Frumusetea, ca si sex appeal-ul, sunt subiective, iar „cum sa fii sexy?” este o intrebare destul de precara, mai ales ca acestea vin din interior. Nu, nu este un cliseu, ci este adevarul. Sa fii sexy inseamna, in primul rand, sa ai incredere in tine!
Trebuie sa realizezi, in primul rand, ca a fi sexy are de-a face foarte rar cu infatisarea si foarte des cu atitudinea pe care o ai si cu ceea ce gandesti. Sigur, au fost realizate studii cu privire la ce ne face sa fim atragatoare pentru ceilalti, dar adevarul este ca nimeni nu se incadreaza, de fapt, in niste tipare prestabilite. Si nici nu ar trebui sa o faca. Asta nu inseamna ca nu ar trebui sa ai grija de tine sau de felul in care te prezinti lumii intregi! Asa ca, daca esti curioasa ce anume te-ar face mai atragatoare, uite cateva sfaturi!
Si nu ne referim numai la partenerul tau – privind pe toata lumea cu care interactionezi in ochi nu numai ca iti vei imbunatati increderea in tine, dar ii vei lasa si pe ceilalti sa vada ca esti increzatoare si in control, lucru care se traduce, de obicei, in a parea mai sexy.
Sigur, frumusetea fizica este un factor care iti influenteaza sex appeal-ul, dar daca nu o completezi si cu altceva, nu valoreaza foarte mult. In plus, nici nu dureaza. Atractia dinamica implica exprimarea emotiilor si a personalitatii – si iti poate imbunatati carisma personala.
O minte sanatoasa si ascutita este completarea perfecta pentru un corp sanatos, iar, ca rezultat, te poti simti foarte sexy! Asta inseamna ca ocazional trebuie sa te provoci pe tine insati prin initierea unei conversatii, prin exprimarea interesului pentru lucruri noi, prin lectura unor carti despre noi subiecte sau chiar prin urmarirea unui documentar despre ceva necunoscut tie. Cu cat stii mai multe, cu atat poti discuta fiind mai informata, lucru care este definitoriu pentru un sex appeal real.
Sigur, stim ca simtul umorului nu este ceva ce poate fi invatat si ca nu suntem capabili sa fim amuzanti chiar tot timpul. Dar sa nu te iei prea in serios (si sa nu ii iei nici pe ceilalti prea in serios) poate fi o componenta cheie atunci cand iti doresti sa te simti mai sexy.
5. Nu presupune ca, daca dezvalui mai mult, esti mai sexy
Ai mai auzit-o si alta data: foarte multa piele dezgolita nu se traduce intotdeauna cu a fi sexy. Pantalonii extrem de scurti, hainele foarte mulate, decolteurile foarte adanci te pot face chiar sa arati mai putin sexy, sau ca si cum te straduiesti prea mult. Iti iubesti corpul si vrei sa il expui? Foarte bine! O fusta creion sau niste pantaloni skinny si un top de matase sunt solutii perfecte in cazul in care vrei sa iti arati contururile. In orice caz, imbraca-te asa cum iti place tie – asta e sexy intotdeauna.
Fie ca este vorba despre acea bloggerita de moda care posteaza numai poze cu ea in bikini, de o anumita celebritate sau de contul de Instagram Victorias Secret, nu mai urmari persoane ale caror conturi de social media te fac sa te simti inferioara. Retelele sociale ar trebui sa fie mijloace de relaxare si de distractie, nu sa te faca sa te simti prost.
Cu siguranta ai auzit despre acele fete care nu mananca, in special daca se afla la o intalnire. Daca si tu crezi ca, rabdand de foame, vei parea mai slaba, mai sexy, mai feminina sau mai misterioasa, ghici ce? Nu e asa. Rezultatul? Probabil il vei face pe partenerul tau de masa sa se simta inconfortabil.
Atunci cand hainele iti sunt prea largi, prea lungi sau pur si simplu nu iti vin bine, arata ca si cum ai incerca sa iti acoperi corpul, lucru care se traduce printr-o atitudine lipsita de incredere. Nu este nevoie sa te imbraci in haine foarte mulate (vezi mai sus), dar o rochie care iti vine ca turnata sau o pereche de jeans care se termina exact deasupra gleznei iti vor flata silueta si te vor face sa pari mai sexy fara sa exagerezi cu nimic.
Graba strica treaba. Daca iti incetinesti miscarile si gesturile, dar si modul in care vorbesti, poti parea mai sexy. Spre exemplu, in loc sa alergi de-a lungul holului, incetineste si accentueaza-ti miscarile. Un alt exemplu: atunci cand incerci sa explici ceva, nu iti flutura mainile rapid si dezordonat sau nu incerca sa scoti cuvintele pe gura cat de repede poti. In cazul in care esti repezita din fire, nu urma, totusi, sfaturi care te indeamna sa fii altfel decat esti.
Una dintre cele mai rapide modalitati pentru a te simti mai sexy? Incalta-te cu perechea ta preferata de pantofi cu tocuri inalte. Din nou, este vorba despre atitudine si despre a fi tu insati, deci daca tocurile nu sunt pe placul tau, nu e nicio problema. Daca te fac sa te simti bine si iti place sa le porti, tocurile iti pot schimba intreaga silueta, iti pot face hainele sa se aseze mai bine pe corp si, daca au culoarea pielii tale, iti pot face picioarele sa para mai lungi.
Fie ca este vorba de job sau chiar si ceva mai nesemnificativ, cum ar fi sa mergi la clasa de fitness pentru avansati in locul celei pentru incepatori, succesul iti va conferi un aer increzator, lucru care te va face mult mai sexy.
Indiferent de felul in care arati, nimic nu va indeparta oamenii mai repede decat lipsa de politete fata cei din jurul tau. Nu trebuie sa fii falsa, dar daca ii tratezi pe toti cei cu care interactionezi – fie ca sunt prieteni, noi cunostinte, oameni in varsta, personalul de la restaurant – cu amabilitate si respect, vei descoperi ca politetea este o calitate foarte atractiva.
Motivul pentru care ai grija de tine ar trebui sa fie, in primul rand, personal. Ca sa te simti tu mai bine in pielea ta si, deci, sa debordezi de incredere. Asa ca iti poti face manichiura, poti merge la coafor, poti folosi spray autobronzant – orice te face pe tine sa te simti fericita.
Asta nu inseamna neaparat sa cheltuiesti o groaza de bani pe obiecte materiale, cum ar fi o geanta sau o pereche de pantofi. Inseamna sa investesti efort si timp in acele lucruri despre care stii sigur ca te vor face sa arati si sa te simti mai sexy, fie ca este vorba despre lenjerie intima, despre un tratament pentru par sau despre a te inscrie la un curs ca sa inveti ceva nou.
Cand vine vorba despre aspectul nostru, cu toatele avem anumite parti care ne plac mai mult decat altele, asa ca de ce sa nu pui accentul pe acestea? Ai buze mai frumoase decat ale Angelinei Jolie? Da-te cu gloss. Iti iubesti ochii albastri? Scoate-i in evidenta cu mascara, eyeliner si sprancene impecabile. Ai picioare frumoase? Inlocuieste blugii boyfriend cu o pereche de skinny jeans sau cu o fusta mini.
Pune atat de mult efort in aspectul tau cat iti doresti inainte sa iesi din casa, dar atunci cand esti intr-un colectiv, concentreaza-ti energia pe a face conversatie solida in loc sa fugi mereu la baie sa iti perii parul, sa iti reaplici rujul sau sa te verifici in oglinda o data la cinci minute. Vanitatea nu este sexy.
Doar pentru ca trei dintre lucrurile tale preferate se intampla sa fie manichiurile, marca Chanel si „Sex and the City', asta nu inseamna automat ca esti superficiala – dar daca vorbesti constant numai despre asta, cu oricine te intalnesti, lucrul asta te poate face sa pari insipida, nu sexy. Vorbeste despre genti cu prietenele tale, si ele iubitoare ale marcii Chanel, dar nu cu barbatul pe care tocmai l-ai intalnit la bar sau cu oamenii care ti-au fost prezentati la petrecere. Exista si alte lucruri ce merita discutate.
Evident ca intotdeauna vrei sa arati cat de bine posibil, dar daca poti tocuri de 14 cm in care nu poti sa mergi, sau o rochie care este atat de stramta incat nu te poti misca liber, nu te vei simti sexy. In schimb, poarta lucruri in care stii ca te vei simti bine si care arata bine pe tine.
Acesta este un lucru important: actul verificarii telefonului odata la doua minute este unul dintre cel mai putin atractive lucruri pe care ai putea sa le faci. Nu exista nimic mai neplacut decat sa incerci sa ai o conversatie cu cineva care se uita incontinuu la ecranul smartphone-ului – tie ti-ar placea ca cineva sa acorde mai multa atentie iPhone-ului decat tie? Sa fii prezenta este sexy.
Fie ca este vorba despre un curs de dans, despre incercarea unui nou restaurant sau despre o escapada spontana de weekend, sa faci lucruri noi poate sa te faca sa te simti mai sexy. Sa traiesti clipa este captivant!
In cele din urma, ideea cu care ar trebui sa ramai este ca nimic nu te poate face sa arati si sa te simti sexy decat faptul ca te simti bine in pielea ta. Pare simplu, dar stim ca nu este chiar asa. Daca nu te simti confortabil cu tine, fa ceva! Este greu, dar cu siguranta poti reusi. Increderea in tine este cheia sex-appeal-ului!
Foto: Imaxtree