Cum să construiți un cuplu puternic și stabil când viața vă poate pune serios la încercare

Provocările nu vor întârzia să apară. Le puteți lăsa să vă macine relația sau puteți aplica strategii care să vă transforme într-un cuplu și mai puternic.

Cum să construiți un cuplu puternic și stabil când viața vă poate pune serios la încercare

Existența nu are un curs lin, fără obstacole, iar voi le veți întâlni pe ale voastre, sau poate deja v-ați confruntat cu o serie de probleme. Nu e plăcut, nu e neapărat de dorit. Dar fiecare experiență are plusuri și minusuri, iar din situații adverse puteți trage concluzii utile, și cuplul vostru să devină unul mai solid. Sigur că nimeni nu își dorește să sufere și nu este despre căutarea cu lupa a problemelor, ci despre cum să fiți pregătiți, iar conexiunea voastră să rămână puternică, ba chiar să vă salveze relația atunci când este cazul.

De ce v-ați lovit până acum?

Faceți o scanare atentă a relației și a momentelor cheie pozitive și negative. Ce a reprezentat o resursă? Ce v-a unit? Ce v-a hrănit relația? În momentele dificile ce a funcționat? Dar ce nu a funcționat? Ce nu ar fi de ajutor să repetați în viitor?

Atenție la așteptări

Câteodată nimic nu rănește mai mult decât propriile așteptări. Visul frumos, romantic, ideea de relație și viață idilică. Nu e vorba despre standarde aici, cum ați avea nevoie să vă purtați unul cu celălalt. Ci despre un portret robot al unui cuplu superb, ca în romane și filme, al vieții care se va desfășura grozav doar pentru că sunteți împreună și vă iubiți. Deci investigați aceste așteptări care vă pot determina să cădeți de sus când realitatea devine aspră.

Fricile…

… voastre sunt opusul așteptărilor roz bombon sau în nuanțele curcubeului. Sunt negre sau gri și creionează scenarii câteodată terifiante. Este posibil ca aceste scenarii să se concretizeze? Dar cât de probabil? Care ar fi etapele necesare pentru a ajunge la acel scenariu negativ? Dați un procent între 0-100% pentru fiecare etapă, cât ar fi de realizabilă. Apoi înmulțiți între ele procentele și vedeți care e probabilitatea ca acele lucruri să se petreacă. Fricile conțin teme și posibile și probabile? Faceți un plan de acțiune, cum să faceți față în acele contexte. Nu înseamnă că nu vă vor impacta deloc, ci nu veți fi complet nepregătiți.

Regulile relației

Le-ați pus pe hârtie? Aceste reguli vă pot ajuta să navigați mai eficient în situații uimitoare, deranjante, să găsiți mai rapid soluții. Regulile sunt cele extrinseci, deja discutate, clarificate, dar și intrinseci, care considerați că se subînțeleg. Verbalizați aceste reguli și mutați-le în categoria extrinseci. În felul acesta creați un cadru de echipă, unde amândoi jucați după aceleași reguli și vă oferiți suport.

Investiți în creșterea personală…

… și de cuplu. Există varianta să interveniți punctual când apar problemele, dar și prevenția sau consolidarea relației în avans. Adică să aveți deja instrumentele pentru a stinge focul, nu a le căuta când se declanșează incendiul relațional. Fiecare membru al cuplului va avea propriul său parcurs, ritm de creștere. Dacă însă discrepanța va fi foarte mare, la fel de șubredă va fi și conexiunea. Sprijiniți-vă reciproc în acest proces de creștere, hrănind și crescând în paralel și cuplul. Ce abilități de negociere în doi aveți? Cum ajungeți la un compromis satisfăcător?

Citește și:
Te plângi tot timpul de partenerul tău? De ce nu e eficient și cu ce să înlocuiești această formă de ventilare emoțională

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle