Cum să gestionezi o relație unde un partener se teme de abandon, iar celălalt de prea multă apropiere

Autonomie versus intimitate... Care este doza potrivită de apropiere și distanțare astfel încât să nu fie declanșată teama de abandon sau cea de angajament?

Menținerea și dezvoltarea unei relații pare cu atât mai complicată cu cât în cuplu dinamica este una anxios-evitant. Adică un partener, de cele mai multe ori femeia, are un stil de atașament anxios, iar celălalt, statistic bărbatul, un stil de atașament evitant. Aceste stiluri de atașament și probleme de intimitate își au sursa în principal în relația dintre mamă și copilul său. Pentru copil abandonul emoțional sau fizic prin divorț, neglijență, boală etc reprezintă o amenințare în ceea ce privește integritatea și supraviețuirea, fiind dependent de mamă pentru validare și dezvoltarea sa. La maturitate, separările din relații apasă tocmai butonul de abandon și sunt experimentate inconștient ca retrăiri dureroase ale rănilor copilăriei.

Mamele deprimate, care nu se simt împlinite, au o stimă de sine scăzută își folosesc copilul drept extensie proprie sau modalitate de a-și împlini propriile nevoi. Iar autonomia copilului, limitele sale, granițele sunt încălcate. Nu se ține cont de gândurile și dorințele micuțului care învață că iubirea și aprobarea sunt strict legate de împlinirea nevoilor și așteptărilor mamei sale. El învață să facă pe plac, să performeze sau devine rebel detașându-se în același timp de emoțiile, gândurile și nevoile sale. La maturitate intimitatea îi amenință autonomia, identitatea, se simte controlat, sufocat, asimilat, invadat. Sentimentul de abandon poate apărea atunci când nu se răspunde emoțiilor și nevoilor (la anxios), dar și când acestea sunt înghițite cu totul de emoțiile și nevoile partenerului anxios cu un comportament needy (în cazul evitantului).

Întrebări esențiale când ai teamă de abandon sau intimitate

Ești sigură că știi să ceri corect ce ai nevoie și de asemenea să îi răspunzi adecvat partenerului? Iată un set de întrebări care îți vor fi de ajutor. Cum creez spațiu în relația mea? Cum îmi protejez autonomia? Am tendința de a deveni critică, de a învinovăți, de a mă retrage emoțional, de a mă folosi de alcool, mâncare, substanțe interzise, pentru a crea spațiu, a fi lăsată în pace sau a scădea în intensitate emoțiile pe care le simt? Evit apropierea emoțională făcând mereu glume, ironii, dându-mă mare, oferind sfaturi sau discutând despre tot felul de lucruri fără caracter personal?

Mă implic excesiv în creșterea copiilor, multiple întâlniri cu prietenii, aventuri sau flirturi? Am activități care îmi mănâncă foarte mult timp și resurse precum munca, anumite hobby-uri, sport des? Probabil că ai intuit deja: toate acestea nu favorizează nicicum intimitatea în cuplu și sunt apanajul evitanților. Cum creez apropiere în relația mea? Cum mă asigur că voi fi iubită și nu voi fi abandonată? Încerc să facilitez apropierea renunțând la interesele mele, prieteni, familie, independența mea? În acest sens nu mă contrazic niciodată, mă folosesc de seducție pentru a crește intimitatea și a evita abandonul? Fac pe plac? Comportamente manipulative inconștiente ale anxiosului care nasc în partenerul evitant atitudini defensive.

Sparge tiparul

Fără muncă și schimbare la nivel individual tiparul se tot repetă, ca și cum ați fi doi șoricei care aleargă fiecare pe roata sa. Primul pas? Conștientizarea emoțiilor, nevoilor și asumarea riscului, să te confrunți cu acel lucru de care îți e teamă cel mai tare: abandonul vs intimitate sau apropiere. Iar asta înseamnă să îți cunoști și să îți monitorizezi foarte bine reacțiile de apărare, să le înfrânezi atunci când îți vine să îl acaparezi pe celălalt sau să te distanțezi evident. Nu va fi ușor și vor fi dezlănțuite furia, rușinea, disperarea, frica, dar ele trebuie separate de situația actuală care nu îți pune în pericol integritatea sau supraviețuirea. Ele fiind legate în fapt de istoricul din copilărie de unde și reactivitatea uneori uriașă.

Mai departe învățați unul de la celălalt și acceptați-vă nevoile. Anxiosul poate învăța de la evitant cum să pună limite și să aibă mai multe grijă de sine, să prioritizeze. Evitantul poate învăța de la anxios să ceară, să simtă și să facă granițele mai penetrabile. Amândoi să ceară spațiu și apropiere direct, în mod sănătos, fără rușine sau învinovățire reciprocă. Când spui da sau nu fără frica de abandon sau teama că vei fi copleșit de cerințele angajamentului… butoanele nu mai sunt apăsate. Când îți vezi limpede nevoile le conștientizezi și pe ale partenerului, le tradezi cu respect. Și ești mai dispus să găsești o cale confortabilă pentru amândoi, în loc să te angajezi în clasicul tipar de sufocare-evitare. Îți înțeleg nevoia și știu cât de important este pentru tine, și pentru mine acel lucru e important. Crezi că putem găsi o variantă de compromis?