Daca si oamenii mari s-ar mai juca din cand in cand… (de Mihaela Radulescu)

.. Am vedea mai multi oameni relaxati, zambitori, prietenosi si dispusi sa fie de folos si altora. Am observat ca, de cate ori imi fac timp sa ma joc cu fiul meu, ajung repede la o stare de bucurie autentica, pentru ca intru intr-un univers simplificat, dar foarte pur si energizant. Simpla conventie ca suntem niste personaje pe care le inventeaza un copil plin de imaginatie duce la relaxare, la indepartare de problemele de oameni mari, atat de diverse si acaparante.

Cum nu e numai parerea mea, ci si a unor specialisti pe care i-am citit recent, m-am gandit ca poate nu strica sa adaugati si aceasta rezolutie la cele pe care vi le-ati propus deja pentru noul an. Si nu e vorba doar de joaca alaturi de un copil, ci de ceea ce am putea face mai des, daca am sti sa mai luam pauze de seriozitate si sa ne „prostim nitel, in sensul ludic al expresiei. De obicei, facem treaba asta la vreo petrecere sau in vacante, cand spiritul nostru e ceva mai liber si mintea mult mai dispusa la distractie.

Ma uit mereu cu ingrijorare si tristete la copiii pe care-i vad jucandu-se cu nemiluita pe iPad-uri sau alte device-uri, langa niste parinti care se bucura ca odraslele lor nu-i deranjeaza cu orele. Inutil sa mai spun cat de gresita e abandonarea lor in lumea jocurilor electronice, indepartarea lor de banala conversatie si interactiune cu copii de varsta lor sau cu oamenii mari din preajma. Vad tot mai des adolescenti care traiesc prea mult cu castile in ureche, care stau ore in sir la mese impreuna cu alti tineri, dar toti sunt pe telefon, butonand si nefacand conversatie unii cu altii. Nu vreau sa par anacronica, pentru ca iubesc tehnologia si ii inteleg toate foloasele, dar simt ca exageram cu totii si, daca nu stim sa-i dozam folosirea, cred ca ajungem sa ne insinguram tot mai mult, sa fim tot mai stangaci in socializare si dialog.

Ca avem nevoie si de momente de relaxare, e clar pentru toata lumea si imi aduc aminte ce placere imi faceau partidele de rummy, sah, canasta sau rentz cu bunicii, cu prietenii mei din adolescenta. Am incercat sa-l invat pe copilul meu toate jocurile de carti pe care le stiu, sah, table, monopoly, rummy, in fine, tot ce credeam eu ca-i va fi de folos in gastile de prieteni. Numai ca nu-si gaseste mai niciunde parteneri pentru asa ceva, nici in taberele in care merge cu alti copii si nici in casele in care mergem in vizita si el ar vrea sa se joace cu copiii de acolo.

Toti par dependenti deja de jocurile electronice, aproape toti propun iPad-ul ca varianta de distractie sau cer telefonul parintilor (daca nu-l au deja pe al lor de pe la 5-6 ani), unde sunt instalate cateva aplicatii pentru ei. Am si acum gasti de prieteni cu care imi face placere sa ma intalnesc ca sa jucam un scrabble sau un boggle, volei sau bowling si marturisesc ca ador acest tip de petrecere a timpului liber cu prietenii, in care nu urla muzica si avem cum sa ne auzim, in care radem copios si ne straduim sa castigam, in care avem timp sa ne jucam si sa ne relaxam cu adevarat.

Specialistii spun ca e vital pentru dezvoltarea umana sa ne jucam, ca nimic altceva nu ne dezvolta mai bine creativitatea si spiritul de inovatie ca joaca. Evident, ei se refera la copilaria in care aceste deziderate sunt oarecum naturale, dar cred ca e important sa le mai si accentuam, lasandu-le copiilor nostri cat mai multe parghii la indemana spre a savura anii de formare. Nu-mi place sa vad copii prea seriosi si parinti incantati ca odraslele lor nu se mai joaca, ci s-au „maturizat si au doar preocupari „grele, improprii pentru varsta lor. Copilaria n-ar trebui scurtata, pentru ca e singura perioada de acumulare fara obligatii, fara responsabilitati, fara majore batai de cap – care, inevitabil, urmeaza in anii lungi de viata ai oricui.
Ma intorc la joaca oamenilor mari, in care cred aproape ca intr-o terapie. Poate ca unii aveti deja obiceiuri sanatoase, zile in care va intalniti cu prietenii ca sa jucati un joc de societate sau sa va intreceti intr-o competitie sportiva, poate ca iesiti in fiecare weekend cu bicicletele sau mergeti cu motoarele la padure, poate ca va plac la nebunie excursiile si vizitele la muzeu, dar stiu sigur ca sunteti si multi aceia care ati uitat ce va bucura, ce va relaxeaza cu adevarat.

Ador oamenii cu pasiuni concrete si constante, n-am ras niciodata de barbatii in toata firea care inca mai construiesc avioane sau vapoare din bucati sau fac puzzle-uri grele, nu mi se pare deloc desuet un club de carte sau orice altul in care ideea de baza e sa te intalnesti cu alti oameni care au aceeasi pasiune ca si tine. Banuiesc ca ati observat si voi ca oamenii morocanosi si vesnic nemultumiti sunt chiar cei care nu reusesc sa-si faca prieteni de distractie, care nu se regasesc in nici o ipostaza ludica si care resping orice forma de distractie, numind-o ridicola. Jovialitatea, buna comunicare, eficienta conectare sociala au mereu legatura cu aceste demersuri de timp liber, de-aia auziti tot mai des de team-building-uri, mai ales in companiile cu multi angajati, extrem de solicitati de munca lor.

Poate ca nu va vedeti in ipostaza de combatant la o lupta pe terenul de paintball sau ca pasager intr-o barca de rafting, dar nu veti regreta nici o clipa indrazneala de a participa macar o data la aceste activitati. Poate ca va place mai mult sudoku-ul, dar ce-ar fi sa mai incercati si o catarare pe un perete de alpinism sau chiar sa mergeti sa petreceti cateva ore la un spital de copii, unde efortul vostru de a darui cateva clipe de joaca ar insemna enorm, atat pentru voi, cat si pentru ei?

Sigur, cheful de joaca la oamenii mari trebuie zgandarit, el nu vine instinctiv, ca la copii. Trebuie sa va impuneti un program si o atitudine mai relaxata, macar experimental, pentru a afla cu ce v-ati acomoda. Fiind un om care adora si practica buna organizare, v-as propune sa va intocmiti o lista cu traznai pe care ati vrea sa le incercati si sa cautati parteneri compatibili pentru ele. Ati putea chiar explora pe net, pentru a gasi cluburi, locatii, actiuni care va intereseaza. Poate ca va fi greu sa-i convingeti pe apropiatii vostri sa va urmeze, dar nu ezitati sa va faceti prieteni noi, care raspund mai prompt nevoii voastre de evadare din stres si rutina.
Intr-un studiu american, realizat de psihiatrul Stuart Brown, pe 46 de condamnati pentru crima, concluzia a fost ca toti aveau in comun doua aspecte: proveneau din familii unde au fost abuzati si nu s-a jucat nimeni cu ei, in copilarie. Dintr-un alt studiu al aceluiasi psihiatru, am aflat ca e mult mai important pentru copii sa se joace cu alti copii de varsta lor, decat cu adulti, dezvoltand astfel un limbaj mult mai complex si aptitudini sociale mult mai avansate. E plin raftul de specialitate de dovezi ca joaca aduce doar beneficii, atat pentru buna functionare a creierului, cat si pentru dezvoltarea unor complexe aptitudini sociale, mai ales daca joaca din copilarie e urmata de replici in viata de adult.

In final, nu conteaza ce anume jucati, ci doar ideea de a va juca si, mai ales, de a va indemna copiii sa se joace cu alti copii, nu cu device-urile electronice.
La joaca, oameni mari, daca vreti sa fiti luati in serios!

www.22foryou.co
https://www.facebook.com/MihaelaRadulescuSchwartzen-berg?ref=hl

Foto: Cheerful mid adult mother and daughter playing with balloons from Shutterstock

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK