Asasinarea lui Gianni Versace face acum obiectul unui sezon din American Crime Story... iar primul episod arată că Donatella Versace are tot dreptul să fie scandalizată.
Asasinarea lui Gianni Versace m-a prins în barul unui hotel din Băile Olănești – era una dintre primele mele plecări împreună cu prietenii (adică fără părinți) și, desigur, invadaserăm un bar, doar ca să vedem pe un televizor ce rula știrile că designerul fusese ucis pe treptele locuinței sale din Miami. Nu știu ce relație aveați voi cu moda în 1997, dar eu deja devenisem o fană a designerului. Nici nu știu ce îmi plăcea mai mult, probabil alăturările șocante de culori (pe care le consemnam conștiincioasă în caiețelul meu de schițe – da, aveam unul!), dar în fapt, uitându-mă în urmă, probabil că cel mai mult îmi plăcea faptul că Gianni Versace iubea să îmbrace amazoane, femei puternice, neînfricate, care știau să își poarte senzualitatea fără timiditate. Ce să mai, Versace era designerul momentului, iar o adolescentă din România post-comunistă nu avea cum să nu fie sedusă de glamourul absolut al brand-ului.
De aceea m-a interesat în mod deosebit apariția noului sezon din American Crime Story, dedicat lui Versace – dar și pentru că primul sezon, care analiza procesul lui O.J. Simpson, a fost foarte reușit. Așa că am privit cu mare curiozitate primul episod și am tras câteva concluzii.
Asasinarea lui Gianni Versace a avut loc pe 15 iulie 1997, când designerul avea 50 de ani, se afla la apogeul carierei sale, ieșise de dimineață să cumpere reviste de la chioșc și se întorcea spre casă. Atunci, criminalul în serie Andrew Cunanan l-a împușcat chiar pe trepte, în cap, de două ori.
Dimineața fatidică este pusă în scenă în primul episod al serialului, care introduce și personajele principale. După cum știi, probabil, deja, proiectul se inspiră din cartea lui Maureen Orth, Vulgar Favors: Andrew Cunanan, Gianni Versace, and the Largest Failed Manhunt in US History', iar rolurile principale sunt jucate de Edgar Ramirez (Gianni), Darren Criss (Andrew Cunanan), Ricky Martin (Antonio DAmico, iubitul lui Versace) și Penelope Cruz (Donatella, sora designerului).
Iar acest episod introductiv arată eforturile depuse de regizor și de producători ca să portretizeze o lume fastuoasă, decadentă – Versace locuiește într-o casă impresionantă în Miami, care între timp a devenit hotel, în care logo-ul cu Meduza domină fiecare spațiu, alături de lucrări de artă, de marmură, tapițerii animal print și tot soiul de alte artificii care îți taie respirația. Este, cu adevărat, un decor splendid (dacă îți place genul), iar actorul care îl joacă pe Versace, plimbându-se languros prin încăperi drapat în mătăsuri care poartă emblemele brand-ului propriu ți-l arată pe Gianni ca pe un erou improbabil.
Apoi urmează drama. Versace își bea cafeaua de dimineață și se duce să își cumpere presa, asasinul are parte de o criză, mai întâi pe o plajă, apoi într-o toaletă publică… și totul culminează cu scena principală. Asasinarea lui Gianni Versace este arătată cu cruzime și cu același gust estetic cu care sunt puse în evidență și interioarele sau rochiile create de designer.
Dar scena aceasta – în care și un porumbel alb este victimă colaterală a asasinului – este realizată atât de minuțios încât, văzând-o, nu m-am putut abține să mă gândesc la ce trebuie să fi simțit Donatella când a văzut-o. Pentru că știam că nu i-a plăcut ideea. De fapt, într-o declarație oficială, se spune că Familia Versace nu a autorizat niciodată și nu a avut nici o implicare în proiectul TV despre moartea lui Gianni Versace. Din moment ce Versace nu a autorizat nici cartea pe care este bazat parțial scenariul și nici nu a luat parte la scrierea acestuia, acest serial ar trebui considerat ficțiune.'
Și are tot dreptul să nu îi convină. Pentru că, deși serialul pare să își propună să facă lumină asupra unui caz scandalos, în care opinia publică a fost șocată și în care, se sugerează încă din primul episod, homofobia a jucat un rol important în anchetă, nu are cum să fie ușor să vezi iar dezgropate istorii vechi, care nu îl pun în cea mai bună postură pe Versace.
Dincolo de scenele crude ale autopsiei (din nou, Versace este arătat cu găuri în față, alături de același porumbel lovit de gloț într-o manieră similară), Gianni Versace este portretizat drept un bon vivant gay ale cărui relații cu feluriți bărbați nu erau tocmai cinstite, iar Donatella însăși apare ca o femeie decisă să asigure viitorul casei (și al ei, personal), dincolo de interesul pentru decesul dramatic al propriului frate.
Una peste alta, însă, noul sezon din American Crime Story: Asasinarea lui Gianni Versace, promite să fie o dramă cu multe valențe (dintre care doar unele estetice). Iar pe celelalte le așteptăm cu nerăbdare în episoadele ce urmează.