Pentru ca o despartire doare ca naiba! Te poate face sa te indoiesti de tine, chiar daca stii ca te-ai straduit ca acea relatie sa functioneze si chiar daca esti constienta ca meriti o relatie mai buna decat atat. In primul rand esti furioasa, pentru ca ti-ai pus inima pe tava, pentru ca ai investit timp si atentie si pentru ca ti-a pasat de acea persoana. Apoi se insinueaza dezamagirea, pentru ca, iata, o alta relatie esueaza! Si apoi apare o alta teama: ca vei sfarsi singura!
Din fericire, poti privi o despartire dintr-un alt punct de vedere: unul care te va face sa te simti mult mai bine! Poate ca viata ta s-a cutremurat din temelii, s-a intors cu susu-n jos si nimic nu mai este ca inainte. Atunci este momentul perfect pentru a castiga incredere, respect fata de propria persoana si, de ce nu?!, mai mult entuziasm! Pare paradoxal, dar am sa-ti explic cum stau lucrurile.
Noua etapa din viata ta este momentul perfect pentru a reevalua cine esti, de fapt, si cine vrei sa fii. Este timpul sa te reinventezi, daca vrei sa ai parte de o altfel de viata si de iubire. Daca esti singura, ai libertatea de a te bucura de timpul tau, de a face introspectie, fara sa te temi de ce ar crede sau ar simti partenerul tau. Sa-ti imbunatatesti starea de spirit si sanatatea, sa-ti imbogatesti mintea si sa te preocupi de corpul tau iti va ridica vibratia energetica pe o frecventa mai inalta. Si astfel vei atrage un barbat aflat la acelasi nivel energetic cu tine!
Daca nu te multumesc relatiile anterioare, poate ca e momentul sa schimbi ceva la tine si nu sa-ti schimbi partenerii!
Iata 3 moduri in care poti folosi in avantajul tau perioada care urmeaza unei despartiri dureroase:
1. Te poti concentra pe rezolvarea propriilor probleme
Atunci cand lucrezi tu cu tine insati sa fii o persoana mai buna, vei atrage un barbat cu aceleasi preocupari, cu care vei fi, cum se spune, „pe aceeasi pagina’. Pentru ca amandoi aveti ca prioritate dezvoltarea personala, si folositi aceasta preocupare in avantajul relatiei voastre.
2. Foloseste puterea subconstientului in avantajul tau
Daca stii (logic) ca exista si mariaje fericite, dar una dintre ideile care te bantuie este ca barbatii nu sunt capabili sa se implice profund, acest gand te va urmari si te va face sa recreezi acelasi scenariu mereu, in orice relatie de cuplu. Daca stii ca esti o femeie inzestrata cu multe calitati, dar o trauma din copilarie sau un fost partener a avut grija sa te convinga de contrariu, subconstientul tau te va sabota ca sa-ti demonstreze ca esti indreptatita sa te indoiesti de tine.
De aceea, poti invata sa folosesti puterea subconstientului in avantajul tau. Atunci cand te simti, in adancul tau, puternica, increzatoare si fericita cu propria persoana, vei putea atrage in viata ta un barbat cu aceleasi calitati, aflat pe aceeasi „frecventa’ cu tine. Asa ca uita de povestile in care te victimizezi si cu care atragi (fara voia ta) barbati care se cred salvatorii tai sau care, din contra, iti speculeaza vulnerabilitatile. Ai nevoie de un barbat care sa te respecte si sa te admire pentru ceea ce esti cu adevarat. Nimeni nu trebuie sa salveze pe nimeni, doar ca sa se simta bine in legatura cu propria persoana. Practic, daca esti in situatia de a avea nevoie de un salvator, inseamna ca vei atrage un om care are nevoie de aprobare pentru a-si spori increderea in sine.
3. Emotiile creeaza lumea din exteriorul tau
Un alt beneficiu (neasteptat) al unei despartiri este ca-ti canalizezi atentia catre propriile emotii, iar emotiile reprezinta cea mai puternica forta creatoare. Te simti dezamagita, frustrata, furioasa, ranita, trista? Aceste emotii negative pot atrage oameni cu acelasi nivel energetic scazut. E foarte posibil ca ei sa para niste persoane pozitive la inceput, dar asteapta si o sa vezi! Atunci cand te simti fericita, entuziasta, increzatoare, libera, plina de pasiune, optimista, vei atrage oameni la fel ca tine! Si asta este ceea ce-ti doresti! Uita-te la tine, asa cum esti, si gandeste cum ai vrea sa fii, de fapt! Daca intre cele doua imagini exista o diferenta, atunci o despartire reprezinta o oportunitate pentru a ajunge acolo.
Citeste si:
Avantajele si dezavanatajele pauzei in relatie. Vezi de ce uneori este benefica.
Foto: Imaxtree