Cum mi-am petrecut anii 80 – inventar de fashion, beauty & lifestyle

Vremurile erau, incontestabil, dure. Insa, cu toate lipsurile si nedreptatile, femeile erau interesate de aceleasi lucruri ca si acum. Scurt inventar de fashion, beauty & lifestyle al anilor ‘80…

VEZI FOTO

POZA 1 / 6

DELICIILE COMERTULUI SOCIALIST DE STAT

Cred ca aveam vreo sase ani cind stateam in baie, sprijinita de caloriferul rece (era in toiul iernii!) si cascam gura la mama care, in rochie de seara, se machia aburind oglinda, pregatindu-se sa ajunga la prezentarea de moda de la Intercontinental. Avea o rochie neagra, cu un umar dezgolit, prinsa in talie cu o curea lata din piele, si in picioare niste pantofi cu tocuri cui, foarte inalte, cu care mergeam prin casa in lipsa ei. Daca mama ar fi avut inspiratia sa o pastreze, rochia aceea ar fi fost astazi o minunata piesa vintage… Dar in iarna geroasa si lipsita de perspective a anului 1985, notiunea de „vintage nu exista in vocabularul si imaginarul nostru.

Mama se ducea pe atunci la prezentari de moda, nu pentru ca facea parte din lumea mondena a acelor vremuri, ci pentru ca lucra la CENTROCOOP, Serviciul Textile-Tricotaje, unde se ocupa cu achizitionarea de – ati ghicit! – textile si tricotaje. CENTROCOOP-ul (Uniunea Cooperatiei de Consum) impreuna cu la-fel-de-gingasul UCECOM (Uniunea Cooperatiei Mestesugaresti) erau dovada vie a sistemului economic centralizat. Confectiile si tricotajele se aflau in rafturi nu de capul lor, ci conform unui plan bine stabilit. Cineva acolo sus stabilea de cite rochii, mantouri, camasi de noapte etc. (inclusiv masurile si culorile) are poporul nevoie pe regiuni, fabricile produceau conform planului, iar aceste institutii cu nume formate din multe majuscule repartizau marfa „in teritoriu. Alaturi de alte doamne absolvente de facultati economice, mama mea avea ca „job description (un alt concept care s-a inventat mult mai tirziu!) mersul la „contractari, ceea ce presupunea vizionarea ofertelor fabricilor de textile-tricotaje si apoi alegerea cantitatii si modelelor care urmau sa fie comercializate in magazine.

Nici un fel de lege a cererii si ofertei nu guverna piata, astfel ca situatiile degenerau in absurd: de exemplu, in ultimii ani dinainte de Revolutie, „chilotii de dama ajunsesera un adevarat obiect de lux, greu de gasit in magazinele care abundau, in schimb, de „capoate de casa din diftina si alte asemenea delicii ale comertului de stat socialist. Insa cu toate greutatile si nedreptatile vremii – pe care nici un fel de nostalgie a Epocii de Aur nu le poate nega sau indulci – , femeile erau interesate de aceleasi lucruri ca si acum: moda, frumusete, amor, cresterea copiilor…

REVISTA PRESEI ANII 80

O simpla rasfoire a celebrului almanah Femeia de la sfirsitul anilor ‘80 ne dezvaluie (cu uimire) ca structura si subiectele nu erau prea mult diferite de cele din revista pe care tocmai o cititi acum. E drept ca titlurile rubricilor s-au cam schimbat, dar va asigur ca nu e mare diferenta intre „Din tarile socialiste si „Elle Global, sau intre „Reportaj pe glob si „Travel! In rest, in almanahul Femeia gasim sfaturi pentru slabit care se pot aplica cu la fel de mult succes si astazi (se pare ca renuntarea la dulciuri si grasimi combinata cu gimnastica este o metoda care nu se demodeaza niciodata). Trebuie doar sa inchidem ochii la cele nu mai putin de 30 de pagini de ode si osanale dedicate „marelui erou national, ctitor al Romaniei moderne si „fiicei poporului roman, remarcabila personalitate politica si stiintifica (!) si, desigur, sa ignoram limbajul desuet, bombastic, cliseistic, imbicsit de ideologie, idealizind femeia ce se avinta spre comunism in zbor. Sportivele sint numite „aceste minunate campioane ale sportului romanesc, cintaretele – „mesageri ai cintecului popular, stewardesele traiesc „o viata in azur, iar actritele „o viata dedicata teatrului.

Aneta Popescu, un fel de fashion & beauty editor, ne dezvaluie tendintele anului de gratie 1988: machiajele de zi „au ca dominanta naturaletea', iar cele de seara sint „mai stilizate; coafura oscileaza „intre practic si elegant, special pentru a multumi „femeia activa a zilelor noastre; cit despre moda, tendinta era „retro, dar croiala „moderna.

Editorialele de moda contin „o mare varietate de articole adecvate pentru toate anotimpurile si gusturile prezentate de manechine care se uita in zare cu priviri galese, iar in loc de rubrica „Elle Deco, gasim „Sfaturi pentru cine tricoteaza si croseteaza, de unde doamnele invatau cum sa confectioneze cu minutele lor „perne fantezii, „pulovere-sal, „rochite cu platca, „bluza primaverii sau „fete de masa din pinza de in. Zimbiti, cumva? Este doar o varianta incipienta a curentelor hand made si do-it-yourself, care fac valuri astazi… Vorba poetului: toate-s vechi si noua toate! Inclusiv recomandarile stilistului de atunci: „Ramine ca fiecare dintre dvs. sa alegeti ceea ce vi se pare mai frumos si mai potrivit pentru tinuta dvs., „Dincolo de virsta si, totusi, la toate virstele, ingrijiti-va frumusetea! si „Fetelor, moda va avantajeaza! si, totusi, virsta are un cuvint de spus!.

AMINTIRI: CASELE DE MODA, MAGAZINELE, RELATIILE

Atunci cind tata a plecat, prin ‘87, in prima lui delegatie peste hotare, direct in decadenta lume capitalista, si ne-a intrebat ce-am vrea sa ne aduca, eu si mama am tipat la unison: „Blugi!. Mama isi aminteste sansa nesperata de a cumpara, printr-o cunostinta „cu relatii, un cojoc imblanit pentru tata. A traversat Bucurestiul pe jos (circulatia era oprita din cauza nametilor de zapada) si s-a intors spre seara cu mult-visatul cojoc, care avea un singur defect: o broderie cu model „national. si-a petrecut noaptea migalind pentru a scoate broderia, dar cojocul a rezistat pina in zilele noastre, pentru ca pe vremuri „se faceau lucruri trainice, cu care ramineai o viata.

Doamna T., care inainte de revolutie a lucrat la Romartizana, iar dupa aceea a croit si cusut multe rochii si taioare pentru doamne si domnisoare in apartamentul ei de pe linga Titan, isi aminteste cum stateau lucrurile:

„In magazine era gol… Haine ca lumea faceau casele de moda (cum era Venus) si fabricile pentru export (Confex, Apaca, Romartizana). Astea din urma lucrau de obicei in sistem de lohn, adica cu materialul si modelele clientului (firme din strainatate). Dar aici aveau acces, pe sub mina, numai oamenii cu bani, protipendada, cum ar veni… Noi, la Romartizana, faceam confectii inspirate 90% din arta populara – ma refer la design, linie, broderii – si aveau un succes nebun peste hotare, dar si la doamnele de la corpul diplomatic din Bucuresti. Ce rochii mai faceam pentru araboaice, cu lucratura de paiete, cusute manual, o minunatie! tin minte o sotie de diplomat arab, m-am dus la ea la o proba, avea o vila prin Primaverii. Am facut proba in sufragerie. Toata biblioteca era plina de dosare pe care scria: Crescent, Dunarea…

Atunci n-am dat atentie, ce stiam eu? Mai tirziu, dupa Revolutie, am vazut la televizor ca astea erau firmele prin care si-a scos Ceausescu banii din tara… Ca sa vezi… De fapt, dupa Revolutie, de Romartizana s-a ales praful. Au plecat lucratoarele, atelierul din Calea Victoriei s-a inchis, eu m-am pensionat in ‘90, cu decretul lui Roman, dar am continuat sa lucrez pe cont propriu, acasa. Cam toate lucratoarele bune aveau clientela lor, inca inainte de Revolutie. Nu era voie, daca te prindeau, luai amenda. Dar exista un sistem subteran, sa-i spunem, al croitoreselor care lucrau in particular. Asa cum exista cu aproape totul: cu blugii, cafeaua, cosmeticele, chiar si cu ciorapii. Da, inainte de ‘90 era mare criza de ciorapi. Cei care veneau din strainatate aduceau cu pungile, iar noi cumparam pe datorie, cu banii la salariu. La fel exista un comert de reviste straine: Burda, din care puteai sa-ti croiesti singura haine, dupa tiparele dinauntru, si Neckermann. Un catalog Neckermann costa mult, cam 3-400 de lei, dar te inspirai ani de zile din el.

Domnul George F., maistru croitor la Casa de Moda Venus inca din anii ‘70, isi aminteste, cu o usoara nostalgie, cum mergeau lucrurile la cea mai importanta casa de moda. „Era frumos, pai uitati, douazeci de cabine de proba, se lucra in doua schimburi, se facea croitorie adevarata aici, acum nu se mai face… Trei probe de cite o ora pentru o rochie, erau cozi la probe! Doamna Zina (Dumitrescu – n. r.) nu desena ea propriu-zis, ea venea cu poze, cu schite, cu idei – sigur, ne inspiram din revistele straine – si asa se faceau schite, tipare, apoi se trecea la executie. Il tin minte pe baiatul ei, avea 7-8 ani cind participa la prezentari… Trei sezoane aveam: vara-toamna, toamna-iarna si primavara-vara si faceam parade de moda cu fiecare colectie.

La Intercontinental, acolo se faceau paradele, dar sa stiti ca nu veneau numai oameni cu bani, veneau si studente! Toate paturile sociale au trecut pe la noi, corpurile diplomatice, ministerele (Ceausescu nu, ca el avea croitorul lui). Dupa prezentari, hainele se vindeau la noi la magazin, dar se faceau si pe comanda, si pentru export. Mai ales pentru rochii de mireasa venea lumea, chiar si din provincie. Aveam de toate aici, si coafor, si cosmetica, la mezanin; pai, cit vedeti acum cladirea asta – sase etaje plus mansarda –, toata era a noastra, era o mini-fabrica aici. Acum n-a mai ramas mare lucru, cu hainele astea de-a gata, nu mai vine lumea! Pe vremea lui Ceausescu, trebuia sa-ti faci planul – „de intimpinare', asa se chema – si ala de comanda, pe sezoane. Casa de moda se sustinea singura din incasari. Ce mai, a fost frumos!'

Ne-am intrerupt discutia pentru ca-i venise o doamna la proba. In rest, prin ce a mai ramas din Casa de Moda Venus, acum cam bate vintul…

Povestile din vremurile acelea sint multe, adunindu-se chiar intre copertele unor carti… Pentru ca acesta este totusi un articol cu numar fix de semne, nu putem incheia decit parafrazind reclamele optzeciste: „si in 2008, veti putea gasi in paginile revistei ELLE rubricile dvs. indragite. Va dorim lectura placuta!.

BRAND-URI SI TREND-URI

La Magazinul Victoria („50 de magazine intr-unul singur) era omor cind se aduceau pantofi si cizme bulgaresti.
Magazinul Romarta, de pe Calea Victoriei, avea ca slogan „Fantezie, eleganta, rafinament. Acolo se vindeau pe sub mina haine si cosmetice venite de la productia pentru export si parfumuri straine.
La Tineretului batea cam tot timpul vintul, iar magazinele Hermes comercializau produse de artizanat.
Matasurile si stofele „fine se gaseau, destul de rar, la magazinele de tesaturi din Piata Amzei si Calea Victoriei.
La Dermata, pe Lipscani, se „bagau din cind in cind pantofi de dama. Totul era sa fii pe faza!
Verighetele se faceau pe comanda, din aur dentar. Bijuterii de aur se mai gaseau, evident, la magazinul numit „Bijuteria.
Cremele „de top pentru ingrijirea tenului: Acantha, Pellamar, Bellatrix, Pelox, gama Margareta, gama Dermin, plus nemuritorul Lapte Doina.
Materialele plisate erau foarte la moda. Numai initiatii stiau de existenta micului atelier de pe Lipscani unde te duceai cu materialul cumparat de la magazine si doamnele iti „plisau tesatura, ca sa fii in pas cu moda.

„AVEAM DOAR ENTUZIASM”
Interviu cu Eugenia Enciu, model de succes al anilor ‘80

Inceputul carierei. „In 1980, dupa ce am ratat examenul de admitere la facultate, am hotarit sa intru la seral si deci aveam nevoie sa ma angajez. Lucram la biblioteca Academiei de stiinte Agricole si Silvice cu jumatate de norma, insa nu era suficient. Am gasit un anunt la mica publicitate intr-un ziar, cu date despre postul de model la Casa de Moda Venus. Am participat initial la o preselectie si am fost aleasa, in final, sa lucrez la Tricotextil si, cu jumatate de norma, la Venus. Apoi am avut norocul sa fiu aleasa de Zina Dumitrescu sa deschid o prezentare de sezon de la Hotel Intercontinental. Dupa o luna de zile la Casa de Moda Venus, m-au angajat cu norma intreaga.
Viata de model. „Erai angajat obligatoriu cu carte de munca, aveai un program de opt ore pe care trebuia sa il respecti cu strictete si un salariu fix. Noi, modelele de la Venus, eram chiar norocoase in comparatie cu celelalte manechine. Apaream in 90% din prezentari pentru ca eram pline de viata, de idei (uneori poate prea indraznete pentru timpurile acelea). Pe atunci, o prezentare implica un soi de miscare scenica, ceva mult mai creativ, era o combinatie de dans, teatru, muzica, coregrafie, miscare. Defileul de moda era foarte animat, iar timpul pe care il petreceam pe podium era de doua ore, doua ore si jumatate. Era foarte obositor, caci prezentarile durau o saptamina, cite doua pe zi. Dimineata era o prezentare pentru specialisti si comercianti, seara pentru invitati speciali, corpul diplomatic etc. Mai faceam prezentari la ambasade pentru delegatii oficiale. Pe linga prezentari, aveam sedinte foto pentru revista Femeia si altele din acea perioada. Aveam deplasari peste tot in tara – la Opera din Iasi, Timisoara etc. –, unde faceam 2-3 spectacole cu salile pline ochi. Apaream in filme, faceam figuratie sau aveam roluri secundare, apaream in videoclipuri, reclame etc. Munceam foarte mult. Tot in acesti ani, am invatat totul despre probe de produs, materiale, croieli etc. Eram tinara si avida de informatie.
Erau mai multe tipuri de prezentari: cele de la Intercontinental durau sapte zile, cite doua pe zi. Cele de la UCMB erau si cite trei pe zi. La ora 8 eram la Inter, pina la 10 ne machiam si coafam, iar pina la 13-14 eram pe podium. Aveam pauza, ne demachiam si ne pregateam pentru urmatoarea si uneori intre cele doua prezentari mergeam la probe de haine sau alte evenimente. Dupa cele sapte zile eram mai slabe cu kilograme bune…
In afara podiumului. „Viata era grea, pentru ca nu aveam mai nimic. Aveam doar entuziasm, si talent, si daruire. Farduri nu aveam foarte multe, accesorii gaseai greu, iarna probele le faceam si la 2-3 grade pentru ca nu se dadea caldura in anii aceia. Nu aveam acces la informatie, reviste, prezentari inregistrate, cu greu faceam rost de asa ceva.
Aveam o fetita mica si, la 40 de zile dupa ce am nascut, nu am avut cu cine s-o las, asa ca am inceput s-o iau cu mine peste tot. In piesa de teatru O dragoste nebuna, nebuna, nebuna de la Teatrul de Comedie, intruchipam visul personajului principal, Virginica Mira. Intr-o seara, neavind unde sa-mi las fetita, am luat-o cu mine in culise. La momentul prezentarii de pe scena se lasa linistea si trebuia sa sune un telefon. In schimb, nu s-a auzit telefonul, ci vocea copilului meu care striga „Mamaaaaaaaaaaaaaaa', pentru ca o lasasem singura in intuneric in bratele lui Gaitan. Toata sala a ris. Mai tirziu, cind Diana a crescut, a ajuns sa joace fix pe scena aceluiasi teatru…