Inițial părea o idee bună. Erai fascinată de el și nu ai vrut să te cramponezi de faptul că lucrați în același loc. Ai vrut să îi dai o șansă iubirii, indiferent unde o găsești. Însă lucrurile nu au mers așa cum ai sperat, iar în momentul actual ești colegă de serviciu cu fostul iubit. Dacă nici nu te gândești să iei în calcul mutarea în alt departament sau altă companie, tocmai ca să nu-l mai vezi în fiecare zi sau ocazional la ședințe, ar fi de ajutor să pui în practică diverse strategii ce au rolul de a te proteja emoțional.
Nu încerca să îl faci geloasă cu alt coleg
Este o carte pierzătoare din start. Pentru că ești rănită, celălalt coleg va funcționa ca o formă de autoliniștire sau plasture temporar. Nu este corect nici față de el, nici față de tine, care ai nevoie să te vindeci. În plus, acest gest poate duce la conflicte cu fostul, care pot produce suferință suplimentară.
Nu folosi job-ul ca răzbunare
Mai ales dacă el a fost cel care a încheiat relația, sau s-a trezit că de fapt nu vrea ceva serios, poți fi foarte tentată să te răzbuni. Nu vei câștiga nimic pozitiv din acest joc și nici suferința ta în dragoste nu se va diminua. Mai mult, e posibil să creezi contexte delicate la serviciu, ce se pot dovedi a fi în final nefavorabile chiar pentru tine, deși tu încerci să îl sabotezi pe el. Nu le spune colegilor pe care nu putea să îi sufere ce crede în realitate despre ei și nu divulga informații personale pe care a avut încredere să ți le încredințeze când erați împreună.
Nu da curs dramelor
O variantă este ca el să fie cel care dramatizează și încearcă să te pună în situații dificile. Nu intra în jocul lui, păstrează o atitudine echilibrată și fii profesionistă până la capăt. Sunteți într-un mediu profesional, iar asta necesită un comportament ca atare. Vrea să mai discutați despre voi? Ok, dacă este în regulă pentru tine. Dar nu la serviciu, în pauze, ci la terminarea programului într-o cafenea, în restaurant, în mașină.
Nu îl bârfi colegilor
Ai cel puțin o colegă de care ești apropiată? Atenție la informațiile pe care i le furnizezi. Întregul colectiv știa că sunteți un cuplu și unii oameni cer lămuriri despre ce s-a întâmplat cu voi? Transmite doar esențialul: că v-ați despărțit. Înfrânează-ți tentația de a povesti detalii intime sau cât de rău s-a purtat cu tine.
Citește și:
Partenerul tău este o persoană sociabilă? Ce aveți de câștigat în cuplu datorită acestei calități
Foto: PR