Crezi că relația voastră are mici probleme? Semne că vă aflați deja pe marginea prăpastiei

Consideri că nu aveți cu adevărat probleme, însă ești în plin mecanism de negare. Te protejezi de suferință dar și de adevăr.

Crezi că relația voastră are mici probleme? Semne că vă aflați deja pe marginea prăpastiei

Câteodată pur și simplu nu vreți sau nu puteți să vă uitați cu ochi limpezi la setul de probleme de care vă împiedicați constant. Ar însemna să recunoașteți că lucrurile nu stau deloc așa de roz cum le prezentați în exterior, că cel puțin unul greșește serios, sau ambii gestionați disfuncțional contextele dificile. Că trebuie să munciți din greu la repararea relației sau că, de fapt, lucrurile sunt încheiate de foarte multă vreme și lipsesc doar formalitățile. Sau nu există soluții pentru acele divergențe dureroase și nu puteți fi împreună dintr-o lipsă de asumare completă sau diferențe de-a dreptul ireconciliabile.

Comunicare inexistentă

Strictul necesar, aproape telegrafic. Mai mult vorbești cu colegii de serviciu sau cu o vecină cu care te întâlnești în fața casei. Nu îți mai vine să stai de vorbă cu partenerul, nu îți mai face plăcere, pur și simplu nu mai găsești ce să îi spui.

Nu ține cont

I-ai zis de atâtea ori ce te deranjează încât ai obosit. Recurent aceeași problemă, același discurs din partea ta, câteva zile de comportament schimbat până data viitoare. Care această dată viitoare e din ce în ce mai scurtă. I-ai explicat în toate modurile, l-ai implorat, ai plâns, l-ai pedepsit, l-ai amenințat cu despărțirea, nimic nu a funcționat. Ca și cum nu aude, nu îl interesează. Și dacă te uiți bine la tipar așa se întâmplă și cu alte probleme de cuplu sau situații banale de zi cu zi în care aveți conflicte. Nu își asumă partea lui de responsabilitate, nu colaborează cu tine, eventual chiar pleacă sau încurcă mai rău situația pe care te vezi nevoită să o descurci de una singură.

Nu mai există timp de calitate împreună

Caută și găsește diverse motive să plece de acasă, ori poate tu ești în situația asta. Multă muncă, ieșiri cu prietenii fără ca partenerul să fie chemat. Cumva căutați activ să nu rămâneți prea multă vreme doar voi doi, vă evitați de-a dreptul. Vă concentrați mult pe copii, vă chemați constant în vizită familiile de origine cu care eventual plecați și în vacanțe, prietenii să vă umple casa și să vă distragă unul de la celălalt. Acasă stați mai mult în camere diferite, vă mai intersectați când mâncați asta dacă nu fiecare pleacă separat cu farfuria în fața televizorului.

Zero apreciere

Niciunul nu se simte apreciat de celălalt, văzut, și nici nu oferă apreciere. Ca un zid de furie te protejează de partenerul care nu este niciodată mulțumit de ceea ce faci, oricât te-ai strădui fiind pentru el insuficient sau ceva care i se cuvine.

Fără pasiune sau romantism

Viața voastră sexuală este în derivă sau ca o piesă veche de mobilier acoperită de un cearșaf și de praf. Chiar dacă fizic poți spune că obiectiv partenerul e o persoană atrăgătoare, libidoul în ceea ce îl privește e cu minus. Deoarece nevoile emoționale nu sunt împlinite în cuplu și problemele au rămas nerezolvate, toate acestea au diminuat chiar până la dispariție atracția sexuală. Gesturile romantice lipsesc și ele cu desăvârșire.

Citește și:
Motive întemeiate de despărțire, deși partenerul nu a făcut o greșeală uriașă

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle