Pentru toate acele momente in care ameninti cu demisia, nu stii daca vrei sa mai muncesti vreodata si crezi ca seful tau este cea mai rauvoitoare persoana pe care ai intalnit-o vreodata, exista si reversul.
Sunt unele adevaruri care nu pot fi contestate. Unul dintre ele este ca oricare dintre noi va ajunge la un moment dat sa isi urasca munca. Mi s-a intamplat si mie, asa cum sunt convinsa ca li s-a intamplat, de-a lungul vremii, si celor care fac munca umanitara (si care se simt, probabil, mai utili decat mine) si chiar celor care lucreaza pentru Google, unul dintre locurile in care toti angajatii viseaza sa ajunga la un moment dat.
Ce sa va mai spun, e clar ca celor mai multi dintre noi nu o sa ne mai convina, candva, sa facem ceea ce facem – o spune clar un studiu Gallup realizat anul trecut in Statele Unite, care arata ca doar 30% din angajati sunt implicati si se simt inspirati la munca. Si asta dupa ce realizatorii studiului au vorbit cu peste 150 de mii de oameni care lucreaza full sau part-time. Si nu doar ca atator oameni nu le mai place munca lor. Nu, ceea ce e cu adevarat ingrijorator este faptul ca procentul celor nefericiti la job a crescut cu 28 de procente in ultimii trei ani.
Deci putem conchide ca, intr-o vreme in care nu mai suntem atat de constransi sa facem o meserie care nu ne place, cand antreprenoriatul este in floare si fiecare a decis sa isi urmeze visele, nu suntem inca prea fericiti muncind. Desigur, se poate spune ca oamenii, fortati sa ramana pe timpul crizei la locuri de munca pe care nu le iubeau, au devenit inca mai frustrati. In Romania, spre exemplu, conform unui studiu publicat de BestJobs, doar 5% din angajati sunt foarte multumiti de job-urile lor, in timp ce 13% sunt destul de multumiti. Restul, mai putin.
Oamenii care au format esantionul studiului au multe nemultumiri care le justifica atitudinea fata de munca, iar dintre ele cea cu ponderea cea mai mare este nerecunoasterea meritelor. Beneficiile, relatia cu managerul sau cu colegii si siguranta locului de munca urmeaza pe lista. Pentru cei mai multi dintre noi, toate acestea sunt motive serioase sa nu ne mai trezim dimineata cu aceeasi tragere de inima cu care obisnuiam sa o facem. Dar, daca e sa vorbim pe sleau, exista si alte motive, cel putin la fel de importante.
Și acum, sa va fac o marturisire. Ma aflu si eu, deseori, in situatia celor despre care va povestesc. Sunt momente in care imi vine sa nu mai cobor din tramvaiul 16 atunci cand acesta ajunge in statia din Pipera. Asta dupa ce imi ia ceva timp sa ma ridic din pat dimineata, sa imi fumez cele cinci tigari la cafea si sa ma hotarasc sa plec de acasa. Stiu ca am un job pentru care multe persoane ma invidiaza si pentru care cel putin cateva ar face moarte de om. Stiu ca e un privilegiu sa vad mereu ultimele noutati, sa fiu invitata la cele mai cool evenimente, sa scriu ce imi trece prin cap – pentru ca asta mi-am dorit dintotdeauna –, sa barfesc impreuna cu colegii mei absolut adorabili ultimele colectii. Dar sunt mereu si acele momente in care toate aceste lucruri nu mai au atata importanta, in care sunt mai relevante alte lucruri – un deadline depasit, o predare cu peripetii, in care nervii nostri par mai tensionati decat cei ai unor neurochirurgi in mijlocul unor operatii importante – si in care ni se pare ca orice facem si orice obstacol pe care il intampinam sunt probleme de care tine viata cuiva.
Vorbesc serios: oricat de relaxante si creative ar parea job-urile noastre, ne aflam mai des decat s-ar crede in situatii extrem de incomode, in care fiecare mic detaliu gresit pare o chestiune de viata si de moarte. Tonurile care se ascut in redactie in serile tarzii de predare nu sunt cu nimic mai prejos fata de certurile care trebuie sa se iste intre oamenii care lucreaza in domenii mult mai putin creative sau relaxate. Si oricat de mult ar semana munca noastra cu ceea ce altii numesc distractie, avem aceleasi griji si aceeasi nevoie de feedback.
Ei, si pentru toate aceste momente in care dragostea de munca scade dramatic, exista nenumarate retete. La o prima cautare pe Internet apar cu duiumul, dar nu stiu cati le iau in serios si incearca sa le aplice pas cu pas in tentativa lor de a se indragosti ca in prima zi de munca lor. Lucru total de inteles, pentru ca, pana la urma, este mult mai simplu sa te plangi la o tigara ca esti prost platit, neinteles si ca vina intreaga pentru starea in care te afli apartine sefilor, decat sa-ti pui gandurile in ordine si sa incerci sa urmezi cateva reguli de bun-simt care chiar ar putea sa te ajute. Ei bine, am cautat indelung cele mai bune trucuri care sa-ti redea cheful de munca si am ajuns la cateva care chiar functioneaza.
Primul dintre ele, daca e sa ma intrebati, e sa nu ne mai plangem de mila si sa incercam sa gasim solutii. V-as putea insira foarte multe povesti despre nesfarsitele discutii legate de mici probleme de birou pe care le port cu colegele mele. Uneori, conversatiile noastre animate conduc la concluzii pozitive, dar trebuie sa va spun ca, cel mai des, nu fac decat sa ma amarasca mai tare. Fireste ca exista si o placere in aceste discutii, care deseori seamana mai mult cu niste barfe decat cu brainstorming-uri pentru gasirea unor solutii. Doar ca, odata ce ne-am pornit sa dam drumul nemultumirilor (foarte diverse si de multe ori neintemeiate) legate de munca noastra, nu ne mai oprim. Iar cand auzi in jur atatea lucruri negative, e foarte usor sa cazi in capcana de a crede ca nu mai e nimic de facut.
Dupa mai bine de trei ani de cand scriu pentru ELLE, mi-am dat seama ca cea mai mare satisfactie de pe urma muncii mele nu e sa imi vad textele publicate in revista. Desigur, nu pot sa ignor mandria care ma cuprinde cand cred ca am scris un text bun (sau cand scrisorile pe care le primesc imi si confirma asta). Dar momentele cele mai bune sunt, totusi, acelea in care, in serile de predare, ne regasim in fata calculatorului art director-ului nostru, rontaind ce a mai ramas de mancat prin redactie si facand tot posibilul ca revista sa ajunga la timp la tipar. Se intampla ceva atunci, un lucru foarte special care se cheama solidaritate, si care face mai mult decat oricare alte satisfactii profesionale puse la un loc.
Rutina este o treaba foarte periculoasa, atat in relatii, dupa cum ne-au invatat de-a lungul timpului nenumaratele articole de profil, cat mai ales la munca. Desi nu imi imaginez cum e sa faci contabilitate sau alta munca pe care eu o consider indepartata de interesele mele, pot sa va spun cu mana pe inima ca si pentru noi, desi aflam mereu lucruri noi si intalnim oameni interesanti, vine o vreme in care lucrurile se asaza pe un fagas si curg un pic prea linistite. Si chiar atunci e vremea sa facem ceva nou – pentru mine asta inseamna sa cercetez si sa scriu despre un domeniu care imi e complet strain. Pentru fiecare invatarea inseamna altceva si poate ca nu ar strica sa invatati atat timp cat se poate. Adica toata viata.
Nu stiu cum sunteti voi, dar pot sa va spun ca, pentru mine, cele mai intense perioade de munca sunt si cele mai fericite. Momentele acelea in care totul pare sa fie la limita, de la timp pana la acordul pentru un interviu venit in ultima clipa, ma provoaca si ma fac sa simt ca munca mea este importanta. Spun asta cu toata sinceritatea: desi sunt prima care sa obiecteze la anuntul unui nou supliment pe care trebuie sa il facem, sunt si mult mai motivata sa ma pun pe treaba, de parca ar trebui sa-mi dovedesc chiar mie ca pot sa duc la indeplinire toate sarcinile pe care mi le-am asumat.
Daca e sa luam de bune toate informatiile pe care ni le arata noile studii despre productivitatea muncii, e clar ca aceasta este strans legata de feedback. E drept ca oricare dintre noi simte nevoia sa vada ca munca lui nu a trecut neobservata, dar acest lucru este mai cu seama valabil pentru millennials, adica noi, cei care facem parte din generatia Y si care suntem complet dependenti de feedback-ul in timp real (iar daca vreti sa stiti mai multe despre asta va recomand sa lecturati Investing in Millennials for the Future of Your Organization, de Joan Snyder Kuhl). Și cum noi suntem cei care, pana in 2020, vom forma jumatate din forta de munca a intregii lumi, poate ca aceasta cerere va fi luata in serios.
Acestea sunt cele cinci reguli care m-au ajutat pe mine in momentul in care, dupa cateva luni foarte pline, am simtit ca imi pierd motivatia. Urmandu-le, mi-am dat seama ca munca mea inseamna mai mult decat deadline-uri. Desigur, am incercat sa pun in aplicare si toate celelalte sfaturi pe care le-am obtinut de la colegii mei sau de la cei specializati in dezvoltare personala. Mi-am personalizat biroul, al carui perete arata acum ca o combinatie intre o revista de moda si o demonstratie pentru drepturi civile.
Am incercat sa nu intarzii si sa-mi organizez sarcinile in jurul unor termene clare, stabilite chiar de mine. Am vrut chiar, pentru o vreme, sa am grija sa ma imbrac ca un adult care lucreaza pentru o revista de moda, si probabil ca aceasta este singura hotarare in privinta careia am esuat spectaculos. Dar intre timp (si dupa o vacanta destul de consistenta) mi-am recapatat interesul fata de ceea ce fac. Si, cel mai important, mi-am adus aminte de motivele pentru care fac aceasta munca si nu alta. Poate ca asta ar trebui, de fapt, sa fie regula de capatai pentru fiecare dintre noi, atunci cand simtim ca munca nu ne mai motiveaza. Si din punctul acela vor incepe sa apara si solutiile.
De Ioana Ulmeanu
Foto: Guliver