Cum ne crestem copiii azi

Cand parintii nostri au decis ca a venit vremea sa aiba copii, nu aveau prea multe optiuni. Orice femeie care nastea in anii 80 avea un loc de munca, 112 zile de concediu (pre- si post-natal) in care sa decida parcursul urmatorilor ani ai copilului ei, iar in afara de Mama si copilul, lecturile ei despre parenting (un concept necunoscut la vremea aceea) erau limitate. Asa ca incerca, instinctiv, sa faca ce credea de cuviinta, de la a-si naste natural copilul (mai cu seama ca in acea vreme frica de orice operatie era mare) la a-l alapta, fie si numai pentru a scapa de spalatul biberoanelor, si la a-l duce la cresa sau camin dimineata, la doar cateva luni, cand era vremea sa se intoarca la munca. O bunica pensionara sau o bona erau un adevarat noroc in acele vremuri.

Asa ca asta a facut mama mea, dar si mai toate colegele ei care au incercat, cand au devenit mame, sa aiba totul: sa aiba grija de o familie si sa o mentina fericita, sa munceasca si sa isi educe copiii. Fie ca ne lasau sa plangem sau ne mai dadeau o palma mustratoare din cand in cand, fie ca ne faceau orice vaccin fara sa isi puna intrebari sau ne dadeau lapte praf fara sa resimta frustrari pentru ca nu au reusit sa isi hraneasca cum se cuvine copiii, ele nu isi puneau problemele pe care mamele de astazi si le pun atunci cand vine vorba despre ce fel de parinti au de gand sa fie.

Daca ne gandim la cum ne crestem astazi copiii, problemele sunt mult mai complicate. Noi, fostii copii cu cheia de gat, ca sa folosesc un cliseu atat de relevant atunci cand vine vorba de cresterea si educarea copiilor, avem atatea alegeri de facut! Putem fi niste mame iubitoare, tolerante si atasate, practicand cu sfintenie metodele doctorului William Sears (cel care a fost primul sustinator al metodei cunoscute acum drept attachment parenting, care presupune alaptarea exclusiva atata timp cat este posibil, somnul in acelasi pat cu parintii si purtarea in brate, intr-un fel de esarfe cunoscute sub numele de sling), care promit o dezvoltare emotionala uimitoare a copiilor. Asta chiar daca mai multe studii recente au aratat ca mamele care incearca sa fie atat de apropiate de copiii lor devin cu timpul extrem de frustrate atunci cand nu sunt capabile sa isi duca la indeplinire datoriile pe care ele insele si le-au impus si desi bunul-simt ne spune ca decizia de a fi un parinte care practica aceasta metoda de crestere a copiilor vine odata cu excluderea oricaror alte activitati care ar putea fi numite timp liber.

Sau, la extrema cealalta, putem alege sa fim niste mame dure si stricte, asa cum propovaduieste cartea Battle Hymn of the Tiger Mother, lansata in 2011 si care a avut un mare succes, dar care a provocat si o uriasa controversa legata de strictetea cu care mamele chineze aleg sa isi creasca, cu rezultate bune, de altfel, copiii. Sau putem, inca mai bine, sa le ascultam pe mamele din jurul nostru, cele care au avut recent copii si care si-au pus aceste probleme, si sa vedem ce solutii au gasit ele cand au fost nevoite sa ia acele decizii despre care credem ca influenteaza atat de mult vietile copiilor.

Nastere naturala vs. Cezariana

Cu ceva timp in urma, intr-o excursie de presa in Spania alaturi de un grup de jurnaliste trecute prin experienta maternitatii, am fost socata sa aflu ca fiecare dintre ele nascuse prin cezariana. Iar inca mai socata decat mine era gazda noastra, care avea doar 29 de ani, trecuse prin trei nasteri naturale si parea mai sanatoasa si mai odihnita decat fiecare dintre noi, si care nu concepea ideea de a naste altfel decat natural atunci cand acest lucru este posibil. Intamplarea mi-a deschis ochii atunci si am fost ceva mai atenta cand, in grupurile pe care le frecventam, se vorbea despre nasteri.

Si asa am aflat ca in Romania cezariana este la fel de practicata –si de acceptata – ca nasterea normala. Sunt, fireste, mame care isi propun sa nasca natural, la fel cum sunt mame care decid sa faca asta si nu pot sa duca lucrurile pana la capat, fortate de factori medicali. Dar mai sunt si alte lucruri, iar sfatul medicului de a naste printr-o operatie cantareste mult in ochii viitoarelor mame.

