Cum să înveți să spui nu fără ca partenerul de cuplu să se simtă rănit sau jignit

Poți să spui nu și să eviți o întreagă ceartă ori o mini tragedie din partea partenerului tău. Îmbunătățește-ți stilul de comunicare astfel.

Poate fi delicat dacă ai început să spui nu după o perioadă foarte lungă în care ai fost submisivă. Delicat nu pentru tine, ci pentru partenerul care a fost obișnuit ca totul să iasă așa cum își dorește el. De ce ai avut acel comportament înainte? Pentru că îți doreai mult ca totul să meargă bine între voi și ai trecut din compromis în compromis, până ai pierdut șirul sau măsura. Ori nu ai nicio problemă să spui nu, o faci cât se poate de lejer, ba chiar brutal ți s-a reproșat. Și consideri că e timpul să lucrezi puțin tu cu tine, pentru a optimiza relaționarea în cuplu.


Oferă explicații

Cu toții avem nevoie de sens, iar atunci când spui nu, explică-i partenerului care sunt acele motive care te determină să reacționezi altfel. Nu e o variantă sănătoasă să spui nu și eventual apoi să intri într-o zonă de liniște, ignorare, ca și cum l-ai pedepsi pe celălalt, ori că ești îndreptățită. Limitele sunt în mod cert dreptul tău, pune-le blând și ajută-ți partenerul să înțeleagă poziția adoptată.

Atenție la tonalitate

Când te aperi poți avea tendința să devii explozivă, critică, agresivă, să faci reproșuri. Un foarte bun combustibil pentru ceartă, mai ales dacă și partenerul este genul vulcanic. Așadar ai nevoie de un grad de autocontrol. Sincronizează tonul vocii și blândețea menționată anterior cu limbajul corpului, cu gestica și mimica. Limitele nu înseamnă o luptă, a-l respinge pe celălalt. Ci, tocmai, au rolul de a te respecta pe tine, pe el, și a-l menține în viața ta conform cu ceea ce simți că este sau nu confortabil.


Terenul comun

Nu spui nu, îți iei jucăriile și pleci, discuția rămânând în aer și deloc constructivă. Ai refuzat varianta lui, iar mai departe vino tu cu o propunere pe baza căreia să negociați. Nici ca mine, nici ca tine, ci ca noi. Sau poate că varianta ta va fi agreată de partenerul de cuplu. Atenție însă să nu transformi asta într-o luptă de putere sau competiție.

Ieși din zona de supunere

Îl iubești, îl prețuiești, ții la relația voastră. Ca atare poți fi înclinată puternic să spui da. O capcană periculoasă cu multiple antecedente. Încerci să salvezi sau să protejezi relația, însă nu te protejezi pe tine. Ca atare mută focusul de la ce simte el, și pune reflectorul pe ce simți tu. Căci în timp această capitulare te va măcina pe tine pe dinăuntru și într-un fel sau altul tot vei izbucni sau te vei retrage emoțional din relație. O carte aparent câștigătoare pe moment, dar puternic pierzătoare pe termen lung sau mediu.

Citește și:
Ce se întâmplă, de fapt, în viața ta de cuplu când faci eforturi să ai o atitudine pozitivă

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle