Ești hotărâtă să nu accepți mai puțin decât ceea ce îți dorești. Iar pentru o relație serioasă inclusiv comportamentele tale trebuie să se alinieze cu vorbele.
Timpul și efortul investite într-o relație funcționează ca un soi de antrenament. Practic ai exersat abilități relaționale care îți vor folosi în viitor, chiar dacă relația în care ai fost s-a încheiat. Și mai departe știi exact ce vrei, o relație serioasă, nu aventuri sau prietenie cu beneficii. Nici să stai într-o perpetuă incertitudine cu lunile sau anii, până își dă seama noul partener că e dispus să își asume cu adevărat relația voastră. Și cel mai probabil dacă are acest tipar în care e permanent nehotărât nu se va întâmpla nicio minune. Iar decizia ta de a avea o relație serioasă este susținută în primul rând de tine.
Nu este nicio problemă dacă vei clarifica acest aspect încă de la primele întâlniri. Stabiliți cum anume vă folosiți energia. Poate că și el dorește același lucru ca și tine, poate că mai degrabă țintește spre o relaționare mai relaxată, fără implicarea părinților, vacanțe și locuit împreună. Evident că nu știi dacă veți funcționa bine în doi, dar cel puțin știi că aveți aceeași perspectivă, aceeași linie de start.
Îți păstrezi întâlnirile cu prietenii, te ocupi în continuare de responsabilitățile pe care le ai, îți cultivi pasiunile și investești timp în tine. Adică rămâi în continuare prezentă în viața ta, nu ți-o dai complet peste cap și te excluzi pe tine deoarece vrei sau ai o relație serioasă. În același timp creezi activ contexte favorabile întâlnirilor, căci o relație nu se cultivă printre picături de două ori pe săptămână, și în rest fiecare cu treburile lui. Ca omul acela să fie parte din viața ta e necesar, de-a dreptul, să aibă unde.
Cum să dezvolți mai departe ceea ce este acum o relație serioasă aflată la început dacă încă fantasmezi la fosta relație, te cuprinde nostalgia și îi împărtășești asta? Dacă încă lași portițe deschise pentru potențiali noi parteneri, căci, cine știe, poate că altul este mai bun? Îți închei sufletește și practic socotelile cu trecutul și te axezi pe ceea ce ai acum fără să aduci tu instabilitate și nesiguranță în relație.
… căci el nu are cum să le ghicească. Să știe cum te simți tu iubită, care sunt regulile de relație pe care le consideri adecvate și utile, un ghid pentru bună colaborare în doi. Îi transmiți cum te simți, ce te deranjează, ce ai avea nevoie din partea lui. Discuți despre viitor și cum ți-ar plăcea să arate, în ce constă pentru tine compromisurile sănătoase.
… ceea ce în adâncul sufletului nu este în regulă pentru tine. Nu devii oarbă la ceea ce ai putea încadra în categoria semnale de alarmă. Cum certifici faptul că tu îți dorești o relație serioasă când ai acceptat să fii cu el, un bărbat căsătorit sau care locuiește cu iubita? Cum întărești faptul că vrei o relație serioasă când îi tolerezi inconstanța, lipsa de respect, disparițiile bruște fără un cuvânt ca apoi să revină ca și cum nu s-a întâmplat nimic?
Foto: PR