Dating în era modernă: capcanele flirtului online

Astăzi, la nivel de dating, acțiunea s-a mutat în online. Rețelele de socializare facilitează comunicarea dar și iluziile sau interpretarea eronată a unor gesturi cât se poate de banale.

Scena de dating e foarte diferită de acum 10 ani sau mai mult. Totul pare că se întâmplă în online. Sigur, putem folosi Instagram, Facebook drept o modalitate de a strânge informații despre persoana respectivă, de a intra în contact cu cineva, dar reprezintă și o sursă generoasă de speranțe false. Interpretări multiple ne alimentează fanteziile și blochează relaționarea sănătoasă.


Inimioare și like-uri confundate cu început de dating

Poate chiar ai postări interesante sau persoana resectivă consumă asiduu tot ce înseamnă rețele de socializare. Așa că împarte inimioare, like-uri, îți mai lasă un comment scurt, iar toate astea îți dau speranțe că pășiți timid spre dating. Pentru un evitant nu e nimic neobișnuit să fie prezent, să nu te lase să-l uiți printr-un simplu like. Dar asta nu înseamnă că situația va evolua spre relația pe care ți-o dorești. Sau că un flirt online se va traduce ulterior prin întâlniri față în față.


Iluzia pozelor perfecte

Cine pune poze fără machiaj, cu părul dezastru? Obosită după o săptămână intensă de lucru? Pozele postate pe social media sunt de multe ori prelucrate, li se aplică filtre, prezintă cea mai bună variantă a ta. Așadar bărbatul respectiv nu te apreciază pe tine cum ești în realitate, ci varianta perfecționată de online.

Te caută constant

Ești foarte încântată de mesajele de bună dimineața sau noapte bună. Îți scrie în fiecare zi, chiar de mai multe ori pe zi. Îți trimite glume, melodii, uneori stați de vorbă cu orele. Crezi clar că este dating de eră modernă. Însă nu ieșiți deloc împreună sau asta se întâmplă extrem de rar. Uiți că o relație presupune întâlniri reale, nu doar discuții pe internet. Iar cine își dorește să te cunoască, ori să înceapă o relație cu tine își face timp să te vadă față în față. Nu doar să îți dea niște mesaje, în timp ce are constant alte priorități.


Ai acces la ce vrea el să vezi


Fiecare dintre noi are controlul expunerii pe social media. Adică postezi ce vrei tu ca alții să vadă. Prin flirt online și accesul la postările lui, ai deschidere către o parte infimă din viața lui. Nu îi cunoști prietenii, colegii, familia, nu aveți activități împreună. Practic ți se dau cu pipeta informații suficiente, inclusiv pozele din privat, cât să te mențină agățată, să nu te îndepărtezi emoțional. Aparențele sunt foarte înșelătoare și te provoacă să îți construiești tu în mintea ta un potențial scenariu de dating care e cât se poate de departe de ceea ce se petrece în realitate.


Citește și:
Nu pui limite? Dovezi că ai un comportament pasiv-agresiv și trebuie să-l schimbi

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle