Cum a fost la finala „Bravo, ai stil!”- impresii din backstage

Marea finala „Bravo, ai stil!” a fost cel mai asteptat si urmarit moment al serii de sambata.

Cum a fost la finala „Bravo, ai stil!”- impresii din backstage

Al doilea sezon al emisiunii-fenomen „Bravo, ai stil!' s-a sfarsit si el, iar momentul marii finale a fost unul urmarit de un numar record de oameni. Fie ca tineau cu Marisa (care s-a dovedit a fi marea castigatoare), fie ca tineau cu Adela sau Andreea, milioane de oameni au stat in fata televizoarelor cu sufletul la gura ca sa vada deznodamantul noii emisiuni preferate a romanilor.
Dar cum a fost in backstage? Ei bine, eu iti pot povesti care era atmosfera in culisele celui mai urmarit show de stil din Romania, dincolo de ce ai vazut la televizor.

Asa cum stii, ultima parte a show-ului a fost transmisa live – asa ca emotiile din platou erau foarte mari! Nimeni din echipa nu statea degeaba cand am ajuns eu, pregatind ultimele detalii pentru transmisiunea care avea sa inceapa in scurt timp. Nu mai putin de 7 camere de filmat, cu operatorii care le manevrau, erau atintite asupra platoului de filmare (care, apropo, pare muult mai mic in realitate decat la televizor!). Producatorii, cu niste casti uriase pe cap, alergau de colo, colo, primind instructiuni din regie sau discutand ultimele detalii inainte de transmisiune cu oamenii din public – prieteni ai finalistelor sau membri ai familiei. Fetele isi faceau ultimele retusuri la machiaj sau la par, fiind mai emotionate decat as putea descrie.

Cand a avut loc numaratoarea inversa (10, 9, 8…), trebuie sa recunosc ca m-au cuprins si pe mine emotiile. Oare avea sa greseasca cineva? Oare vreuna dintre concurente avea sa fie complet coplesita de emotii si sa se blocheze? Nu voiam sa se intample nimic din toate astea!

Din fericire, nu a fost cazul de greseli majore, pentru ca intreaga echipa, incepand de la operatori si terminand cu juriul si cu prezentatoarea, a lucrat profesionist.
Si a venit si momentul cel mare… Andreea parasise competitia, iar in fata juratilor (si a publicului din platou si din fata televizoarelor) mai ramasesera Marisa si Adela. Puteam sa vad cu usurinta, de la vreo 5 metri departare, cum mainile amandurora tremurau si puteam sa aud cum vocile le erau incarcate de emotie. Diferentele dintre procentajele voturilor lor erau mici, iar suspansul crestea necontenit – cine avea sa castige marele premiu?

Din momentul in care numele Marisei a aparut pe marele ecran din platou, totul parca s-a desfasurat pe repede inainte: artificii, confetti, flori, oameni, imbratisari, plans de bucurie, tipete. Marisa este marea castigatoare a celui de-al doilea sezon „Bravo, ai stil!' si sincer, de-abia astept sa vad parcursul ei de-acum incolo. Poate ar trebui sa stai cu ochii pe noi, pentru ca pot doar sa iti dezvalui ca surprizele ELLE legate de „Bravo, ai stil!' nu s-au terminat – nici pe departe!


A doua zi, reflectand la experienta din culisele emisiunii, nu am putut sa nu ma intreb cum de a devenit „Bravo, ai stil!' un fenomen national. O fi datorita faptului ca se comporta ca un reality show? Te-ai fi asteptat ca farmecul acestor tipuri de emisiuni sa fi expirat deja (Big Brother a aparut acum cati ani?!). O fi datorita faptului ca este un show de moda si stil? Poate, pentru ca in Romania nu a existat vreodata o emisiune de acest gen, dar parca nu e doar atat. O fi datorita faptului ca unele dintre concurente se cearta intre ele? Poti vedea asta in atat de multe alte locuri la cum stau lucrurile acum in televiziune.

Indiferent de motivul sau motivele pentru care „Bravo, ai stil!” a avut initial o priza atat de mare la public, un lucru e clar: publicul din Romania are ce invata in materie de moda, fashion si stil, fie din creativitatea fetelor care isi prezinta fiecare cate 6 tinute pe saptamana, care sunt comentate si analizate obiectiv, fie de la juriu, care ofera sfaturi atat pentru concurenta din fata lor cat si pentru femeile din spatele micului ecran.

Ei bine, un lucru e cert: „Bravo, ai stil!' e aici ca sa ramana. Nu ma crezi? Pregateste-te pentru sezonul 3.

Citeste si:
EXCLUSIV: Maurice Munteanu, despre emisiunea momentului, Bravo, ai stil!'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle