În general faci față ok, dar uneori te enervează cumplit sau parcă îți scurge fiecare picătură de energie. Ai senzația că te uiți la un personaj de desen animat care tot timpul are deasupra capului un mic norișor. Iar pe el îl plouă, deasupra lui e dezlănțuită o veritabilă furtună, și în rest e soare și cer senin. E o provocare să trăiești alături de cineva temător, pesimist care, ca în poveste, se jelește că va cădea drobul de sare. Doar că nu trebuie să te alături poveștii, scenariului, nici să o încurajezi.
Ai tu grijă de tine
Ce i se recomandă anxiosului? Plimbări, activități fizice, meditație, yoga, exerciții de respirație și de relaxare, mindfulness, o structură clară a vieții de zi cu zi. De ce nu ai face în primul rând tu asta? Partenerul pesimist aduce o umbră de negativism care îți poate stimula propriul tău grad de negativitate cu care e indicat să lupți. Deci în loc să vindeci, poți preveni. Iar toate aceste tipuri de metode sau activități te ajută în general să gestionezi stresul, să te educi către o viziune mai optimistă și mai relaxată.
Încheie conștient tirada negativistă
Când încep efuziunile pesimiste, reflectă-i partenerului asta și că alegi să nu îi hrănești, să nu îi dezvolți gândurile negative. Adică te văd, te aud, sunt aici pentru tine, ceea ce gândești îți face rău, nu este real ci o ghicire a viitorului, o catastrofizare, și nu vreau să te ajut să îți faci rău singur. Oare ce putem face împreună, ce activitate ne-ar plăcea amândurora și ar avea un impact pozitiv? Ce ar putea constitui o ancorare în prezent eficientă și sănătoasă?
Comedii
Plasticitatea creierului ne ajută să ieșim din lanțul pesimist și să creăm noi căi neuronale dar pe pozitiv. Dacă ne uităm numai la știri ce prezintă fapte oribile, stăm de vorbă cu diverși oameni numai despre probleme grave, ne uităm numai la drame, oare cum mai putem vedea luminița de la capătul tunelului? Așadar mergeți la teatru unde sunt piese frumoase, relaxante, sunt comedii, uitați-vă la filme de același tip, evitați detalierea știrilor despre catastrofe.
Cerc social plăcut
Înconjoară-te de oameni care degajă o energie pozitivă, după întâlnirea cu ei simți că pleci cu ceva mai multă energie și o stare bună. Atenție la ceea ce îți transmite corpul tău, care este un barometru foarte util în acest sens. Uită-te la limbajul tău corporal în timpul interacțiunii, ce simți în corp după socializarea cu anumiți oameni.
Hobby-uri
Pictură, desen, ceramică, dans, orice are legătură cu arta și cu frumosul. Să fii imersată într-un univers al creativității, al esteticului plăcut. Și să nu uităm că există chiar forme de art terapie. Ieșirile în natură sunt din același registru. Căci natura este artistul desăvărșit care te încântă cu un peisaj încântător, un apus de soare superb, un copac înflorit ce arată spectaculos. Nu trebuie neapărat să pleci din oraș pentru asta. Cel mai apropiat parc te poate surprinde plăcut. Învață să îți concentrezi atenția pe toate aceste aspecte pozitive.
Citește și:
Cum te ajută în cuplu să fii o persoană pozitivă
Foto: PR