Cum poate afecta iertarea o relație pe termen lung

Foarte mulți dintre noi acceptăm faptul că toată lumea face greșeli, mai ales când motivele noastre sunt întemeiate. Dar chiar dacă te simți mai bine atunci când ierți pe cineva, există posibilitatea ca acest lucru să aibă și un efect negativ.

Cum poate afecta iertarea o relație pe termen lung

Noile cercetări făcute asupra acestui lucru au arătat faptul că iertarea poate strica o relație, oricât de exagerat poate suna. Pe termen scurt te poate ajuta, însă pe termen lung chiar provoacă probleme destul de serioase.

Cum ar trebui să procedezi?


Este foarte bine să rămâi lângă partenerul tău și este exact ceea ce trebuie să faci, dar nu ai nicio obligație să rămâi lângă el dacă face doar lucruri rele. Însă, ce faci atunci când el greșește, iar tu trebuie să-l ierți de fiecare dată pentru ca relația voastră să funcție? Ei bine, se pare că soluția ar fi să-i ceri să se schimbe. Acest pas face parte din procesul iertării. Trebuie să fii hotărâtă și clară atunci când îi ceri asta, dar mai ales când îi spui că nu are un comportament potrivit. Dacă arunci sub preș problemele pe care le aveți și nu vorbiți despre asta, lucrurile se pot înrăutăți.

Cât de importantă este sinceritatea?

Cercetătorii chiar spun că atunci când vorbești sincer cu partenerul tău și îi spui de ce nu a fost în regulă comportamentul său, există șanse ca situația să se îmbunătățească.

Uneori, este tentant și chiar mai ușor să eviți să vorbești cu partenerul tău despre asta, dar acest lucru nu-ți face bine nici ție, dar nici relației voastre. Și chiar dacă vorbiți despre asta, cercetătorii sunt de părere că ar trebui să-i spui clar și răspicat partenerului ceea ce te deranjează. Nu te aștepta ca el să știe dinainte ce problemă ai sau ce te deranjează, fără să-i spui măcar asta. Dacă nu îi spui ceea ce te nemulțumește, așteaptă-te să fii dezamăgită. Explică=i în mod clar și spune-i ce ar trebui să facă pentru ca tu să fii fericită.

Într-o relație, neînțelegerile sunt complicate, deoarece trebuie să găsești un echilibru între a ajunge la rădăcina problemei și a lăsa relația să meargă mai departe. Dar nu este îndeajuns să ierți pe cineva pentru o greșeală foarte mare. Asigură-te că vorbești despre așteptările pe care ai pentru ca relația să funcționeze. Doar prin acest mod relația pe care o ai se poate îmbunătăți.

Citește și:
Lucruri pe care cuplurile fericite nu le fac niciodată – și ar trebui și voi să le evitați

Text: Iulia Brăslașu
Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle