Cum să atragi atenția unui bărbat, dar fără să exagerezi în același timp

Fie că ne crezi sau nu, dar dacă îi urmărești non-stop contul de Instagram și îi apreciezi fiecare poză pe care o postează, acest lucru nu te va ajuta să îi atragi atenția și eventual, să ajungi să te și întâlnești cu el.

Cum să atragi atenția unui bărbat, dar fără să exagerezi în același timp

Atunci când vrei să îi atragi atenția unui bărbat, vei avea tendința de a fi ori mult prea indiferentă, ori chiar să cazi în cealaltă extremă, în care îi dai mesaje în mod constant. Știm că nu vrei să faci lucrurile să pară și mai ciudate decât sunt, dar chiar și așa, există mici trucuri prin care îi poți arăta faptul că ești interesată de el și în același timp să nu te simți nici tu ciudat.

Dar până la urmă, există oare o rețetă prin care să îl faci conștient de faptul că te interesează? Realitatea spune faptul că ar trebui să faci lucrurile așa cum le simți, indiferent de ceea ce ți-ar spune prietenele tale să faci. Tu ești singura care simte încotro se îndreaptă lucrurile și care își dă seama care sunt șansele de a ajunge la el.

Iată patru lucruri minore pe care le poți face și prin care cu siguranță îi vei atrage atenția:

1. Spune-i ceea ce te pasionează

Un mod simplu de a începe o conversație cu un tip de care îți place este să îi spui care sunt lucrurile care îți plac și astfel, să poți descoperi că aveți și interese în comun. În același timp, nu ar trebui să îți fie teamă de faptul că poate considera ciudate unele lucruri deoarece, până la urmă, el trebuie să te cunoască așa cum ești. De ce să vorbești cu el despre fizică cuantică dacă tu nu ai nicio legătură cu acest domeniu? Nu încerca să îl impresionezi cu lucruri care nu sunt adevărate despre tine.

2. Fii creativă!

Bărbații acordă un interes mult mai mare femeilor care sunt creative și reușesc să se lase purtate de imaginație. Dacă acest lucru se transformă într-o situație romantică, atunci și mai bine, atât pentru tine, cât și pentru el. Important este să nu exagerezi și să dai impresia că faci aceste lucruri doar de dragul lui deoarece, în acel moment, există posibilitatea ca el să se sperie și să nu mai dorească să te cunoască.

3. Fii sinceră!

Poate e unul dintre cele mai importante aspecte care stă la baza oricărei relații, și anume sinceritatea. Spune-ți părerea sinceră în legătură cu lucrurile despre care vorbiți, fie că el poate nu este de acord cu tine. În același timp, nu ar trebui să insiști cu anumite subiecte pe care el le consideră sensibile, cum ar fi familia sau fostele relații. Nimeni nu se simte confortabil atunci când vorbește despre lucruri care nu îi fac plăcere.

4. Ai încredere în tine

Atunci când începi să vorbești cu persoana de care îți place, trebuie să emani încredere în fața lui. Fie că ești extrem de mulțumită de felul în care arăți și vrei să-i transmiți acest lucru, cu siguranță te va aprecia mult mai mult dacă ai încredere în tine. În momentul în care ești nesigură, el poate crede că ești nesigură și în legătură cu sentimentele pe care le ai, lucru care poate fi complet greșit. Nu a spus nimeni că este ușor, însă dacă te concentrezi și acorzi destul de multă atenție acestor mici trucuri, vei vedea îmbunătățiri în relația pe care o ai cu el. Și, cel mai important, să ai răbdare!

Citește și:
8 motive nepotrivite pentru care decizi să rămâi prietenă cu fostul iubit

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle