Conștient sau nu îți manipulezi partenerul să facă ceea ce îți dorești. Iar rezultatul nu îți va alimenta nicicum fericirea.
Femeia este gâtul și bărbatul este capul. O vorbă din popor ce reflectă tocmai maniera în care îți manipulezi partenerul ce ajunge să facă exact ceea ce îi dictezi, a cărui mișcare este complet controlată de către tine. Și o vreme asta te face să te simți puternică, poate chiar în siguranță deoarece nu pot apărea surprize dacă el urmează drumul pe care i-l trasezi. Îți dă senzația de cămin protejat sau că puteți realiza împreună o mulțime de lucruri dacă tu ții cârma, căci tu știi cel mai bine. O castrare emoțională prin care ajungi efectiv să nu-l mai placi pe partenerul tău, care nici măcar nu mai seamănă cu cel cu care cândva ieșeai pentru prima dată în oraș.
Este eficientă când nu vrei ca cineva să îi tragă un semnal de alarmă în ceea ce te privește sau felul în care arată acum viața lui sau se comportă. Este eficientă și când te temi de posibile distrageri, tentații, influențe, prieteni cu care să iasă mult singur sau care să-i deschidă calea spre anumite dependențe. Și ajunge singur cuc, fără a putea avea timp personal alături de oameni dragi lui, fără a avea activități la care să mergeți împreună sau pasiuni pe care să le cultive. Și devine neinteresant, plictisitor.
Este tot o formă de critică, în care el nu face nimic bine, ori dacă îi iese ceva oricum nu e deloc grozav. Orice reușită, orice succes sunt minimizate sau trecute cu vederea. În plus, îi pui eticheta de incapabil, ratat și-l tratezi ca atare. Ce pasiune și atracție sexuală să mai existe în asemenea condiții? Ce stimă de sine ridicată și încredere în propriile forțe să mai aibă acel bărbat căruia i se spune la orice pas că tu te descurci mai bine ca el și că oricine e mai bun decât el?
El e vinovat de orice problemă din viața ta, el te face nefericită. Ca atare, partenerul începe și se străduiește, se dă peste cap să te facă fericită, inclusiv să își nege nevoile, alegerile, dorințele, să nu îți pună limite când ar trebui. Unica lui preocupare este ca tu să fii bine și nici în postura asta nu îți mai place de el. Deoarece ai senzația că se face preș, nu are nicio inițiativă și îi lipsește bărbăția. Învinovățirea se aplică și atunci când greșești tu în relație cu el, dar ai făcut asta deoarece el te-a supărat. Mecanism prin care îi plasezi lui responsabilitatea propriilor tale acțiuni.
… se referă la decizii, alegeri importante pentru cuplu ce ar trebui luate împreună, însă le iei tu pentru amândoi. Apoi se extinde și în ceea ce privește propria lui persoană. Tu controlezi ce face cu salariul pe care cel mai probabil ți-l virează direct ție, ce sumă are pe lună de cheltuială, cum se îmbracă, pe ce prieteni sau membrii ai familiei îi ajută și cum e necesar să o facă. Ca și cum nu are niciun gram de liber arbitru, precum o marionetă în mâinile păpușarului.
Foto: PR