Primesc pe Facebook multe mesaje care ma invita sa ma alatur cate unei cauze sau vreunui grup de sustinatori pentru personalitati, politicieni, brand-uri, magazine ori tari. Am tastat decis „ignore', la toate. Chiar si la cele ce slaveau Romania si valorile ei umbrite. Din pricina ca n-am energie digitala pentru toate directiile in care s-ar putea disipa sustinerea mea.
Am vazut emisiuni la televizor, campanii publicitare si cate un demers vartos de a (re)suscita brand-ul Romania, dragostea de tara, patriotismul, mandria de a fi roman. In ultimul an, „Romania', e drept, s-a strecurat an discurs si preocupari, si-a gasit fani, ambasadori voluntari ai spiritului ei si pare sa ne preocupe pe toti un pic mai mult decat ne preocupa an trecut notiunea de „tara'.
Poate ca e „cool' sa iti ridici preocuparile la nivelul de rezonanta nationala pe care il are invocarea numelui „Romania'. Sau poate ca este pur si simplu vorba de un reviriment al mandriei de mult asfintite. Oricum ar fi, ma bucura. Caci am fost si raman un patriot. In felul acela aproape desuet in care simteau bunicii bunicilor mei, in felul acela irational, indoctrinat in care scoala anilor ‘80 m-a invatat ca suntem binecuvantati de Dumnezeu.
Iubesc Romania mai mult decat orice loc care m-a rasfatat turistic vreodata. Iubesc felul in care vibreaza pamantul aici, felul in care am traversat istoria si am crosetat intamplari care ne-au facut ceea ce suntem azi. Iubesc triumfurile care asaza steagul romanesc la vedere, iubesc rasaritul de acasa si anserarile cu tei de pe strada mea. Nimic din ceea ce am savurat pe continentele lumii nu m-a anvaluit cu bucuria pe care o resimt cand pasesc ancoace de granita.
Mi se strange inima de neputinta cand vad satele sarace ale provinciei, imi raneste retina fiecare centimetru de urat care ne inconjoara, ma dor toti oamenii abrutizati ai Romaniei, ma antristeaza lipsa de educatie care ne asaza umil la periferia lumii civilizate. Ma deranjeaza, sigur, si pe mine ca nu avem parfumul tarilor frumoase, orase prospere, arhitectura ambietoare, strazi ingrijite, sosele decente, servicii, produse si locuri cu farmec. Ma ingrijoreaza si pe mine ca progresam cu viteza de melc convalescent. Dar, hei, acestia suntem noi! Iar a-ti iubi tara inseamna a-i ierta imperfectiunile. Nu-i asa in orice forma de adoratie? Nu iti asterni mereu dragostea in jurul calitatilor celui pe care il iubesti, ignorand cusururile si incercand cu migala discreta sa le slefuiesti?
Page: 1 2