Dacă vrei să-l faci să-ți spună „Te iubesc”, e posibil să trebuiască să schimbi niște lucruri. Cât de curând posibil!
Unul dintre cele mai fascinante momente în tot acest dans al atracției, al întâlnirilor și al relațiilor romantice este atunci când îți dai seama că te îndrăgostești de partenerul tău. Și mai fascinant decât asta este atunci când îți aduni, în sfârșit, curajul să-i spui „te iubesc!', așa cum reușesc acele femei neverosimil de superbe din comediile romantice. E minunat să fii îndrăgostită, pentru că, până la urmă, la asta visăm atunci când ne aruncăm în caruselul întâlnirilor romantice: descoperirea acelei persoane unice, alături de care să construim o relație durabilă, față de care să simțim atracție și pentru care să nutrim pasiune.
Nu-i de mirare că multe dintre noi facem câte în lună și în stele că să obținem reciprocitatea sentimentelor. Dar sfatul nostru ar fi: nu încerca nimic din ceea ce îți sugerează așa-zișii experți în relații. Pentru că, în cel mai bun caz, aceste sfaturi sunt niște tehnici discutabile de manipulare. Iar în cel mai rău caz s-ar putea să aibă fix efectul invers celui scontat. Tot ce ai de făcut este să fii tu însăți! Da, poate fi extrem de frustrant să știi că nu poți face nimic. Dar dacă e să trăiești o poveste de dragoste alături de un bărbat, ea se va întâmpla de la sine. Fără eforturi și tertipuri inutile!
Așa că ignoră aceste 10 sfaturi care îți sunt date frecvent de prieteni binevoitori sau de specialiști în materie de amor:
Dacă ți se pare că zece straturi de fond de ten, anti-cearcăn, pudră și farduri, pe lângă mascara, tuș și ruj, îl vor face să se îndrăgostească de tine mai repede și mai intens, te înșeli amarnic! Oare bărbații ne preferă nemachiate și cât mai naturale? Și aici am ceva rezerve! Mulți vor spune că da, dar de fapt asta este doar la nivel declarativ. Ceea ce le place de fapt este o înfățișare care să arate cât mai naturală și îngrijită, chiar dacă asta implică și un machiaj minimal.
Da, știu! Acum o să-mi spui că te machiezi pentru tine! Iar dacă chiar așa stau lucrurile, nu abandona această rutină! Dar dacă, de fapt, te machiezi mai mult doar când știi că te vei afla în preajma lui, atunci ar fi mai bine să nu mai faci acest efort! Pentru că practic stabilești un standard nerealist chiar pentru tine! Și este foarte posibil ca și el să prefere să-ți vadă frumusețea neacoperită de cosmetice!
Bineînțeles, cu toții ne mai prefacem amuzați, din când în când, chiar și atunci când nu e cazul, fie pentru a detensiona o situație, fie pentru a salva de ridicol o persoană. Dar asta nu înseamnă că trebuie să râzi în hohote la fiecare glumă pe care o spune iubitul tău, indiferent de cât de nesărată ar fi ea. Dacă nu are un extraordinar simț al umorului sau dacă nu toate glumele lui sunt amuzante, atunci nu te simți obligată să râzi! Râsul tău nu le va transforma automat într-o comedie spumoasă. Și nici nu îl vor face să se îndrăgostească de tine, dacă nu este (încă) pregătit să o facă.
Este de bun simț să strângi după tine atunci când mergi la el acasă. Dar la asta trebuie să se reducă activitățile gospodărești desfășurate la el acasă! Pentru că, până la urmă, are nevoie de o parteneră, și nu de o menajeră sau de o dădacă. Iar dacă are cumva aceste așteptări, poate ar fi mai bine să fugi! Cât mai repede! Pentru că una e să prestezi servicii de menaj și una să faci parte dintr-un cuplu, unde lucrurile astea se împart egal.
Dacă îi place să aibă o casă ordonată, atunci să-și angajeze o menajeră. Iar dacă preferă un anumit fel de mâncare la cină, puteți găti împreună sau poate să comande acasă. Să joci rolul menajerei / mamei/ dădacei nu-l va face să te iubească mai mult, ci te va transforma doar într-o prestatoare de servicii neplătite!
Foarte multe femei se simt extrem de sexy cocoțate pe niște tocuri imense. Pentru altele, mersul pe tocuri este o adevărată tortură. Ideea e că ești sexy atunci când ai încredere în tine, dar asta trebuie să vină fărăr eforturi, și în nici un caz nu trebuie să-ți nenorocești coloana pentru un dram de sex appeal! Dacă iubitului tău îi place să facă sport, să se plimbe cu bicicleta, să viziteze muzee, atunci tocurile nu-l vor face să se îndrăgostească mai repede de tine!
Se uită la meciuri, așa că te uiți și tu la meciuri. Ține cu Steaua, așa că ții și tu cu Steaua. Adoră tenisul, așa că te trezești în miez de noapte să urmărești Australian Open alături de el. Nu e nimic rău să împărtășiți aceleași pasiuni. Atâta timp cât le împărtășești cu adevărat. Cu alte cuvinte, e în regulă să-ți descoperi noi hobby-uri, dar nu încerca să le fabrici, doar ca să devii mai atractivă în ochii lui. Este adevărat, multe cupluri se formează în jurul unei pasiuni comune, iar sportul este una dintre ele. Dar asta nu înseamnă că trebuie să creezi un liant artificial doar de dragul unei relații.
Poate că ai auzit de multe ori că un copil unește un cuplu precum nimic altceva, dar este un mit cum nu se poate mai fals. Pentru că, nu-i așa, nu-i nimic mai romantic decât să-l anunți pe iubitul tău că va fi tatăl unui copil pe care nu și-l dorește neapărat?! Practic, așa pui bazele unei relații romantice de durată, bazată pe încredere și respect reciproc. Sper că ai sesizat sarcasmul!
Așa că, dacă îl iubești cu adevărat, nu-i face astfel de surprize (oricâte povești de „succes' ai auzit pe această temă). În cel mai bun caz, astfel de povești s-au sfârșit cu un divorț; în cel mai rău, cei doi au rămas în relație „de dragul copilului', care probabil i-a auzit toată viața certându-se și auzind că a fost un copil nedorit. Decizia de a avea un copil este una cât se poate de serioasă și se bazează pe consensul ambilor parteneri . Pentru că da, ești părinte pentru toată viața!
Sunt persoane care adoră să facă sex în poziția misionarului, în timp ce alții o consideră cea mai plictisitoare poziție și o urăsc de-a dreptul. Dacă partenerului tău îi place, iar tu o detești, nu e o soluție să pretinzi că-ți place. Pentru că pur și simplu nu o să funcționeze pe termen lung. Evident, este ideal să fiți total compatibili în dormitor, dar dacă nu se întâmplă asta, soluția este să spui direct (pe cât posibil și diplomat) ce-ți place și ce nu-ți place. Este valabil și pentru partenerul tău. Dacă alegi calea întortocheată a disimulării, lucrurile vor fi din ce în ce mai complicate și mai frustrante. Dacă vei comunica direct ce așteptări ai, s-ar putea să descoperi că vă puteți armoniza dorințele. Iar asta nu înseamnă că te va iubi mai puțin, ci din contră.
Nimeni nu are dreptate tot timpul! Nici măcar iubitul tău! Dacă susține o idee greșită (și o susține până în pânzele albe), poți să-l contrazici și e chiar indicat să o faci. Dacă ai argumente și fapte, susține-ți punctul de vedere. Nu trebuie să stai în umbra lui sau să cedezi, doar că să nu se simtă invalidat în vreun fel. Dacă un bărbat merită dragostea ta, cu siguranță își dorește să aibă alături o parteneră inteligentă și asumată. Iar aici nu e loc de negociere!
Da, probabil că la momentul respectiv a părut o idee bună să-i spui să se mute la tine, dar trebuie să-ți spun că asta nu o să-ți garanteze iubirea lui eternă. Ba chiar s-ar putea să înceapă să se gândească la tine ca la o ființă hibrid: jumătate mamă, jumătate colegă de cameră. Și nici una dintre ele nu mi se pare o ipostază prea sexy! Așa că ia decizia mutatului împreună numai atunci când ai o relație solidă și sunteți pe picior de egalitate, din toate punctele de vedere. Așa că poate părea o idee bună (în teorie) să-i propui să stea la tine până se repune pe picioare financiar (și își recapătă job-ul, să spunem). Dar nu trebuie să aștepți să se simtă obligat să te iubească pentru asta (dacă nu o face deja).
Nu pretinde că ești altcineva decât ești pentru a convinge un bărbat să te iubească. Crede-mă: ești perfectă așa cum ești! Nu pretinde că ai opțiuni liberale, când de fapt ești o socialistă convinsă. Nu poza într-o conservatoare dacă ești de fapt o liberală. Vei sfârși mereu într-o atitudine defensivă!
Foto: Imaxtree