Cupluri faimoase care au sfidat așteptările tuturor și care au relații solide, dincolo de diferența de vârstă de peste 30 de ani

Vârsta este doar un număr, iar cuplurile de celebrități de mai jos ne demonstrează foarte bine acest lucru!

Despre cuplurile de vedete în care diferența de vârstă este foarte mare s-a tot vorbit și o să se mai vorbească multă vreme de acum încolo. Iar asta pentru că unii nu își dau seama de faptul că, până la urmă, iubirea nu ține cont de vârstă, așa cum este și în cazul acestor cupluri cunoscute, care au sfidat așteptările celor din jur cu privire la relațiile lor și nici nu au dat vreo importanță comentariilor răutăcioase. 

Emilie Livingston și Jeff Goldblum

Actorul Jeff Goldblum, care are 68 de ani, și actrița și fosta gimnastă Emilie Livingston, în vârstă de 38 de ani, s-au căsătorit în 2014 și au împreună doi copii, Charlie și River. „Jeff Goldblum mă face să mă simt iubită din prima zi în care ne-am cunoscut. M-am întrebat dacă acest sentiment ar putea fi adevărat pentru că nu mai experimentasem până acum o dragoste atât de inocentă, pasională, tandră și sinceră”, spunea Emilie Livingston în 2018 pe Instagram.

Sean Penn și Leila George

În 2016 existau mai multe zvonuri conform cărora Sean Penn și Leila George ar forma un cuplu. În luna octombrie din acel an, au apărut prima dată împreună pe covorul roșu. În vara anului 2020, actorul în vârstă de 60 de ani și partenera lui în vârstă de 29 de ani s-au căsătorit în secret. Ulterior, actorul a confirmat vestea în cadrul Late Night with Seth Meyers, ocazie cu care a mărturisit că la ceremonia restrânsă au fost prezenți cei doi copii ai lui și fratele soției sale.

Sarah Paulson și Holland Taylor

Între Sarah Paulson și Holland Taylor există o diferență de vârstă de 32 de ani care mai tot timpul a dat naștere unor discuții. În 2016, Sarah Paulson, care acum are 46 de ani, spunea pentru New York Times despre partenera ei că este „probabil cea mai frumoasă femeie.” „Este intens să fii cu cineva mai în vârstă. Cred că apreciezi mai mult timpul și ceea ce aveți împreună și ceea ce este important, și poate face chiar și lucrurile mici să pară extrem de mărunte”, a adăugat atunci actrița.

Richard Gere și Alejandra Silva

Actorul Richard Gere în vârstă de 71 de ani și publicista și activista Alejandra Silva în vârstă de 38 de ani s-au întâlnit în 2014, în Italia, într-un hotel luxos de tip boutique, iar în iunie 2015 relația lor a fost făcută publică. Cei doi au împreună doi copii. „Trebuie să mărturisesc că are mult mai multă energie decât mine, este mult mai activ și este greu să ții pasul cu el”, povestea Alejandra Silva în 2018 într-un interviu pentru Hola!.

Mel Gibson și Rosalind Ross

Celebrul actor Mel Gibson, în vârstă de 65 de ani, și scriitoarea Rosalind Ross, în vârstă de 31 de ani, sunt împreună din 2017. S-au cunoscut când aceasta a aplicat pentru un job la compania lui de producție. În ianuarie 2017, Rosalind Ross a născut un băiețel, actorul devenind tată pentru a noua oară. „În ceea ce privește vârsta și relațiile, este doar un număr. Ea este adultă și ne iubim”, spunea actorul pentru The Mirror.

Katharine McPhee și David Foster

Katharine McPhee, care are 37 de ani, l-a întâlnit pe productorul muzical David Foster, în vârstă de 72 de ani, atunci când era concurentă la American Idol în 2006. Relația au început-o un an mai târziu, iar în 2019 s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Londra. În februarie 2021, au devenit părinți, fiind primul copil al cuplului. „Cu toții avem capacitatea de a eticheta lucrurile. Lucrurile nu sunt niciodată așa cum par și sunt îndrăgostită de povestea noastră de dragoste și asta este tot ceea ce contează”, povestea Katharine McPhee.

Mick Jagger și Melanie Hamrick

Mick Jagger și Melanie Hamrick formează un cuplu din 2014. Faimosul star rock în vârstă de 78 de ani și partenera acestuia, o coregrafă și fostă balerină, în vârstă de 34 de ani, au împreună un fiu. „Este un tată incredibil și iubitor. Pentru mine este un om minunat”, declara Hamrick pentru Daily Mail în 2018.

Dennis Quaid și Laura Savoie

În 2019, Dennis Quaid anunța că s-a logodit cu studenta lui, Laura Savoie, în vârstă de 27 de ani. Actorul în vârstă de 67 de ani și iubita lui s-au căsătorit în luna iunie a anului 2020. „E o diferență de mai bine de 30 de ani între noi și pur și simplu nici nu observăm acest lucru”, a declarat Quaid pentru Today.

Patrick Stewart și Sunny Ozell

Patrick Stewart și Sunny Ozell s-au căsătorit în 2013, la cinci ani după ce s-au întâlnit în New York. Actorul în vârstă de 81 de ani și cântăreața de jazz în vârstă de 42 de ani nu resimt diferența de vârstă dintre ei. „E atât de tânăr. Dintre noi, eu mă comport ca o pensionară. El e într-o formă mult mai bună decât mine, ceea ce mă înfurie uneori”, spunea Ozell pentru Daily Mirror în 2015.

Lady Kitty Spencer și Michael Lewis

În iulie 2021, nepoata Prințesei Diana, Lady Kitty Spencer, care are 30 de ani, a anunțat că s-a căsătorit cu partenerul său, miliardarul Michael Lewis, în vârstă de 62 de ani. Deși sunt împreună din 2018 și s-au logodit în 2019, și-au păstrat relația departe de ochii publicului.

Citește și:
Cele mai interesante povești ale vedetelor legate de începutul carierei lor

Foto: Hepta, PR, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle