Dăruiește Viață anunță că va reface spitalul pentru copii Marie Curie

Dăruiește Viață a anunțat că inițiativa #NoiFacemUnSpital se extinde, prin refacerea de la zero a spitalului Marie Curie.

Dăruiește Viață anunță că va reface spitalul pentru copii Marie Curie

Asociația Dăruiește Viață a anunțat ieri într-o conferință de presă că va reface de la zero spitalul pentru copii Marie Curie din Capitală. Fondată de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu în 2012, Asociația Dăruiește Viață a început ca un demers de a continua misiunea pe care cele două și-o asumaseră până atunci ca voluntare: aceea de a identifica soluții care să crească șansele la viață ale bolnavilor de cancer din România.

Dăruiește Viață a reușit, în cei opt ani de activitate, să schimbe legea care îi forța pe pacienți să aștepte cu lunile aprobările necesare pentru a urma tratament în străinătate, a construit 18 camere sterile de transplant, triplând capacitatea României în acest domeniu, a construit primul laborator de diagnosticare în profunzime a cancerului limfatic, la Timișoara, și a dotat un laborator similar la Institutul Clinic Fundeni. A renovat secții de oncologie pediatrică și de adulți în București, Timișoara și Brașov. A dotat zeci de spitale cu echipamente medicale.

Dar fără îndoială cel mai mare proiect Dăruiește Viață este #NoiFacemUnSpital, adică construirea unui spital de oncologie pediatrică, primul din România care ar putea să ofere copiilor bolnavi de cancer toate serviciile necesare tratamentului – terapie intensivă, chirurgie, radioterapie și chimioterapie.

Acuzate de Primarul Capitalei Gabriela Firea că ar fi doar interfața unei inițiative a fostului Ministru al Sănătății Vlad Voiculescu, prin intermediul unei postări distribuite pe Facebook, cele două fondatoare Dăruiește Viață, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, au organizat o conferință de presă prin intermediul căreia au răspuns acuzațiilor primarului și au anunțat demararea unui nou proiect.

Dăruiește Viață anunță că va reface spitalul pentru copii Marie Curie

'Aceștia sunt oamenii invizibili pentru politicieni în majoritatea timpului. Politicienii nu le văd nici suferința, nici nevoile și nici meritele. Nu le văd drepturile. Acești oameni care au fost invizibili până acum, care au devenit vizibili după ce s-au unit și au decis să-și construiască singuri un spital. Și atunci politicienii s-au enervat și i-au atacat. Ironia este că în spatele nostru nu e nimeni altcineva decât acești oameni', a afirmat Carmen Uscatu la conferința de presă.

„Noi vrem să le spunem acestor oameni că noi îi vedem și dovada cea mai bună este felul în care construim acest spital: transparent, eficient și cu responsabilitate față de donatori, de copii, de părinți și de medici, față de societate. Vrem să le spunem acestor oameni să nu se dea bătuți în fața atacurilor politicienilor. Împreună, suntem invincibili. Politicienii atacă proiectul spitalului oncologic pentru copii de frică! Au de ce să le fie frică, pentru că noi suntem uniți și puternici! Tocmai de aceea este important să continuăm ce am început', a punctat Oana Gheorghiu.

Dăruiește Viață a anunțat că inițiativa #NoiFacemUnSpital se extinde, prin refacerea de la zero a spitalului Marie Curie. Împreună cu o echipă de consultanți francezi, managementul și echipa medicală a Spitalului Marie Curie, asociația lucrează la master planul pentru Marie Curie, care va asigura aceleași standarde vest-europene de tratament pentru toate secțiile și specializările spitalului. În prezent, Spitalul de Urgență Marie Curie este cel mai mare spital de copii din țară. Master planul include construcția unei noi clădiri, similare celei deja construite de asociație și dotarea acestora la standardele medicinei de secol XXI.

'Am povestit mereu despre cât de dinamic este proiectul #NoiFacemUnSpital și despre câte nevoi au apărut pe parcurs. Acum am finalizat deja structura Primului Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică și am început etapa de instalații, compartimentare și design exterior și interior. Iar în 2020 vor fi funcționali. Dar la Spitalul Marie Curie nu se tratează doar cazurile oncologice și cazurile chirurgicale. De aceea am început să lucrăm la un master plan pentru a asigura aceleași standarde de tratament pentru toate secțiile spitalului pentru proiectul extins. Și îi invităm pe toți cei care doresc să pună o cărămidă, să rămână alături de noi sau să ni se alăture, pentru că, uniți, facem lucruri mari și în România.', a adăugat Oana Gheorghiu.

Activitatea de construire a spitalului poate fi urmărită pe blogul Jurnal de spital, iar dacă vrei să te implici, o poți face chiar acum. Fie donând pe platforma de strângere de fonduri Bursa de Fericire, fie comandând un produs din colecțiile Bursa de Fericire, fie creând un eveniment, pe același site, ca să devii fundraiser, fie donând prin SMS cu mesajul SPITAL la 8864 (pentru 4 euro pe lună) sau la 8844 (pentru 2 euro pe lună). Iar companiile cu cifra de afaceri de peste 1 milion de euro pot redirecționa 20% din impozitul pe profit către Dăruiește Viață.

Cea de-a doua clădire nouă va fi construită în curtea Spitalului Marie Curie și va si conectată cu spitalul deja ridicat, pentru a asigura continuitatea proceselor și protocoalelor medicale. Finalizarea proiectului înseamnă crearea unui spital capabil să ofere tratament multidisciplinar copilului, indiferent de afecțiune, la standardele occidentale.

'Scopul nostru este ca acest spital să devină un spital european, un spital în care echipa medicală să lucreze multidisciplinar și eficient, un spital în care să se respecte normele și procedurile medicale astfel încât să scadă rata de infecții intraspitalicești și să se reducă timpul de așteptare al pacienților, un spital digitalizat, în care să eliminăm birocrația și să ne concentrăm pe ceea ce este cu adevărat important – pacientul și confortul acestuia. Faptul că suntem atât de mulți oameni care susținem acest proiect este incredibil. Împreună am reușit să ajungem până aici și tot împreună continuăm. Împreună suntem invincibili! Și ne dorim ca autoritățile să fie alături de noi toți, atunci când le solicităm ajutorul și nu să ne pună piedici și să ne arate cum nu se poate. Pentru că #NoiFacemUnSpital, orice ar zice politicienii.', a arătat Carmen Uscatu.

Citește și:
Tudor Chirilă o atacă pe Gabriela Firea

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle