Cum pot fi prietenii o resursă foarte importantă după o despărțire dureroasă

După despărțire ai nevoie de tot ajutorul posibil. Iar prietenii sunt o resursă externă extrem de importantă.

După o despărțire care ți-a dat lumea peste cap ai nevoie de toate resursele interne și externe posibile pentru a te vindeca și reechilibra. Resursele interne sunt cele care țin de tine. Reziliența ta, voința, motivația, capacitatea de a te uita la situații similare din trecut și a vedea ce a funcționat să depășești momentul, grija de sine, curajul, puterea. Cele externe pot include latura financiară, job-ul, familia, prietenii, contexte surpriză sau neprevăzute care pot ajuta. Până la urmă prietenii reprezintă parte din plasa de siguranță socială și emoțională care ne menține la suprafață în momentele delicate.


Suport și apartenență

Da, nu te simți a nimănui. Acolo este cineva dornic și dispus să te asculte, să vină la tine la ușă dacă nu răspunzi la telefon, să îți ofere un umăr pe care să plângi. Să te sprijine inclusiv la nivel practic, să te ajute cu mutatul sau redecoratul casei. Să îți împrumute niște bani dacă nu te descurci, să îți ofere un loc unde să dormi o perioadă.

Oglinda

Cu siguranță vor fi momente de regret, de dor, în care să te blamezi tu pe tine sau să îți asumi niște responsabilități care nu sunt ale tale. Să îți pui în cârcă mai mult decât e necesar sau realist. Să îl pictezi pe fost în nuanțe mai pastelate decât este cazul. Prietenii sunt cei care îți trag un semnal de alarmă, care îți normalizează un comportament sau o reacție, care îți reamintesc care este sau a fost realitatea. Care subliniază un comportament nepotrivit din partea fostului partener, comportament pe care tu l-ai acceptat din teamă sau ca o formă de pedeapsă pe care considerai că o meriți. Ei pur și simplu îți pun în față o oglindă în care ai încredere, știi că sunt niște oameni care te iubesc și nu ți-au făcut și nu îți vor face niciodată rău.


Te trag de mânecă

Sprijinul nu înseamnă să îți valideze atitudini nepotrivite avute în timpul relației recent încheiate sau acum după despărțire. Oglinda menționată anterior se referă și la ceea ce ai făcut tu disfuncțional și ar fi util să schimbi în viitor, în cuplu, dar și acum. Când suferi apar variate mecanisme de autoliniștire. Poate că începi să ieși foarte mult în oraș, ai tendința să te întâlnești imediat pe bandă rulantă cu mai mulți bărbați, te refugiezi în muncă și nu te mai ocupi deloc de tine, mănânci necontrolat, faci cumpărături impulsive și rămâi fără bani. Prietenii nu doar oferă o îmbrățișare și o vorbă bună, dar sunt și dușul rece care e util să te trezească, să vezi că ceea ce faci nu îți servește absolut deloc.

Noi obiective

Te simți pierdută după despărțire, ai nevoie de ghidaj? Prietenii pot fi cei care țin felinarul și îți arată mai multe perspective, mai multe drumuri. Pe unde o iei, care e calea cea mai bună, tu decizi. Te pot inspira, pot oferi o modelare mai departe în legătură cu ce să faci cu viața ta și cum. Ce obiective să conturezi și pașii pe care să îi faci în atingerea lor.


Distracție

Sigur că ai nevoie să lași copilul liber și fericit din tine să iasă la joacă și să se bucure. După o despărțire prietenii sunt oamenii alături de care te simți bine și poți crea noi experiențe frumoase, amintiri plăcute, emoții pozitive.

Încrederea în sine…

… este puternic zdruncinată după despărțire, mai ales dacă ai avut un partener foarte critic, invalidant, extrem de exigent. Prietenii sunt cei care te validează, te laudă, îți subliniază calitățile, îți readuc aminte… cine ești.


Citește și:
Nu vrei înapoi, dar tot îți este greu după despărțire. Strategii să ai grijă de tine

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle