Curaj pe linia frontului – femei extraordinare cu povesti extraordinare (I)

Una este irlandeza, alta kurda, una este din Statele Unite, alta din Franta. Se afla in Irak pentru a salva vieti.

Pentru ca misiunea sa este aceea de a sprijini neincetat femeile din intreaga lume, ELLE l-a desemnat pe fotojurnalistul Jonathan Alpeyrie sa se intalneasca cu ele si sa le descopere viata de zi cu zi, framantarile si bucuriile. Un portret al daruirii.

Carrie, 54 de ani

Tara de origine: Irlanda.
Stare civila: mama a doi baieti (Maxim, 20 de ani, si Tristan, 13 ani).
Profesie: specialist in sanatate publica, PHD, fosta asistenta de chirurgie.
Timp petrecut in Mosul: trei luni.

Motivul pentru care ai venit in Mosul: „Am o adevarata vocatie pentru activitatile umanitare. Sunt pasionata de ceea ce fac si mereu caut provocari. Cineva m-a intrebat odata de ce aleg mereu calea cea mai dificila, dar presupunea probabil ca eu vad doua cai! In Mosul are loc, in prezent, una dintre cele mai grave crize umanitare din lume. Am fost prezenta in Sierra Leone, in timpul epidemiei de Ebola, in sudul Sudanului, in Benin si in Europa de Est, dar pentru mine cel mai dificil a fost in Romania, din cauza ca acolo am vazut copii suferind. Pentru mine, Mosul este in suferinta acum, iar lipsa de umanitate pe care o intalnesc aici este incomensurabila.

Descrie o zi obisnuita: „Muncim 24/7, ceea ce uneori presupune ca ne culcam imbracati si mereu suntem in stare de alerta. Farurile devin o arma, pentru ca aici nu exista electricitate, iar generatorul sucomba deseori din cauza motorinei de calitate proasta. Cumva este important sa ne pastram simtul umorului, dar asta pana apar victime. Sunt foarte stricta cu curatenia, ca sa evitam aparitia oricarei epidemii in randul membrilor echipei, asa ca ma asigur ca toata lumea se spala constant pe maini. Nu exista apa curenta si nici vreo toaleta functionala. O baie este un plan grandios, care se materializeaza cu apa cenusie din raul Tigru, depozitata in sticle de plastic in curte. Este un exercitiu de mare echilibru in baie sa te speli intr-o galeata cat de mult poti, cu o cantitate infima de apa. Iar spalatul hainelor este o clatire rapida in aceleasi ape gri ale Tigrului. Micul dejun si cina ajung, de obicei, aduse de ambulante sau de militari, gatite in bucatariile lor. Mancam impreuna, stransi in jurul unor mese mici, la lumina lumanarilor sau a farurilor, iar pe masura ce se incalzeste afara, lupta cu mustele este din ce in ce mai acerba. Incerc, pe cat posibil, sa mentin moralul echipei ridicat si sa ma asigur ca putem comunica deschis despre orice. Onestitatea si transparenta sunt esentiale.

Cel mai dificil aspect al misiunii tale: „Faptul ca nu am suficienti interpreti ingreuneaza mult lucrurile, iar coordonarea unui grup divers de oameni care au foarte putina experienta sau chiar deloc si nu sunt obisnuiti cu dinamica muncii in echipa e o misiune deloc usoara. Munca in echipa este cruciala in astfel de imprejurari, mai ales atunci cand ajung la noi multe victime. Iar ca femeie este chiar mai dificil sa fii intr-un loc precum Irak. Oamenii nu inteleg mereu de ce am ales sa fiu aici, dar nu ma deranjeaza sa fiu criticata si nici nu incerc sa-mi justific alegerea misiunii sau a tarii, si nici nu caut aprobarea nimanui. Pentru mine conteaza doar parerile celor mai apropiati membri ai familiei.

Cea mai mare satisfactie a misiunii tale: „Faptul ca salvez vieti, ca alin suferinta, ca aduc un strop de umanitate in acest loc. Am intalnit un tanar, Ahmed, pe care nu-l voi uita niciodata. A fost adus la clinica noastra cu o taietura imensa in barbie si cu alte rani pe corp, dupa ce scapase de torturile ISIS. Fusese torturat intr-un mod atat de brutal, de inuman, incat nu voi putea sa-l uit vreodata. Dar a supravietuit.

Cum te relaxezi: „Imi place sa crosetez, sa tricotez si citesc mult. Acum citesc Coranul in engleza, ca sa inteleg mai bine textul sfant, primordial, al credintei islamice. Uneori, daca nu avem activitate, ne strangem in jurul unui mic ecran ca sa ne uitam la un film. Barbatii mai protesteaza la filmele romantice, dar, in final, faptul ca ne ghemuim unul in altul aduce un pic de caldura in incaperile reci, cand sunt 10 grade afara, iar casa nu are incalzire.

De ce iti va fi dor cand se va termina misiunea ta aici: „Relatiile si prieteniile pe care le-am legat aici vor fi cel mai greu de lasat in urma. Atunci cand lucrezi atat de aproape de niste oameni ca cei de aici dezvolti relatii foarte intense. Legaturile dintre oameni devin mai puternice in vreme de razboi. Occidentalii au pierdut acest gen de conexiune care se naste din adversitate.

Ce ar trebui sa stie lumea despre situatia actuala din Irak: „Mi-am petrecut copilaria in timpul razboiului civil din Irlanda de Nord si cunosc acest pesimism care exista acum in Orientul Mijlociu, pentru ca ne-am confruntat si noi cu el, in timpul lungilor ani de negocieri care au fost necesari ca sa ajungem unde suntem astazi. Procesul de pace din Irlanda de Nord demonstreaza importanta leadership-ului in rezolvarea unui conflict. Asadar, unde sunt liderii din Orientul Mijlociu? Toti cei care sunt parte din problema ar trebui sa fie si parte din solutie. Rolul unui adevarat lider este sa aiba viziunea pacii, sa vada reconcilierea, iar calea catre asta necesita curaj, intelepciune si abilitatea de a face compromisuri. Cred ca Procesul de pace din Irlanda de Nord ar trebui folosit ca model pentru solutionarea crizei din Orientul Mijlociu. Reconcilierea este inceputul procesului de pace si nu scopul lui. Furia si lipsa de incredere pot ramane acolo timp de decenii intregi, dar toata lumea isi doreste ca violentele, suferinta si dezumanizarea sa ia sfarsit. Un final are nevoie de un inceput… Asadar, cine raspunde acestei provocari?