Cum te afectează în cuplu lipsa de empatie a partenerului și de ce relația are șanse mici de reușită

Lipsa de empatie a partenerului de cuplu are o serie de consecințe negative în lanț. Lesne de înțeles, nevoile tale emoționale nu sunt nici pe departe împlinite.

Empatia presupune să te pui în locul celuilalt ca și cum ai fi el, acea abilitate de a înțelege, percepe și simți emoțiile celuilalt. Dar nu toată lumea are dezvoltată empatia. Datorită unor contexte de viață cu impact traumatic empatia a fost inhibată, astfel încât la maturitate acestor indivizi ea le lipsește cu desăvârșire. Absența ei fiind de altfel și una dintre trăsăturile persoanelor narcisice. Și cum este o relație în care partenerul nu îți înțelege, vede și nu îți simte emoțiile? Una fără conexiune profundă, în care te simți invizibil, singur în doi, că nu contezi.


Minciuna…

… și manipularea, comunicarea unei jumătăți de adevăr, sunt des folosite pentru atingerea scopurilor personale. Prin lipsa empatiei, partenerul nu își pune problema ce impact ar avea asupra ta un anumit comportament al său. Iar compasul lui moral este blocat în zona obiectivelor proprii, indiferent ce costuri sau consecințe implică asupra altora. Binele lui este singurul care contează.

Îndreptățirea

Și cum acest bine nu doar că este prioritar, ci și singular, va cere de la tine diverse lucruri fără să ia în calcul realismul lor, cât sunt de rezonabile cererile. Indiferent ce efort presupune din partea ta, ce alte lucruri mai ai de făcut, consideră că i se cuvine, iar refuzul îl va mânia teribil. Așadar fie va face o veritabilă criză de furie, te va amenința concret. Fie te va pedepsi prin tăcere, retragerea afecțiunii, te va ignora, te va critica sau umili, biciui verbal prin tot felul de mici sau mari înțepături din cuvinte.


Neasumarea greșelilor

Pe de-o parte efectiv nu înțelege ce este greșit la ceea ce a făcut și de ce te-ai supărat atât de tare. Pe de alta, observă rezultatul care te-a scos din pepeni, dar îl minimizează. Te numește pe tine exagerată, se comportă ca și cum nu este nimic, te ia peste picior, pur și simplu nu-l interesează că a greșit și cum te impactează pe tine.

Te poate pune în pericol

Se simte invincibil, că totul este posibil, e cel mai bun și astfel se poate pune în situații cu potențial periculos, iar pe tine împreună cu el. Nu se preocupă de teama ta sau capacitățile tale limitate în contextul respectiv.

Cruzimea

Un anumit grad de cruzime nu este exclus, căci îl distrează să rănească alte persoane, inclusiv pe tine. Se simte mai puternic, iar posibila ta stare de vulnerabilitate și rugămințile de a nu mai repeta astfel de comportamente îl alimentează.

Nu te poți baza pe el

Ai probleme cu familia ta de origine, ai tu o suferință fizică, o boală, o perioadă grea și ești foarte obosită, ai nevoie de ajutor cu ceva concret. După nenumărate certuri e posibil să te sprijine, dar într-o anumită măsură, nu așa cum ai nevoie. Și pentru a nu-și șifona el imaginea în societate, nu pentru că îți înțelege nevoia și îi pasă. Ba mai mult e posibil să te încurce prin promisiunea că va face, dar nu duce la bun sfârșit ceea ce trebuie. Lipsa de empatie îl determină să rămână impasibil la suferința ta, ba chiar îl irită și cere o soluție rapidă.


Citește și:
De ce empatia este un aspect care crește gradul de satisfacție în cuplu

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle