Cristela Georgescu atrage din nou atenția, în sens negativ, cu declarațiile sale controversate la adresa femeilor. Soția candidatului independent la alegerile prezidențiale a șocat cu afirmațiile sale privind femeile care își critică soții.
Nici mai mult, nici mai puțin, aceasta susține că femeile care își critică soții riscă să dezvolte afecțiuni grave, precum cancerul, din cauza unui dezechilibru creat în relația de cuplu.
„Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, inclusiv din mentalul lor, au castrat bărbatul. De câte ori îi criticați – spuneți despre ei că nu așa, că așa, că ce? I-ai castrat! Și atunci, tu nu vei mai putea beneficia, este o simbioză, și vei avea de suferit', a transmis aceasta în mediul online.
Mai mult, aceasta susține că femeile nu sunt menite a avea o carieră, iar centrul de putere al casei se află în bucătarie.
„Menirea ta nu este să faci carieră, nu este să stai la cratiță. Ai grijă cum formulezi! Atunci când tu prepari o mâncare, bucătăria este centrul de putere al casei', a mai adăugat ea.
Acestea nu sunt singurele declarații halucinante făcute de ea. Cristela Georgescu are o părere și despre modul în care pantalonii purtați de femei le influențează energia. Potrivit soției lui Călin Georgescu, energia ajunge la femeie de jos în sus, motiv pentru care pantalonii ar încurca procesul.
„Când tu ți-ai pus pantaloni… deci cum era fusta? Era așa… la femeie, energia intră de jos, din pământ, în sus. La bărbat, vine invers, așa. Când tu ți-ai pus pantalon, ai zis: ‘Stop. Stop! Înțelegi? Deci e… e o chestiune energetică', a afirmat soția lui Călin Georgescu într-un video pe care l-a postat în mediul online.
Ce este naturopatia, practica promovată de Cristela Georgescu
După ce a activat timp de 15 ani în domenii precum banking, management executiv, public speaking și voluntariat în educație pentru formarea noii generații, Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu – candidatul independent care a obținut cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale din România – și-a reprofilat cariera, orientându-se către naturopatie, o practică cel puțin controversată.
Pe site-ul său, www.cristelageorgescu.ro, aceasta se descrie drept un „practician și educator holistic experimentat, specializat în sănătate naturală, nutriție integrativă, detoxifiere și regenerare celulară, iridologie clinică, terapii de echilibrare energetică'.
Naturopatia, practica promovată de Cristela Georgescu, este o formă de medicină alternativă care se bazează pe ideea că organismul uman are capacitatea naturală de a se vindeca singur. Aceasta pune accent pe evitarea substanțelor chimice sintetice și pe utilizarea unor metode naturale, precum dietele specifice, suplimentele nutritive, plantele medicinale, terapia prin apă, exercițiile fizice, masajul și gestionarea stresului. În ultimii ani, naturopatia a câștigat popularitate ca o alternativă holistică la medicina convențională, fiind percepută de unii ca o soluție pentru menținerea sănătății și tratarea bolilor.
O problemă majoră a naturopatiei constă în lipsa unor studii riguroase care să valideze eficacitatea terapiilor sale. În unele cazuri, rezultatele pozitive observate de pacienți pot fi atribuite efectului placebo, în care simpla convingere că tratamentul funcționează duce la o percepție de ameliorare. Acest lucru, însă, nu oferă o soluție reală, mai ales în cazul afecțiunilor grave.
Citește și:
Cum se menține în formă Andreea Antonescu la 42 de ani. „Trucul’ neașteptat al artistei: „Cred că am 42 kg…’
foto: Instagram