Una din cele mai cool experiențe din viața unui artist pop este perioada în care își pregătește un nou clip. Atunci ești obligat să ieși mult din zona de confort, să experimentezi, să te conectezi la emoții pe care nici nu știai că poți să le accesezi.
Dar cel mai mișto e că ai ocazia să lucrezi foarte aproape cu minți creative excepționale; scenariști, scenografi, directori de imagine, costumieri si…OMG…regizori. Un regizor vizionar, un artist de anvergură îți poate schimba complet cariera. E una din întâlnirile esențiale din viața unor fluturi pop și e esențial cu cine alegi să lucrezi. De-a lungul anilor am avut șansa să lucrez cu destui oameni talentați, dar sunt în continuă căutare de nou, de adevăr, de viziuni complet diferite. Așa că, îmi permit să visez cu ochii deschiși și, dacă aș putea să aleg, aș merge oricând pe mâna lui:
Tipul ăsta are un trip vizual incredibil. Dacă vă plac clipurile lui ASAP Rocky (și e imposibil să nu le găsiți supercool), Dexter e în spatele multora dintre ele. Omul simte superbine moda, are o estetică intoxicantă, care te obsedează, un cut absolut particular și, la numai 23 de ani, e incredibil cât de conturată este arta lui. E genial, la cât e de tânăr e clar că e abia la început și îi invidiez din inimă pe cei care pot să lucreze cu londonezul ăsta atât de cool.
E hot, hot, hot, are 23 de ani și a crescut visând să pună imagini pe piesele hip-hop pe care le asculta în cartierul din Chicago în care a crescut. Ador maniera în care își colorează visuals-urile, flow-ul care te duce ușor, fără să te agreseze cu nimic și din tot ce am citit despre om, pare superchill, pasionat până la demență de ce face și obsedat să aibă fun pe set, să experimenteze, să facă crowd creativ cu artiștii cu care lucrează.
Transformă totul într-o energie familiară și mi se pare superbă ideea lui de a filma Nowadays' al lui Lil Skies pe holurile liceului lui. Uitați-vă la clip: câte de cool e combinată asta gangsta meets teen idol', nu?
https://www.instagram.com/_colebennett_/?hl=ro
Janelle Monae o adoră și au făcut o supertreaba cu clipul pentru I Like That' de pe Dirty Computer. Lacey este superfan Missy Elliott și în adolescență visa fie să trăiască într-o lume că în lumile imaginate de Missy, fie să creeze chiar ea astfel de utopii vizuale'. Așa că a fost ușor să aleagă drumul de regizor, mai ales că are o sensibilitate vizuală cu un melanj unic de forță, feminitate, candoare, viziuni distopice sau simplitate în alb și negru care-ți merge direct la suflet. Cât de cool e Dontcha al lui The Internet. Nu?
E din South London și mi se pare unul din cei mai tari artiști vizuali care combină muzica și moda. Portofoliul lui Bafic e uau, are superad-uri pentru NikeLab și face pentru Mabel niște videouri care sunt trendsetter absolut pentru lumea pop.
Toate poveștile lui vizuale au o intimidate supercredibila, au stare, adâncime și spleen de nou mileniu; omul mi se pare unul din cei mai fresh artiști vizuali ai momentului.
http://www.bafic.co.uk
Nu e regizor, dar are o minte briliantă. Mr. Martin spune pe site-ul lui de prezentare (www.leemartin.com) că dezvoltă proiecte digitale pentru muzicieni rockn roll și e plătit în sex&drogs. Omul e absolut genial, e demențial de cool și se vede că adoră să lucreze pentru o industrie pe care orice artist vizual iubește să o urască: music business.
Anul trecut a avut un proiect pentru Marilyn Manson, în care a dat pe mail video-uri montate pe piesa trupei cu imagini din satelit a caselor a 25000 de fani MM. Cu se numea track-ul? We Know Where You Fucking Live'. Boom!
Foto: Instagram (@corinabud)