Cu dragoste, despre Romania (de Mihaela Nicola)

Primesc pe Facebook multe mesaje care ma invita sa ma alatur cate unei cauze sau vreunui grup de sustinatori pentru personalitati, politicieni, brand-uri, magazine ori tari. Am tastat decis „ignore', la toate. Chiar si la cele ce slaveau Romania si valorile ei umbrite. Din pricina ca n-am energie digitala pentru toate directiile in care s-ar putea disipa sustinerea mea.

Am vazut emisiuni la televizor, campanii publicitare si cate un demers vartos de a (re)suscita brand-ul Romania, dragostea de tara, patriotismul, mandria de a fi roman. In ultimul an, „Romania', e drept, s-a strecurat an discurs si preocupari, si-a gasit fani, ambasadori voluntari ai spiritului ei si pare sa ne preocupe pe toti un pic mai mult decat ne preocupa an trecut notiunea de „tara'.

Poate ca e „cool' sa iti ridici preocuparile la nivelul de rezonanta nationala pe care il are invocarea numelui „Romania'. Sau poate ca este pur si simplu vorba de un reviriment al mandriei de mult asfintite. Oricum ar fi, ma bucura. Caci am fost si raman un patriot. In felul acela aproape desuet in care simteau bunicii bunicilor mei, in felul acela irational, indoctrinat in care scoala anilor ‘80 m-a invatat ca suntem binecuvantati de Dumnezeu.

Iubesc Romania mai mult decat orice loc care m-a rasfatat turistic vreodata. Iubesc felul in care vibreaza pamantul aici, felul in care am traversat istoria si am crosetat intamplari care ne-au facut ceea ce suntem azi. Iubesc triumfurile care asaza steagul romanesc la vedere, iubesc rasaritul de acasa si anserarile cu tei de pe strada mea. Nimic din ceea ce am savurat pe continentele lumii nu m-a anvaluit cu bucuria pe care o resimt cand pasesc ancoace de granita.

Mi se strange inima de neputinta cand vad satele sarace ale provinciei, imi raneste retina fiecare centimetru de urat care ne inconjoara, ma dor toti oamenii abrutizati ai Romaniei, ma antristeaza lipsa de educatie care ne asaza umil la periferia lumii civilizate. Ma deranjeaza, sigur, si pe mine ca nu avem parfumul tarilor frumoase, orase prospere, arhitectura ambietoare, strazi ingrijite, sosele decente, servicii, produse si locuri cu farmec. Ma ingrijoreaza si pe mine ca progresam cu viteza de melc convalescent. Dar, hei, acestia suntem noi! Iar a-ti iubi tara inseamna a-i ierta imperfectiunile. Nu-i asa in orice forma de adoratie? Nu iti asterni mereu dragostea in jurul calitatilor celui pe care il iubesti, ignorand cusururile si incercand cu migala discreta sa le slefuiesti?

E drept, iubesc mai mult tara in intelesul ei adanc (si cumva abstract) decat manifestarile zilnice ale oamenilor ei. Dar forma concreta a patriotismului meu (de ce suna aproape ridicol acest cuvant?) ii include si pe ei! Nu vorbesc niciodata cu lipsa de pretuire pentru romani in fata unor interlocutori de alta natie. Nu-mi opresc niciodata discursul la contestatii ale spiritului romanesc, ale defectelor noastre ascutite de timp, nu zabovesc in cuvinte la exemplele tiganilor care au schingiuit tihna tarilor frumoase din Europa.

La fiecare exemplu urat si trist pe care il aud despre romani scotocesc in minte si dezvelesc inzecit exemple despre cat suntem de isteti, de pragmatici, de romantici. Povestesc despre desavarsiri romanesti, despre oameni frumosi, despre fapte notabile. Nu mistific niciodata realitatea, dar aleg sa vorbesc despre partea ei atragatoare. Mi-e greu sa contest perceptia unor straini despre cat suntem de neseriosi, dar aleg sa povestesc cum felul nostru duplicitar de a fi a protejat un popor prigonit in al doilea razboi mondial. Si cel mai greu imi este atunci cand, asezata langa alti romani in context international, trebuie sa-i contrazic pe cei ce denigreaza Romania povestind despre toate neamplinirile ei si despre cusururile romanilor. O socotesc lipsa de demnitate! Caci, in fapt, „poporul roman', ca sintagma, ne include pe toti, chiar si pe cei ce se dezic de el incercand sa se plaseze intr-un fel straniu deasupra propriei conditii.

Cum zic, mustim de imperfectiuni, noi, ca oameni si tara pe care o alcatuim. Dar va propun sa ne aplecam asupra a ceea ce ne leaga, asupra virtutilor pe care le avem si care ne insotesc in strabaterea timpului. Asa incepe un demers sanatos de a construi un brand autentic „Romania'. Si pe care sa-l iubim in afara judecatii aspre. De dragul nostru, macar. Caci nu cunosc o infirmitate de suflet mai apriga decat aceea de a nu te iubi pe tine insuti ca popor!
 

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK