Ca să fii fericită este necesar să privești obiectiv și propriile tale comportamente, ce faci greșit în cuplu, iar apoi să corectezi.
Fericirea în cuplu se construiește în doi. Nu este o responsabilitate unilaterală și nici nu este corect să îi atribui această misiune exclusiv partenerului. Întrucât vorbim despre o dinamică relațională, când și celălalt reacționează la comportamentele tale, așadar avem acțiune și reacțiune. Iar dacă ai în minte numai atitudinea agresivă, sunt și alte tipuri de a face față unei situații, mult mai blânde, dar care sunt la fel de dăunătoare.
Nu țipi, nu te cerți, deși o anumită situație îți trezește emoții negative. Nu spui nimic și pur și simplu, fără să vrei, te îngheți emoțional, te detașezi. Ceea ce înseamnă că nu mai experimentezi disconfortul, dar nici emoții din aria pozitivă. Momentul delicat trece, nu este discutat nici ulterior, se întâmplă lucruri frumoase de care nu te bucuri. Iar această detașare se traduce și prin deconectarea emoțională de partener.
Vrei să fie fericit, să existe armonie în cuplu, încât la orice vei răspunde cu da. Chiar și atunci când nu ești deloc încântată sau sincer nemulțumită. Devii un people pleaser, dar în ceea ce îl privește pe partenerul tău. Frustrarea se adună în interiorul tău și poate că vei izbucni într-un mod nepotrivit sau vei cere cu furie, disfuncțional.
Lucrurile trebuie să se desfășoare perfect, ca atare pui asupra relației și asupra partenerului presiunea perfecționismului în care cea mai mică greșeală este puternic taxată. Un alt tip de presiune se referă la situațiile când îți dorești ca totul să se desfășoare numai după bunul tău plac și nu ești deschisă la negocieri. Partenerul simte că nu contează, nu este important, nu are un cuvânt de spus. Rigiditatea implică și ea o presiune, căci regulile tale devin regulile voastre la care el nu a avut niciun aport. E doar pus în fața faptului împlinit.
Te-a supărat și drept rezultat te izolezi. Nu este un time out în care să te calmezi și apoi să reiei discuția. Zile întregi nu îl bagi în seamă, îi oferi tratamentul tăcerii, te porți ca și cum nu ar exista. Ori vorbești cu el strictul necesar, dar îi eviți prezența în casă, stați în camere diferite, refuzi orice ieșire împreună.
Ai învățat, ți s-a spus că trebuie să fii dură. Să nu îl lași să vadă că suferi, că ești vulnerabilă, că te-a afectat. Iar atitudinea ta este mereu una de gheață, de piatră, ca și cum îți este egal dacă rămâne alături de tine sau iese pe ușă și nu se mai întoarce niciodată. Pe scurt nu îl lași să se apropie de tine emoțional.
Ești permanent în stare de alertă, fiind atentă la semnale diverse ce îți arată că nu e persoana potrivită pentru tine, că nu are un caracter atât de onest, nu e cine credeai. Desigur că de aici până la scenarii dureroase, fără pic de adevăr, mai este doar un pas.
Foto: PR