Cum mi-am petrecut anii 80 – inventar de fashion, beauty & lifestyle

Vremurile erau, incontestabil, dure. Insa, cu toate lipsurile si nedre­p­tatile, femeile erau interesate de aceleasi lucruri ca si acum. Scurt inventar de fashion, beauty & lifestyle al anilor ‘80…
 

DELICIILE COMERTULUI SOCIALIST DE STAT

Cred ca aveam vreo sase ani cind stateam in baie, sprijinita de caloriferul rece (era in toiul iernii!) si cascam gura la mama care, in rochie de seara, se machia aburind oglin­da, pregatindu-se sa ajunga la pre­zen­tarea de moda de la Intercontinental. Avea o rochie neagra, cu un u­mar dezgolit, prinsa in talie cu o curea lata din piele, si in pi­cioa­re niste pantofi cu tocuri cui, foarte inalte, cu care mer­geam prin casa in lipsa ei. Daca mama ar fi avut inspiratia sa o pastreze, rochia aceea ar fi fost astazi o minuna­ta piesa vintage… Dar in iarna geroasa si lipsita de per­s­pective a anului 1985, notiunea de „vintage nu exis­ta in vocabularul si imaginarul nostru.

Mama se ducea pe atunci la prezentari de moda, nu pentru ca facea par­te din lumea mondena a ace­lor vremuri, ci pentru ca lucra la CENTROCOOP, Serviciul Textile-Tri­co­taje, un­de se ocupa cu achizitionarea de – ati ghi­cit! – textile si tricotaje. CENTROCOOP-ul (Uniu­­nea Cooperatiei de Consum) impreuna cu la-fel-de-gin­ga­sul UCECOM (Uniu­­nea Coo­pe­ratiei Mes­­tesugaresti) erau dovada vie a sistemului economic centralizat. Confectiile si tricotajele se aflau in rafturi nu de capul lor, ci conform unui plan bine stabilit. Cineva acolo sus stabilea de cite rochii, mantouri, camasi de noapte etc. (inclusiv ma­su­rile si culorile) are poporul nevoie pe regiuni, fabricile produ­ceau conform planului, iar aceste institutii cu nume for­mate din multe majuscule repartizau marfa „in teritoriu. Alaturi de alte doamne absolvente de facultati economice, mama mea avea ca „job description (un alt concept care s-a inventat mult mai tirziu!) mersul la „contractari, ceea ce presupunea vizionarea ofertelor fabricilor de textile-tricotaje si apoi alegerea cantitatii si mo­delelor care urmau sa fie co­mer­cializate in magazine.

Nici un fel de lege a cererii si ofertei nu guverna piata, astfel ca situatiile degenerau in absurd: de exemplu, in ultimii ani dinainte de Revolutie, „chilotii de dama ajunsesera un adevarat obiect de lux, greu de gasit in magazinele care abundau, in schimb, de „capoate de casa din diftina si alte asemenea delicii ale comertului de stat socialist. Insa cu toate greutatile si ned­rep­tatile vremii – pe care nici un fel de nostalgie a Epocii de Aur nu le poate nega sau indulci – , femeile erau interesate de aceleasi lucruri ca si acum: moda, frumusete, amor, cresterea copiilor

REVISTA PRESEI ANII 80

O simpla rasfoire a celebrului almanah Femeia de la sfirsitul anilor ‘80 ne dezvaluie (cu uimire) ca structura si subiectele nu erau prea mult diferite de cele din revista pe care tocmai o cititi acum. E drept ca tit­lurile rubricilor s-au cam schimbat, dar va asigur ca nu e mare dife­ren­ta intre „Din tarile socialiste si „Elle Glo­bal, sau intre „Reportaj pe glob si „Tra­vel! In rest, in almanahul Femeia gasim sfaturi pentru slabit care se pot aplica cu la fel de mult succes si astazi (se pare ca re­nun­tarea la dulciuri si grasimi combinata cu gimnasti­ca este o metoda care nu se demodeaza ni­cio­data). Trebuie doar sa inchidem ochii la cele nu mai putin de 30 de pa­gini de ode si osanale dedicate „marelui erou national, ctitor al Romaniei moderne si „fiicei poporului roman, remarcabila personalitate politica si stiintifica (!) si, desigur, sa ignoram limbajul desuet, bombastic, cliseistic, imbicsit de ideologie, idealizind femeia ce se avinta spre co­munism in zbor. Sportivele sint numite „aceste mi­nunate campioane ale sportului romanesc, cin­taretele – „mesageri ai cintecului popular, stewar­desele traiesc „o viata in azur, iar actritele „o viata dedicata teatrului.

Aneta Popescu, un fel de fashion & beauty editor, ne dezvaluie tendintele anului de gratie 1988: machiajele de zi „au ca dominanta naturaletea', iar cele de seara sint „mai stilizate; coafura oscileaza „intre practic si elegant, special pentru a multumi „femeia activa a zilelor noastre; cit despre moda, ten­dinta era „retro, dar croiala „moderna.

Editorialele de moda contin „o mare varietate de  articole adecvate pentru toate anotimpurile si gusturile prezentate de manechine care se uita in zare cu priviri galese, iar in loc de rubrica „Elle Deco, gasim „Sfaturi pentru cine tricoteaza si croseteaza, de unde doamnele invatau cum sa confectioneze cu minutele lor „perne fantezii, „pulovere-sal, „rochite cu platca, „bluza primaverii sau „fete de masa din pinza de in. Zimbiti, cumva? Este doar o varianta incipienta a curentelor hand made si do-it-yourself, care fac valuri astazi… Vorba poetului: toate-s vechi si noua toate! Inclusiv recomandarile stilistului de atunci: „Ramine ca fiecare dintre dvs. sa alegeti ceea ce vi se pare mai frumos si mai potrivit pentru tinuta dvs., „Dincolo de virsta si, totusi, la toate virstele, ingrijiti-va frumusetea! si „Fetelor, moda va avantajeaza! si, totusi, virsta are un cuvint de spus!.
 

AMINTIRI: CASELE DE MODA, MAGAZINELE, RELATIILE

Atunci cind tata a plecat, prin ‘87, in prima lui delegatie peste hotare, direct in decadenta lume ca­pi­ta­lis­­ta, si ne-a intrebat ce-am vrea sa ne aduca, eu si mama am tipat la unison: „Blugi!. Mama isi a­min­teste sansa nesperata de a cum­para, printr-o cunostinta „cu relatii, un cojoc im­blanit pentru tata. A traversat Bucurestiul pe jos (circulatia era op­ri­ta din cauza na­metilor de zapada) si s-a intors spre seara cu mult-visatul cojoc, care avea un singur defect: o bro­derie cu model „na­tio­nal. si-a petrecut noaptea mi­ga­lind pentru a scoate broderia, dar cojocul a rezistat pina in zilele noastre, pentru ca pe vremuri „se faceau lucruri trainice, cu care ramineai o viata.

Doamna T., care inainte de re­volutie a lucrat la Romartizana, iar dupa aceea a croit si cusut multe rochii si taioa­re pentru doamne si domnisoare in apartamentul ei de pe linga Titan, isi aminteste cum sta­teau lucrurile:

In magazine era gol… Haine ca lumea faceau casele de moda (cum era Venus) si fabricile pentru export (Con­fex, Apaca, Ro­martizana). Astea din urma luc­rau de obicei in sistem de lohn, adica cu materialul si modelele clientului (firme din strainatate). Dar aici aveau ac­ces, pe sub mina, nu­mai oamenii cu bani, protipendada, cum ar veni… Noi, la Ro­­­mar­ti­zana, faceam confectii inspirate 90% din arta populara – ma re­fer la design, linie, broderii – si aveau un succes nebun peste hotare, dar si la doamnele de la corpul diplomatic din Bu­cu­resti. Ce rochii mai faceam pentru araboaice, cu lucra­tura de paiete, cusute manual, o minunatie! tin minte o sotie de diplomat arab, m-am dus la ea la o proba, avea o vila prin Primaverii. Am facut proba in sufragerie. Toata biblioteca era plina de dosare pe care scria: Crescent, Dunarea…

Atunci n-am dat atentie, ce stiam eu? Mai tirziu, dupa Re­volutie, am vazut la televizor ca astea erau firmele prin care si-a scos Ceausescu banii din tara… Ca sa vezi… De fapt, dupa Revolutie, de Romartizana s-a ales praful. Au plecat lucratoarele, atelierul din Calea Victoriei s-a inchis, eu m-am pensionat in ‘90, cu decretul lui Roman, dar am continuat sa lucrez pe cont propriu, acasa. Cam toate lucratoarele bune aveau clientela lor, inca inainte de Revolutie. Nu era voie, daca te prindeau, luai amenda. Dar exista un sistem subteran, sa-i spunem, al croitoreselor care lucrau in particular. Asa cum exista cu aproape totul: cu blugii, cafeaua, cosmeticele, chiar si cu ciorapii. Da, inainte de ‘90 era mare criza de ciorapi. Cei care veneau din strainatate aduceau cu pungile, iar noi cumparam pe datorie, cu banii la salariu. La fel exista un comert de reviste straine: Burda, din care puteai sa-ti croiesti singura haine, dupa tiparele dinauntru, si Neckermann. Un catalog Neckermann costa mult, cam 3-400 de lei, dar te inspirai ani de zile din el.

Domnul George F., maistru croitor la Casa de Moda Venus inca din anii ‘70, isi aminteste, cu o usoara nostalgie, cum mergeau lucrurile la cea mai importanta casa de moda. „Era frumos, pai uitati, douazeci de cabine de proba, se lucra in doua schimburi, se facea croitorie adevarata aici, acum nu se mai face… Trei probe de cite o ora pentru o rochie, erau cozi la probe! Doamna Zina (Dumitrescu – n. r.) nu desena ea propriu-zis, ea venea cu poze, cu schite, cu idei – sigur, ne inspiram din revistele straine – si asa se faceau schite, tipare, apoi se trecea la executie. Il tin minte pe baiatul ei, avea 7-8 ani cind participa la pre­zen­tari… Trei sezoa­ne aveam: vara-toamna, toamna-iarna si primavara-vara si faceam parade de moda cu fiecare colectie.

La Intercontinental, acolo se faceau para­de­le, dar sa stiti ca nu veneau numai oameni cu bani, veneau si studente! Toate paturile sociale au trecut pe la noi, corpurile diplomatice, ministerele (Ceausescu nu, ca el avea croitorul lui). Dupa prezentari, hainele se vindeau la noi la magazin, dar se faceau si pe comanda, si pentru export. Mai ales pentru rochii de mireasa venea lumea, chiar si din provincie. Aveam de toate aici, si coafor, si cosmetica, la mezanin; pai, cit vedeti acum cladirea asta – sase etaje plus mansarda –, toata era a noastra, era o mini-fabrica aici. Acum n-a mai ramas mare lucru, cu hainele astea de-a gata, nu mai vine lumea! Pe vremea lui Ceau­sescu, trebuia sa-ti faci planul – „de intimpinare', asa se chema – si ala de comanda, pe sezoane. Casa de moda se sustinea singura din incasari. Ce mai, a fost frumos!'

Ne-am intrerupt discutia pentru ca-i venise o doamna la proba. In rest, prin ce a mai ramas din Casa de Moda Venus, acum cam bate vintul…

Povestile din vremurile acelea sint multe, adunindu-se chiar intre copertele unor carti… Pentru ca acesta este totusi un articol cu numar fix de semne, nu putem incheia decit parafrazind reclamele optzeciste: „si in 2008, veti putea gasi in paginile revistei ELLE rubricile dvs. indragite. Va dorim lectura placuta!.

 

BRAND-URI SI TREND-URI

  • La Magazinul Victoria („50 de magazine intr-unul singur) era omor cind se aduceau pantofi si cizme bulgaresti.
  • Magazinul Romarta, de pe Calea Victoriei, avea ca slogan „Fantezie, eleganta, rafinament. Acolo se vindeau pe sub mina haine si cosmetice venite de la productia pentru export si parfumuri straine. 
  • La Tineretului batea cam tot timpul vintul, iar magazinele Hermes comercializau produse de artizanat. 
  • Matasurile si stofele „fine se gaseau, destul de rar, la magazinele de tesaturi din Piata Amzei si Calea Victoriei.
  • La Dermata, pe Lipscani, se „bagau din cind in cind pantofi de dama. Totul era sa fii pe faza!
  • Verighetele se faceau pe comanda, din aur dentar. Bijuterii de aur se mai gaseau, evident, la magazinul numit „Bijuteria.
  • Cremele „de top pentru ingrijirea tenului: Acantha, Pellamar, Bellatrix, Pelox, gama Margareta, gama Dermin, plus nemuritorul Lapte Doina.
  • Materialele plisate erau foarte la moda. Numai initiatii stiau de existenta micului atelier de pe Lipscani unde te duceai cu materialul cumparat de la magazine si doamnele iti „plisau tesatura, ca sa fii in pas cu moda.

„AVEAM DOAR ENTUZIASM”
Interviu cu Eugenia Enciu, model de succes al anilor ‘80

  • Inceputul carierei. „In 1980, dupa ce am ratat examenul de admitere la facultate, am hotarit sa intru la seral si deci aveam nevoie sa ma angajez. Lucram la biblioteca Academiei de stiinte Agricole si Silvice cu jumatate de norma, insa nu era suficient. Am gasit un anunt la mica pu­blicitate intr-un ziar, cu date despre postul de model la Casa de Moda Venus. Am participat initial la o preselectie si am fost aleasa, in final, sa lucrez la Tricotextil si, cu jumatate de norma, la Venus. Apoi am avut norocul sa fiu aleasa de Zina Dumitrescu sa deschid o prezentare de sezon de la Hotel Intercontinental. Dupa o luna de zile la Casa de Moda Venus, m-au angajat cu norma intreaga.
     
  •  Viata de model. „Erai angajat obligatoriu cu carte de munca, aveai un program de opt ore pe care trebuia sa il respecti cu strictete si un salariu fix. Noi, modelele de la Venus, eram chiar norocoase in comparatie cu celelalte manechine. Apaream in 90% din prezentari pentru ca eram pline de viata, de idei (uneori poate prea indraznete pentru timpurile acelea). Pe atunci, o prezentare implica un soi de miscare scenica, ceva mult mai creativ, era o combinatie de dans, teatru, muzica, coregrafie, miscare. Defileul de moda era foarte animat, iar timpul pe care il petreceam pe podium era de doua ore, doua ore si jumatate. Era foarte obositor, caci prezentarile durau o saptamina, cite doua pe zi. Dimineata era o prezentare pentru specialisti si comercianti, seara pentru invitati speciali, corpul diplomatic etc. Mai faceam prezentari la ambasade pentru delegatii oficiale. Pe linga prezentari, aveam sedinte foto pentru revista Femeia si altele din acea perioada. Aveam deplasari peste tot in tara – la Opera din Iasi, Timisoa­ra etc. –, unde faceam 2-3 spectacole cu salile pline ochi. Apa­­ream in filme, faceam figuratie sau aveam roluri secundare, apa­ream in videoclipuri, rec­lame etc. Munceam foarte mult. Tot in acesti ani, am invatat totul despre probe de produs, materiale, croieli etc. Eram tinara si avida de informatie.

    Erau mai multe tipuri de prezentari: cele de la Intercontinental durau sapte zile, cite doua pe zi. Cele de la UCMB erau si cite trei pe zi. La ora 8 eram la Inter, pina la 10 ne machiam si coafam, iar pina la 13-14 eram pe podium. Aveam pauza, ne de­ma­chiam si ne pregateam pentru urmatoarea si uneori intre cele doua prezentari mergeam la probe de haine sau alte evenimente. Dupa cele sapte zile eram mai slabe cu kilograme bune…
     

  •  In afara podiumului. „Viata era grea, pentru ca nu aveam mai nimic. Aveam doar entuziasm, si talent, si daruire. Farduri nu aveam foarte multe, accesorii gaseai greu, iarna probele le faceam si la 2-3 grade pentru ca nu se dadea caldura in anii aceia. Nu aveam acces la informatie, reviste, prezentari inregistrate, cu greu faceam rost de asa ceva.

    Aveam o fetita mica si, la 40 de zile dupa ce am nascut, nu am avut cu cine s-o las, asa ca am inceput s-o iau cu mine peste tot. In piesa de teatru O dragoste nebuna, nebuna, nebuna de la Teatrul de Comedie, intruchipam visul personajului principal, Virginica Mira. Intr-o seara, neavind unde sa-mi las fetita, am luat-o cu mine in culise. La momentul prezentarii de pe scena se lasa linistea si trebuia sa sune un telefon. In schimb, nu s-a auzit telefonul, ci vocea copilului meu care striga „Mamaaaa­aaaaaaaaaaa', pentru ca o lasasem singura in intuneric in bratele lui Gaitan. Toata sala a ris. Mai tirziu, cind Diana a crescut, a ajuns sa joace fix pe scena aceluiasi teatru…

Adina Rosetti

Foto:Almanahul Femeia, revista Moda, schite Casa de moda Venus
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle