Ai întâlnit pe cineva nou și poți spune 100% că este o persoană optimistă. Mereu cu zâmbetul pe buze, fără umbre de îngrijorare neîntemeiate, te simți complet în largul tău lângă el. Dar această stare de relaxare nu este singurul câștig de care ai parte tu sau relația. Căci această trăsătură creează premisele unui cuplu unde gradul de satisfacție este mai ridicat pe diferite paliere, la fel și posibilitatea de a interacționa mai sănătos.
Entuziasmul
Îl face să se bucure autentic, să fie deschis la noi oportunități pe care să le savureze din plin. Asta nu înseamnă că nu va pune limite atunci când va simți asta. Dar nu va intra automat pe o perspectivă negativistă unde totul e negru sau cu potențial periculos, deși în mod evident nu este cazul. Devine mai deschis la sugestiile tale și mai predispus să se adapteze universului tău.
Mai puțină critică
Un optimist care să te bombardeze cu nemulțumiri și critică formulată de-a dreptul tăios, dureros? Nu prea se potrivesc aceste două posibilități. Nu va fi rezervat, dar își va împacheta cerințele sau observațiile în blândețe, chiar și atunci când aduce fermitatea în ecuația comunicării. Iar din aceste minusuri reflectate nu va construi un scenariu de-a dreptul catastrofal, ci se va raporta strict la realitate și ce prezintă ea în aici și acum.
Piedici de moment
Aveți anumite probleme în cuplu? V-ați lovit de o situație care vă strică planurile? Nu se distruge tot Universul și nu privește contextul ca ceva ce nu poate fi depășit niciodată. Caută soluții, știe că e ceva temporar.
Are încredere în el
Dar nu o încredere falsă, gonflată, care să ascundă o stimă de sine redusă. Și nici o încredere care să vină dintr-o gândire magică, cum că totul va fi bine de la sine fără să depună efort. Încrederea este construită pe baza calităților, abilităților sale de care este perfect conștient și pe baza unor experiențe din trecut când a reușit și asta l-a făcut să se simtă bine cu sine. Nefiind o persoană critică nici cu tine și nici cu el, vocea lui critică interioară este ca atare redusă și nu i-a sabotat încrederea în forțele proprii. Nu are nici o voce exigentă foarte amplă care să-l ghideze spre perfecționism. Își vede reușitele, le celebrează și de acolo ia resurse pentru viitor.
Autenticitatea
O persoană optimistă nu încearcă să îți vândă o imagine atent construită în care la un moment dat vei vedea crăpăturile și vei distinge prin ele ce se află în spatele măștii. El este cine este, transparent, autentic, comunicativ, relaxat, un întreg pachet de trăsături la vedere, fără ascunzișuri obositoare pentru amândoi.
Determinat
Cum nu este sabotat de gândirea negativă are curajul să își asume diferite riscuri, relaționale, financiare, își stabilește obiective pe care le urmărește cu determinare. În același timp e bine ancorat în realitate și nu visează la scenarii de basm.
Citește și:
Comportamente care îți arată încă de la început că nu e partenerul cu care poți construi o relație sănătoasă
Foto: PR