Cand le-am intrebat pe colegele mele (aproape toate fetele ELLE sunt mamici de curand) despre asta, mi-au povestit cum fie intentionau sa nasca natural dar medicul le-a spus ca este complicat si au fost nevoite sa il asculte, fie cum varsta a fost un criteriu pentru care le-a fost recomandata cezariana, iar ele au decis ca este o varianta mai comoda.

Si mai este, desigur, presa: „Imi aduc aminte ca acum, eram insarcinata de o luna si a fost cazul micutului Sebastian, ai carui parinti erau din Piatra Neamt. El fusese normal in timpul sarcinii, dar pentru ca medicii au lasat-o pe mama in travaliu prea mult timp, a ajuns o leguma. Mi-a ramas in minte chestia asta si am spus ca eu vreau sa nasc prin cezariana', mi-a spus o colega.

Plansul si somnul

Sunt cateva lucruri in legatura cu care aproape toti parintii sunt de acord la inceput – ca nu vor dormi impreuna cu copiii lor si ca ii vor lasa sa planga – controversata metoda Cry it out. Si, daca pentru unii, cum este Mihaela, „nu a fost absolut nici o provocare' sa isi lase fiul sa doarma in patutul lui, pentru Domnica totul a fost mai complicat. „Eu mi-am facut niste planuri in care aveam copilul perfect si eram mama perfecta, copilul statea in camera lui si eu la mine in camera, el nu plangea. Dar in primul an m-am chinuit ingrozitor sa il las sa doarma singur. In plus, nu il lasam niciodata sa planga pentru ca, atunci cand sunt mici, nu stii de ce o fac si simti nevoia sa faci ceva. Faceam tot ce puteam ca sa nu planga.'

Iar Crina a fost atentionata de un psiholog care i-a observat fetita ca plansul este o forma de comunicare, „si cam asa era. Intotdeauna voia ceva si eu incercam sa ii dau, sa gasesc ce voia'. Somnul, in schimb, a fost o alta problema, caci daca ea nu a avut probleme initial, mutarea intr-o casa noua i-a adus nesigurante fetitei. „Asa am inceput dormitul impreuna, care continua si in prezent. Chiar daca, dupa ce o adorm, ma mut, Ana se trezeste pe parcursul noptii, isi ia papusica, isi pune papucii si vine calma, fara sa planga, la mine in camera.' Si pentru prietena mea Ioana ideile din timpul sarcinii legate de astfel de chestiuni s-au schimbat radical.

„La inceput, imi spuneam ca noi nu o sa dormim cu copilul in aceeasi camera, iar acum suntem o familie fericita de co-sleepers. Inainte sa o am pe Zoe, eram tributara mitului cum ca plansul bebelusului, atata vreme cat acesta e hranit si schimbat, trebuie ignorat, iar el va renunta in cateva zile sa planga. Credeam asta pentru ca aveam foarte multe persoane in jurul meu care aplicasera aceasta metoda sau carora le fusese aplicata si toti spuneau ca functioneaza de minune. Eu nu am aplicat asta niciodata pentru ca mi s-a parut contra-instinctiv si o metoda sigura de a o face sa-si piarda increderea in mine, in noi, parintii ei.'

Anii de acasa

Stiti toate povestile alea despre cum educatia se face in primii ani de viata, cand copilul petrece foarte mult din timpul lui cu parintii? Ei bine, sunt adevarate. Iar ceea ce il vei invata pe copilul tau la o varsta foarte frageda va deveni un automatism pentru el mai tarziu.

Dar trebuie sa te astepti ca vei incerca sa respingi toate lucrurile pe care le-au aplicat parintii tai. Prietena mea imi spunea cum, odata cu venirea pe lume a fiicei ei (acum in varsta de zece luni), si-a reevaluat copilaria si a fost surprinsa sa vada lucrurile dintr-o noua perspectiva, moment in care si-a dat seama destul de clar ce ar dori sa repete si ce nu.

„Imi doresc foarte tare ca Zoe sa comunice liber cu noi atunci cand va creste, sa stie ca ne poate spune orice, asa cum am fost si eu crescuta. Pe de alta parte, aproape toate metodele celebre de parenting au fost scrise din opozitia autorilor fata de felul in care au fost ei crescuti.'

Asa se face ca sora mea mi-a povestit ca spera sa nu fie influentata de felul in care a fost crescuta ea, pentru ca de cele mai multe ori a simtit frustrari legate de interdictiile care i se puneau si de faptul ca i se cerea sa fie „in randul lumii', care au condus la o relatie defectuoasa cu mama, pe care o are si acum. Si colegele mele, la randul lor, si-au descoperit singure metodele si principiile prin care isi educa odraslele.

Domnica, spre exemplu, a ajuns la metoda regulilor pe care le face, impreuna cu sotul ei si cei doi copii ai lor, si le posteaza pe frigider. Regulile acestea facute in comun au sanse mai mari sa fie respectate, iar acum fiul cel mare al Domnicai aduce el insusi reguli noi in lista de pe frigider. „Apoi in fiecare seara incercam sa ne adunam toti la masa si atunci vorbim cu ei, ii invatam sa se descurce cu cutitul si furculita, facem acest gen de educatie pe momente, nu planuita. Petrecem timp impreuna si comunicam cu ei.'

Si mai sunt, desigur, cuvintele magice, precum „te rog', pe care mamele incearca in fel si chip sa le introduca in vocabularul copiilor lor. „Incercam', imi spune Mihaela, „sa ii impunem niste reguli pe care, chiar daca nu le intelege, sa le preia. Facem totul relaxat si cu zambetul pe buze, dar tonul vocii devine foarte ferm cand e vorba de ceva periculos: nu priza, nu cutit, nu aragaz – aici nu mai e loc de glume, iar Michael intelege instinctiv ca treaba e serioasa.'

Mama de serviciu

Daca esti o femeie care are o cariera, stii ca la un moment dat va trebui sa te intorci la birou si sa iti lasi copilul pe mana altcuiva. Iar acel cineva, daca nu cumva ai o mama sau o ruda prin apropiere, va fi de cele mai multe ori o bona care va deveni persoana pe care copilul tau o va vedea chiar mai des decat te vede pe tine.

Colega mea Crina mi-a povestit despre aventura prin care a trecut ca sa ajunga la o bona pe care o considera potrivita pentru fiica ei de patru ani. Patru bone au trecut prin casa ei, incepand de cand fetita avea un an si trei luni si pana acum. „Cand ma gandesc cum am ales-o pe prima, ma cutremur de inconstienta pe care am avut-o. Mi-a recomandat-o o prietena care o vazuse in parc cu un alt copil ; am sunat-o, am chemat-o la un interviu la mine acasa, mi-a placut de ea si i-am spus ca incepe intr-o saptamana. A fost o angajata corecta. Nu voia sa stea peste program, nici macar platita suplimentar, iar daca gasea in chiuveta doua biberoane murdarite in afara orelor ei de program, nu le spala.'

Cea de-a doua bona, angajata de matusile ei intr-un moment dificil pentru familie, a ramas cu copilul zece saptamani, pana ce colega mea a descoperit ca ii lovea fiica. Nici bona cu numarul trei nu a fost o alegere mai norocoasa, desi a fost angajata prin intermediul unei agentii si deci testata si pregatita sa isi faca meseria. „Ma duc la gradi si apoi ma ia Dede, vin acasa, dorm si plang.' Asa isi aminteste Crina ca ii spunea fiica ei in perioada celei de-a treia bone, care s-a incheiat imediat ce colega mea si-a gasit fetita cu o urma de palma pe fata. „A recunoscut ca a dat in Ana pentru ca si Ana a dat in ea.' Acum, in cele din urma, colega mea are o bona interna de care este multumita. „Este afectuoasa, calda, simt ca incearca sa-i dea Anei si altceva in afara de ingrijirea elementara. O invata sa fie politicoasa, lucreaza cu ea, iar cand pleaca acasa Anei ii este dor de ea, ma pune sa o sun si este foarte fericita cand se intoarce.'

Nu am un copil si nu stiu daca o sa am vreodata unul. Dar pana si eu stiu, din discutiile pe care le-am avut cu colegele si prietenele mele inainte de a scrie acest text, ca, daca ai deja un copil, vei avea de decis in mult mai multe situatii decat cele despre care ti-am vorbit mai sus. Dar mai am incredere, tot dupa ce am discutat cu ele, ca te vei descurca. Ele au facut-o, deci va fi simplu sa o faci si tu. Si vei afla, pe drum, ca nu metodele complexe sau cartile sau sfaturile de acest fel te vor invata cum sa iti cresti copilul. Dar nu strica sa le auzi si sa le citesti, uneori te pot inspira.

de Ioana Ulmeanu
Foto: Happy family playing on the road in the sunset time from Shutterstock

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK