Dacă privești mai atent, sub umbrela termenului anxietate se ascunde de fapt un paletar mult mai mare de emoții. Respectiv frică intensă, dezamăgire, tristețe, rușine, vinovăție. Iar împreună cu ele vin gânduri ce subliniază unele probleme care țin de relație, de interacțiunea cu partenerul, calitatea conexiunii dintre voi. Altele reflectă un tumult interior propriu ție, unde ce se petrece în cuplu e un factor declanșator care râcâie răni emoționale din alte relații, nu doar de cuplu, ci cu propriii părinți.
Oare se preface?
Ești într-o stare de alertă și o vigilență care îți cresc pulsul considerabil. Parcă e prea bun ca să fie adevărat! Oare ce urmărește? Când anume își va arăta adevărata față? Partenerul este destul de securizant, se poartă frumos, își dorește o relație asumată și se comportă ca atare. Pe foaie și tu vrei asta, dar n-ai mai experimentat o poveste fără accente dramatice, instabilitate, abandon, deprivare și efectiv nu știi ce să faci cu ce ți se întâmplă. Aștepți să iasă monstrul din carapace sau ți se pare prea plictistor, fără substanță. Cum adică să dormi noaptea bine, să fii liniștită și relaxată când te gândești la el?!
Îți ia libertatea!
Mergând pe linia bărbatului securizant, ca să dezactivezi atașamentul și ca atare să te protejezi în fața unei posibile dezamăgiri și suferințe, începi vânătoarea de defecte. Vrea relație serioasă? De fapt vrea să îți îngrădească libertatea. Vrea să te sufoce, cum adică să vă vedeți des sau să vă mutați împreună? Nu te lasă să fii cine ești tu, îți sabotează identitatea. Și multe alte ace din carul cu fân ca să te așezi la o distanță emoțională considerabilă. Inclusiv să te gândești la despărțire, să o pui în practică.
Nu ești suficientă
Intri într-o distorsiune cognitivă în care ajungi să îi citești gândurile. El în realitate nu îți spune nimic negativ, dar tu parcă știi ce gândește, și anume că nu faci anumite lucruri bine sau nu te ridici la standardele pe care el le are. Ori simți tu asta din start, în fundal rulând filmul cu titlul Nu sunt suficient de bună/valoroasă ca să fiu iubită. Un partener excesiv de critic și de exigent te poate dezechilibra. Să intri în relație cu o stimă de sine bună, ca după o vreme să realizezi că lupți să o menții.
Nu e clară natura relației
Este criptic, pe o parte se comportă ca într-o relație, pe de alta nu și-o asumă în întregime. Și prin prisma acestei incertitudini te întrebi ce simte pentru tine, unde anume să încadrezi relaționarea voastră, dacă există vreun viitor împreună. O analiză perpetuă care îți consumă resursele și prin care îți pui propriile comportamente sub lupă. Incertitudine care te macină și devine o sursă de conflict.
Îți activează abandonul
Rana abandonului începe să sângereze când partenerul dorește puțin spațiu pentru ieșiri doar cu prietenii lui, pleacă în călătorii în interes de serviciu, fără să fie o distanță emoțională considerabilă sau o frecvență extremă a acestor activități. Te temi că te va părăsi. Situația e cu atât mai amplă dacă discutăm real de un partener mai mult plecat din relație (emoțional și fizic) decât în ea.
Citește și:
Indicatori că nu mai sunteți fericiți în cuplu și nici nu vă dați seama de asta
Foto: PR