Cum te autosabotezi când dai vina pe soartă sau noroc pentru statutul tău de femeie singură

Nu îți place că ești singură, iar responsabilitatea pentru asta o plasezi în exterior. De ce soarta nu are nimic de-a face cu statutul tău.

Este foarte frustrant să vezi atâtea femei în jurul tău aflate într-o relație de cuplu stabilă, iar la tine nu se leagă mai nimic în sensul ăsta. Ai încercat să găsești explicații, iar una dintre ele e că pur și simplu nu ai noroc. Sau că ai de plătit niște datorii karmice. Că acum plătești pentru niște comportamente îndoielnice prin care i-ai făcut rău conștient unui băiat de când erai adolescentă sau tânăr adult. Doar că distribuind responsabilitatea în altă parte nu îți asumi tu nimic și lași acolo puterea pe care o ai asupra propriei vieți.

Ce limite?

Cumva observi în buclă același tipar. Accepți diverse comportamente care simți că te scindează pe interior, atât de tare dor. Și totuși rămâi acolo. Lipsa de respect, de implicare a partenerului crește treptat până când pur și simplu iese din relație. Sau aștepți să facă ceva atât de oribil încât să te facă pe tine să pui punct. Și ajungi din nou singură, supărată că nu ai noroc de un bărbat bun, ci ai stat ceva ani lângă o persoană care nu te merita. Semnalele de alarmă le-ai ignorat, nu te-au determinat să pui limite din timp, să ceri ce ai nevoie. Scenariul este similar și dacă nu își asumă oficial relația cu tine și aștepți pe durată nedeterminată să se hotărască.

Cel care să te completeze

Soarta nu îți aduce în cale bărbatul acela. Persoana supremă care este îndeplinirea celui mai frumos vis. Sufletul pereche care să se potrivească cu tine excepțional. Adică aștepți potrivirea perfectă pentru care nu trebuie să muncești, nu trebuie să depui efort pentru construirea relației și a compatibilității dintre voi. De fapt unul dintre principiile tale de cuplu este că relația merge de la sine, dacă nu se întâmplă asta atunci nu ești cu persoana potrivită.

Nu îndrăznești

Stima ta de sine este din păcate la un nivel destul de jos astfel încât nici nu concepi să fii în relație cu anumiți potențiali parteneri pe care îi privești admirativ. Crezi că sunt prea buni pentru tine, tu nu ești suficientă. În același timp apare un soi de conflict interior. Vrei genul acela de bărbat, crezi că nu ai acces la el, nu intri în vorbă, nu îi dai semnale că îl placi, dacă te invită la cafea îl refuzi. Și în final rămâi singură.

Scopul tău este altul

Având în spate o serie de experiențe amoroase neplăcute, muți focusul vieții tale pe altceva. Și îți spui că soarta ta nu este a fi în cuplu, a construi o familie, ci Dumnezeu, destinul au conturat un alt plan pentru tine. Care e eventual mai nobil dacă te duci în direcția sprijinului cu note evidente de autosacrificiu, sau vrei să te pui la adăpost financiar și te concentrezi exclusiv pe muncă. Ori te-ai hotărât să îți trăiești viața la maxim, iar persoana pe care soarta o are pusă bine pentru tine va apărea brusc, va insista foarte tare și nu se va lăsa până nu te are.