Esti o femeie ambitioasa de 20-30 de ani si tocmai ai pus ochii pe un birou scump, elegant, din lemn de nuc. Visatoare, te si vezi asezata la birou, ascutindu-ti creioanele sau pregatindu-te pentru o sedinta a consiliului de administratie din care faci parte. Trezeste-te! Afla ca este nevoie de multa rabdare si experienta pentru a urca pe scara succesului.
Mai intai, trebuie sa reusesti sa te faci remarcata printre colegii de serviciu. Sefia nu este chiar pentru oricine. Dintre cei care aspira la varful ierarhiilor, nascuti pentru a fi sefi sunt, pana la urma, foarte putini. Pentru doritori, este bine de stiut ca, in general, marile companii organizeaza training-uri in care accentul este pus pe dezvoltarea abilitatilor de comunicare, de stabilire a relatiilor interpersonale care sa genereze respect si nu frica, pe insusirea tehnicilor ce ajuta la construirea unui discurs pe care publicul chiar sa-l asculte si pe care sa nu-l uite imediat ce paraseste sala de conferinte. Evident ca acestea nu sunt lucruri pe care sa le inveti la scoala sau la locul de munca, dar noi am reusit sa aflam pentru voi cateva secrete care, asimilate si puse in practica, garanteaza succesul.
Daca le porti de grija, subalternii se vor simti apreciati. Astfel le vei castiga increderea, lucru esential pentru un manager.
Ai un „ambalaj corespunzator?
Probabil ca printre noi mai sunt foarte putini aceia care raman insensibili la farmecul unui „ambalaj atractiv, fie el o sticla ingenioasa de sampon sau doar punga cu un logo inspirat in care fata de la supermarket iti pune cumparaturile. Comparatia poate parea fortata, dar de fapt te ajuta sa intelegi ca intr-o firma in care competitia pe plan profesional este serioasa, si tu esti un produs.
Sara Dean, expert in imagine, este senior trainer la Dale Carnegie Training din Singapore. „Sunt foarte putini cei care mai cred, in zilele noastre, ca hainele nu isi au si ele rostul lor. 90 de secunde sunt suficiente ca sa-ti creezi o impresie despre cei din jur doar privindu-i. Nu cred ca cineva ar vrea ca oamenii cu care lucreaza sa-l subaprecieze doar pentru ca nu isi alege corect hainele. Fiecare firma, in functie de profilul ei, are un cod vestimentar pe care n-ar fi bine sa-l ignori. De exemplu, daca lucrezi intr-o firma de avocatura, unde majoritatea se imbraca sobru, la costum, n-ar fi indicat sa apari intr-o rochie vaporoasa de la Mango, cu o esarfa rasucita in jurul gatului. Poti parea usor sexy si sofisticata chiar si intr-un taior, la care asortezi o camasa alba, scrobita. Rochia vaporoasa pastreaz-o pentru cand se va organiza o petrecere in firma, eveniment care-ti permite sa te faci remarcata si altfel decat prin calitatile profesionale.
Fii draguta si cu femeia de serviciu
In filmul „What Women Want’ este o secventa in care Mel Gibson, reincarnat, merge la apartamentul unei angajate sinucigase sa vada daca este in regula. Bine, filmul este o comedie, dar tot avem de-a face cu o lectie importanta. Grija pentru subalterni ii face pe acestia sa se simta apreciati si astfel le castigi increderea, absolut esentiala pentru un manager.
Intr-o carte care s-a bucurat de un mare succes, „Lucruri pe care nu le inveti la Harvard, Mark H. McCormack vorbeste despre cea mai de succes femeie manager pe care o cunoaste, dezvaluindu-ne calitatile acesteia. Nu doar ambitia, inteligenta si creativitatea sunt importante, ci si colaborarea cu subalternii. „Oricine ai fi, cand te afli in birou cu aceasta femeie, pe care o consider mai mult decat un simplu exemplu de urmat, ea se poarta ca si cum ai fi singura persoana care conteaza in momentul acela. Te face sa te simti egalul ei. Ii pasa de parerile tale si-ti urmareste propunerile cu rabdare. Chiar daca mai sunt si alti angajati prezenti si tu esti doar secretara sau un angajat lipsit de importanta din punct de vedere ierarhic, ea te trateaza ca si cum ai fi presedintele consiliului de administratie. Sa acorzi incredere si sa incurajezi initiativele subalternilor iti consolideaza pozitia atat in relatia cu acestia cat si cu superiorii si vei fi tratata ca un leader de echipa care si-a castigat respectul.
Angajeaza, nu da afara
Daca lucrezi in departamentul de resurse umane al unei companii si te ocupi de angajari, asigura-te ca cei pe care-i intervievezi sunt la fel de destepti, daca nu chiar mai destepti decat tine. Sigur ca „instinctul de aparare impotriva posibilei concurente te poate obliga sa faci exact pe dos, dar te asigur ca, procedand asa, nu faci decat sa condamni compania la mediocritate.
Tot McCormack este cel care ne povesteste cum David Ogilvy, fondatorul agentiei de publicitate Ogilvy & Mather, intr-o sedinta a consiliului director al agentiei pe care o conducea le-a aratat directorilor lui celebra papusa ruseasca, Matrioska. Le-a spus ca papusa cea mare ar putea fi, de fapt, fiecare dintre ei; iar daca directorii angajeaza oameni mai „scunzi decit ei, atunci agentia va ajunge, intr-o buna zi, o agentie de pitici. Este o analogie interesanta si foarte explicita: managerii trebuie sa gandeasca in linii mari, global.
Tu știi ce job ți se potrivește? Fă acest test de carieră și vezi ce meserie ai putea avea!
Invata sa… inveti (pe altii)
Cand lucrezi contra cronometru la un proiect ti se poate parea firesc sa-l termini singura pentru ca stii ca in mai putin de doua ore ar fi gata. Ai putea sa i-l dai Ioanei (subalterna ta), pe care un proiect reusit ar ajuta-o sa avanseze, dar ea ar avea nevoie cam de o zi intreaga ca sa-l incheie. Alegerea de a face singura proiectul pare aproape definitiva. Nu ceda totusi acestei tentatii!
Inspira adanc inainte de a o ruga totusi pe Ioana sa se ocupe de proiect. Cand se va intoarce cu materialul terminat si vei vedea ca nu este chiar impecabil, arata-i cum sa-l perfectioneze. S-ar putea sa pierzi cateva ore pretioase astazi, dar economisesti sute de alte ore in viitor. Cand se va afla ca esti un bun instructor, toti tinerii angajati ai companiei vor dori sa lucreze cu tine si, in curand, vei conduce cea mai productiva echipa din firma. Vei reusi astfel sa castigi si simpatia sefului.