De ce banii nu aduc fericirea în cuplu, indiferent cât câștigați

Fericirea în cuplu nu are legătură cu finanțele. Chiar dacă banii aduc un grad ridicat de confort, rămân alte nevoi neacoperite.

De ce banii nu aduc fericirea în cuplu, indiferent cât câștigați

Mai bine plâng într-un Jaguar decât în autobuz, spunea Francoise Sagan. Și cu toate astea există destule staruri care au recunoscut că s-au luptat vreme îndelungată cu depresia, deși trăiau în lux, aveau proprietăți fabuloase, iar conturile lor conțineau sume cu multe zerouri. Dependențele (de droguri, alcool sau sex) reprezentau un refugiu, o modalitate nesănătoasă să facă față presiunii sau problemelor cu care se confruntau, deși din exterior păreau că au o viață minunată la care oamenii obișnuiți pot doar visa. Cupluri formate din persoane publice, actori, cântăreți, modele, sportivi au vândut tiraje întregi de publicații unde pe prima pagină apărea vestea divorțului sau a despărțirii. Indiferent cât erau de faimoși și bogați asta nu i-a ajutat să simtă mai multă fericire, satisfacție, să se înțeleagă. Deoarece fericirea în doi nu depinde de bani.

Diverse nevoi

Sigur că ajută să vă descurcați foarte bine financiar. Aveți o casă mai mare și loc unde să fie acomodată intimitatea fiecărui membru al familiei. Vă permiteți vacanțe frumoase, nu stați cu frica zilei de mâine, că nu aveți ce pune pe masă sau nu aveți cu ce să plătiți grădinița copilului. Și chiar și așa nu e de ajuns. Căci pe lângă nevoile acestea de bază mai există și nevoi emoționale ce țin de a te simți iubit, văzut, auzit, înțeles, important, de a primi sprijin, atenție, de a te simți în siguranță. Și chiar dacă unul dintre limbajele iubirii propriii ție este reprezentat de cadouri, unde ajută posibilitățile ample, acestea nu vor ține locul nevoilor tocmai enumerate.

Deconectarea și neglijarea

Banii mulți se fac prin multe ore investite la nivel profesional, prin efort consistent și susținut. Mai aveți timp să vă întâlniți acasă sau reușiți să vă reuniți abia la final de săptămână? Unul se ocupă preponderent de casă și de copii, iar celălalt de afacerea familiei? Câtă vreme petreceți cu toții? Sunt plecări din oraș sau din țară, un ritm profesional care vă dau senzația că de fapt trăiți două vieți complet diferite? Care e raportul viață profesională, viață de cuplu/familie și viață personală? Fiind foarte concentrați pe a câștiga mult, a vă realiza financiar, se poate să pierdeți din vedere și relația dar și propria persoană. Ca atare să vă neglijați timpul de odihnă, relaxare, o nutriție adecvată. Stres, burn out, poate probleme de sănătate în legătură cu acestea.

Principii și valori

Când latura materială devine valoarea predominantă din existența voastră, celelalte valori sau principii de viață trec în plan secund și banii devin un barometru pentru alegerea prietenilor, hobby-urilor (dacă aveți timp de ele) și vă condiționează chiar să rămâneți în contexte care, dacă trageți linie, aduc disconfort semnificativ. De exemplu, un loc de muncă la care sunteți tratați oribil, job-ul în sine nu vă place foarte tare, dar banii sunt încântători. Un mediu social fără pic de conectare, intimitate emoțională, apartenență sau prietenie autentică, dar care financiar se circumscrie ambițiilor voastre.

Citește și:
Ce abordări pesimiste are partenerul tău și cum le încurajezi fără să îți dai seama

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle