Aparent două domenii diametral opuse: relația de cuplu și banii. Dar în ambele poți folosi aceleași tipare comportamentale.
Te-ai întrebat vreodată ce reprezintă banii pentru tine? Sunt o formă de validare a muncii, efortului? Semnul evident al statutului? Rezultatul palpabil al faptului că ești valoroasă? Sunt o modalitate prin care te simți puternică, în control? Oare te ajută să te simți în siguranță, protejată? Sunt un stres căci implică performanță și nu mai vrei să dovedești nimic nimănui?
Sunt o formă de condiționare impusă de societate, care ai senzația că îți restricționează libertatea? O variantă de evitare, respectiv o fugă sau o autoliniștire când ești supărată și îți cumperi lucruri care te încântă pe moment? Un mijloc prin care să accesezi experiențe interesante, cu iz de relaxare, entuziasm, bucurie, plăcere sau chiar dezvoltare personală? Iar uneori cum te raportezi la bani reprezintă o oglindă și pentru ce faci în cuplu.
Ori de câte ori ai avut în minte un obiectiv nu te-ai lăsat până nu l-ai atins. Ești cu adevărat foarte perseverentă și foarte ambițioasă. Iar la job-urile avute criteriul numărul 1 a fost salariul. Nu conta cât trebuia să muncești, cât efort să depui, cum erau șeful, colegii, atmosfera, ce impedimente întâmpinai. În relații de asemenea s-a aplicat această regulă, în care mai degrabă tu ai ales bărbatul pe care l-ai privit ca pe un trofeu și nu te-ai lăsat până nu a fost al tău, indiferent cu ce a trebuit să te lupți. Iar pe măsură ce a trecut timpul au apărut la orizont alte trofee ce poate păreau mai tentante și ofertante.
Este cu adevărat împlinitor pentru tine să observi cum ai pornit o afacere sau o carieră de la 0, neavând nimic, niciun sprijin, ai luptat de una singură, și cum a devenit un succes răsunător. Când atingi apogeul îți pierzi interesul, căci procesul este cel care te stimulează, îți dă validare, dopamină și te ține în zona de control. În relații de asemenea îți place controlul și să modelezi partenerul. Ești teribil de încântată să îl vezi cum va evolua. Partenerul și-a atins pragul maxim? Și tu pe acela al implicării, așa că renunți.
Ai în minte tot felul de scenarii apocaliptice și în realitate cu o probabilitate infimă de materializare. Rămâi fără niciun ban, ajungi pe străzi, este dureros și cumplit. Ca atare orice decizie financiară o cântărești de nenumărate ori. Nu îți asumi riscuri, nu cheltuiești în exces și precauția este literă de lege pentru tine. La fel de precaută ești și în relații, iar capitalul de încredere în partener este redus și nu va crește indiferent câte dovezi îți aduce acesta. Îți este teamă să nu fii rănită, vulnerabilă și te protejezi mai mult decât este necesar, inclusiv printr-o hipervigilență și construirea unor alte scenarii apocaliptice, dar de data aceasta despre iubire.
Nu îți oferi nici ție și nu le oferi nici celorlalți obiecte scumpe sau pe care le consideri costisitoare, dar pe care de altfel ți le-ai permite. Îți frustrezi nevoile de bază și plăcerile, eviți să te uiți la ce ți-ar aduce bucurie sau o formă de confort. Emoțional ești la fel de rezervată, nu te conectezi la nevoile tale emoționale sau ale celuilalt, rămâi într-o zonă de evitare și astfel întreții rana deprivării emoționale.
Foto: PR