu se mai poate face nimic.” Majoritatea oamenilor cu care am vorbit în India (de fapt, toți) mi-au spus că mariajele lor au fost aranjate și că sunt fericiți, deși proporția căsătoriilor aranjate e de aproximativ 75%. Însă m-am întrebat ce e în sufletul unui tată atunci când ia o decizie atât de importantă pentru fiica lui. Cum își asumă responsabilitatea, greutatea de pe umeri, posibilitatea eșecului.

Eu ezit și în fața unor decizii minore, cum ar fi ce marcă de detergent să cumpăr sau ce să mănânc la cină. Cum poți decide destinul altcuiva fără să clipești? „Nu îmi asum cu adevărat această decizie, horoscopul e cel care hotărăște. De exemplu, a vrut să o ceară recent familia unui băiat de ministru. Ar fi fost o mare onoare pentru mine, însă am aflat că, din punct de vedere astrologic, erau incompatibili și n-am putut să-i fac asta fiicei mele.” Poftim?! Adică, pentru noi horoscopul e o supapă pentru stres, sunt niște fraze pe care le uităm la câteva minute după ce le-am citit, iar pe lumea asta sunt oameni pentru care astrele sunt un criteriu principal în alegerea destinului? Dealbreaker?

OK, știam că asta e o practică comună în China, dar dacă adaugăm și India în ecuație, rezultă că soarta unui procent foarte generos din populația lumii atârnă de mofturile astrelor. Și îmi imaginez o lume în care ANAF-ul ar cerceta toate firmele cu parteneri în zodia Săgetătorului, în ziua în care „se află” că aceștia vor primi „o sumă importantă de bani”, cu oameni care nu ar semna contracte importante, pentru că a zis Neti Sandu sau Urania că nu ar fi „o perioadă propice pentru acte” sau nu ar mai pleca într-o vacanță pentru că „nu e o perioadă favorabilă călătoriilor”. OK, deci să spunem că horoscopul nu are o pondere chiar atât de mare în deciziile noastre de viață. Însă, cu toate astea, am informații la prima mână că, în mediul online, horoscopul e mai popular decât știrile de tabloid. Și e aproape jenant faptul că oameni erudiți dau click într-un număr alarmant pentru a afla previziunile astrologice (și dau share la aplicații care îți dezvăluie ce regină ai fost într-o viață anterioară, cum ai arăta dacă ai fi bărbat și alte chestii la fel de informative). Dar, pe de altă parte, cine sunt eu să judec, din moment ce… și eu dau click când văd vreun horoscop? Și o fac în mod compulsiv. Știu de ce. Mă gâdilă să citesc „despre mine”, râd de defectelele zodiei mele (care câteodată e Leu, câteodată e Fecioară, treaba e foarte incertă) și să mă împăunez când citesc despre calități, mă încurajează să aud că „o să primesc un sfat bun de la o persoană în vârstă”.

Un studiu care a fost realizat în Londra în 1958 în scopuri medicale și care a evaluat mai mult de 2.000 de bebeluși, născuți la câteva minute unii de alții, declară că a demistificat astrologia – concept care are la bază faptul că Soarele, Luna și planetele ne influențează atât trăsăturile de caracter, cât și destinul. Conform astrologiei, cei 2.000 de copii ar fi trebuit să aibă trăsături similare, însă cercetarea, aprofundată de Geoffrey Dean, un om de știință fost astrolog, și Ivan Kelly, psiholog la Universitatea din Saskatchewan, Canada, a arătat că subiecții au avut înclinații și destine diferite pe toți parametrii. Le-au fost monitorizate ocupațiile, nivelul de anxietate, statutul marital, agresivitatea, IQ-ul, aptitudinile artistice și matematice – toate aceste lucruri pot fi prevăzute la naștere, conform horoscopului. „Astrologia nu are nici un mecanism acceptabil, principiile sunt invalide și au picat toate testele”, a declarat dr. Dean.

OK, e ușor să demontezi ideea că tot Universul conspiră să-ți orchestreze contexte romantice favorabile și sume de bani. Și iată că cineva a făcut-o. Însă este cel puțin interesant faptul că astrologia, o practică cu o vechime de mii de ani, nu are niciun sâmbure de adevăr. Totuși, trebuie să recunoaștem că are și părți bune, respectiv, ne ajută să ne evaluăm cinstit defectele și calitățile, sau, atunci când atribuim forțelor cosmice eșecurile și succesele noastre, tindem să ne judecăm mai puțin aspru și să acceptăm faptul că nu avem mereu control asupra circumstanțelor de care avem parte. Și, în timp ce fiecare școală de gândire are nuanțe foarte diferite, de la Platon la Jung, astrologia este un trend care în Europa a pornit din Grecia Antică și ne hrănește de mii de ani nevoia unui sens, ideea că am face parte dintr-o schemă mai largă a lucrurilor. Astrologia pune accent și pe universalitatea experiențelor, iar acest aspect l-a incitat pe psihanalistul Carl Gustav Jung, care a studiat semnele zodiacale și pe baza lor a dezvoltat teoria subconștientului colectiv. Și pe Platon, care credea că sufletele sunt formate din resturile sufletului universului, și că fiecare are câte o stea, la care revine după moartea fizică.

OK, putem accepta astrologia ca pe un concept filosofic mai degrabă decât ca pe o știință, dar conform cercetărilor recente în neurologie, nu există nici liber-arbitru (suntem mai degrabă programați genetic și modelați de factorii de mediu) și sinele e doar un flux de idei care se schimbă cum bate vântul. Dar, cu toate astea, ne-ar fi greu să ne imaginăm o lume fără aceste concepte.

De aceea, deși cred că îngroș rândurile scepticilor, pentru că sunt mai degrabă cititoarea Doamnei Stela decât fana Uraniei, în India am decis să merg totuși la un astrolog (astrologia indiană e ușor diferită de cea europeană), un membru al castei brahmanilor (casta intelectualilor hinduși) care avea un doctorat în astrologie. Nu i-am verificat studiile, dar mi-am dat seama imediat că vorbesc cu un intelectual. A venit cu un dosar complet despre slăbiciunile și calitățile mele, mi-a indicat anii propice diverselor activități și o listă de previziuni pentru următorii zece ani. Dintre toate acele zeci de pagini cu informații vitale despre mine, am reținut doar că trebuie să port un smarald de patru carate pe degetul mic, pentru a-mi exploata mai bine potențialul intelectual. Practic, un ghiul. Iar asta chiar ar fi o problemă pentru mine, din punct de vedere estetic. Așa că acum caut online cercei cu smarald.