Showroom-ul oricarui designer este, de obicei, un spatiu primitor, un pic boem, cu un decor simpatic si, eventual, schite si moodboard-uri atarnand de pereti, care iti dau impresia ca ai intrat intr-un fel de sanctuar in care moda se face si se desface si in care colectiile se gandesc si se viseaza. Cum totul, insa, in moda tine de imagine si de vanzarea unor produse care inspira si la care se aspira, showroom-ul nu spune niciodata povestea adevarata – este un spatiu la fel de miraculos cum par miraculoase hainele acelea pe care le ravnesti imediat ce le-ai vazut intr-un editorial dintr-o revista si despre care nu gandesti niciodata ca sunt facute din tivuri, cusaturi, taieturi, tipare si finisaje. Numai ca, in spatele amandurora, incap o multime de lucruri – de la eforturile designerilor de a concepe totul la implementarea ideilor lor. Si toate acestea nu sunt neaparat probleme cand avem de-a face cu o industrie puternica, numai ca, in Romania, nu se poate spune ca moda este o industrie si, deci, nici pe departe ca ar fi puternica. E cale lunga si complicata, asadar, de la ceea ce se intampla in atelier la ceea ce se vinde la raft, iar designerii romani, fara un sistem de sprijin si o industrie cum se cuvine, au luat-o pe calea inca si mai incurcata si mai blocata de obstacole.
Dar, de obicei, lucrurile merg. Mai greu sau mai usor, designerii care au decis sa ramana in tara si sa isi faca un business aici au invatat cateva lectii cu care au pornit la drum si apoi s-au descurcat. Pentru unii dintre ei, decizia de a face moda a fost simpla. Stephan Pelger, spre exemplu, a stiut dintotdeauna ca asta va face, mai cu seama ca a inceput devreme sa ia lectii de pictura si desen si curand dupa aceea – adica la 13 ani, cand matusa lui deschisese primul magazin Benetton din Romania – decora si aranja vitrine. „Imi era clar ca vreau sa devin creator. Am plecat la 18 ani la Viena, unde am studiat la o scoala privata de design vestimentar, am invatat despre tipare, croi, manufactura propriu-zisa, pe langa skill-urile de care ai nevoie pentru compunerea colectiilor. Am studiat trei luni la Sorbona, iar dupa aceea am lucrat cinci ani in domeniu ca sa imi invat meseria. Am decis sa ma intorc in tara la rugamintile unei prietene ca sa facem aceasta afacere. Aveam 24 de ani.'
Andreea Badala, designerul care a avut sansa sa lucreze cu Alexander McQueen si Richard Nicoll, si care a fondat brand-ul Murmur, in urma cu doi ani, spune ca, pentru ea, crearea brand-ului a fost prima decizie importanta. „Ai nevoie de ani de experienta ca sa intelegi tu ca asta este ceea ce trebuie sa faci. Este o hotarare care se bazeaza pe ce credeai tu ca stii atunci. Trebuie sa afli si daca ce stiai e corect. Iar asta o faci lucrand pentru altii. Nu cred ca poti sa incepi fara experienta, chiar daca ea e colaterala. Apoi cred ca e important sa afli ce parte din caracterul tau vrei sa exprimi in brand-ul pe care il pui la cale. El trebuie sa fie si sincer, dar si cerut de piata.'
Si apoi, desigur, este important si feedback-ul. Iar cand acesta vine din partea unei somitati in domeniu, cum i s-a intamplat Andreei, poate sa fie cu atat mai convingator. „La inceput, din frustrare sau din mandria care iti acopera frustrarile, refuzi critica. Dar eu fac un lucru pe care vreau sa il vand, care sa aiba un target. Am stat ceva sa ma gandesc ce vreau sa fac si mi-am dat seama de asta interactionand cu oameni care m-au marcat – Louise Wilson (profesoara la Central Saint Martins, n. red.) a fost cea care mi-a spus prima ca sunt obsedata de corpul feminin si mai ales de sani. Asta a fost ca un resort, pentru ca genul acesta de haine era o nisa care abia incepea sa creasca. Mi-am zis ca poti sa te distrezi cu tot felul de accesorii, dar de ce nu ai avea in afara de ele mai mult de atat, de ce sa nu fie si rochii pe care le poti purta zilnic? Puntea intre lenjerie si prêt-à-porter nu a fost exploatata. Prima colectie a fost punct de pornire pentru urmatoarele, dupa research si ani de acumulare.'
Cu un brand nou-nout in buzunar, desi cea mai importanta dintre decizii a fost luata, lucrurile nu se clarifica defel, ci abia incep sa se complice, iar episodul pe care fiecare si-l aminteste cu nostalgie este prima colectie. In spatele ei, desigur, sta o idee. Iar ideea trebuie sa indeplineasca mai multe criterii atunci cand vine vorba sa fie transferata, din zona ei confortabila, de pe schite, in realitatea mai dura – caci atunci e nevoie ca ideea sa se dovedeasca buna, puternica si mai ales vandabila. Kristina Dragomir, care s-a specializat deja de ani buni in confectionarea palariilor, isi ia inspiratia din lucrurile care o inconjoara, iar mai recent se uita din ce in ce mai des si mai insistent catre natura, flori si pasari exotice.
Pentru Mihaela Glavan, designer de incaltaminte, ideile apar zilnic, si tocmai de aceea este necesar un filtru, caci numai unele dintre acestea ajung sa fie dezvoltate in colectii. Dar ea stie intotdeauna ca ideea de la care porneste este cea mai buna. „Cea mai buna idee', crede designerul de accesorii Carla Szabo, „este aceea care simti ca te ajuta sa te conectezi cu cei carora li te adresezi.' Conexiunea aceasta, intr-un domeniu cum e moda, este vitala, iar ideea, care, dupa cum spune Irina Marinescu, este cea mai personala dintre etapele prin care trece o colectie pana sa prinda viata, „are legatura cu starea de spirit pe care o am, cu perioada in care ma aflu… Atentia mea poate sa cada pe orice, dar are stricta legatura cu ce simt. Intr-un fel, ideea ma alege pe mine si nu eu pe ea.'
Oricat de sigur ar fi, insa, designerul ca a mers pe mana castigatoare si ca a ales cea mai buna dintre idei, confirmarea nu o primeste decat mult mai tarziu, cand munca lui a atins toate fazele si a ajuns, in cele din urma, la public. „Este o povara cu care designerii traiesc, pentru ca, atunci cand nu este fast fashion, ideea este una personala, cu care oamenii vor rezona ori ba', spune Ioana Ciolacu, care este considerata inca o debutanta in peisajul modei romanesti, desi a castigat deja un premiu la European Fashion Awards, anul trecut. Iar Marina Moldovan, designerul brand-ului 109, vorbeste despre felul in care conceptul trebuie sa se strecoare, sa se plieze si sa multumeasca pe toata lumea, de la designer la cumparator. „Te gandesti ca fiecare idee trebuie sa se potriveasca cu gustul majoritatii. Daca faci cateva piese care iti plac tie, trebuie sa le completezi cu mai multe piese accesibile pentru clienti. Eu ma hotarasc de obicei la a treia, uneori chiar la a cincea idee la care ma gandesc. Trebuie sa le simt ca fiind bune si dupa ce trece un timp, trebuie sa rezoneze cu mine, pentru ca e foarte mult din mine in colectii.'
Si aceasta etapa este, de fapt, una simpla, caci ideile nu sunt o problema pentru designeri – cel putin nu pentru cei de la noi. Iar cand unii dintre ei, cum este Maria Lucia Hohan, ajung sa aiba un succes celebrat atat in tara, cat si in afara, lucrurile merg din ce in ce mai simplu. „Ma inspir foarte mult din bestseller-urile colectiilor anterioare', spune ea, „din modelele care au avut succes pe covorul rosu, iar impreuna cu ideile si preferintele pentru culori si forme noi continuam aceeasi tema stilistica.' Creatia nu e, deci, problematica. Andreea Badala intareste: „Nu am panici legate de asta. Merg dupa niste linii trasate foarte clar. Se intampla sa renunti la idei, apoi trebuie sa ai intotdeauna in minte trei lucruri: pentru ce brand lucrezi, cum sa aduci ceva nou si cum sa aduci ceva nou avand in minte ce ai vandut pana atunci. Productia ma panicheaza in continuare.'