Nu te simți iubită, respectată, nu te poți baza pe partener, te folosește. Și cu toate astea te convingi singură să stai în această relație toxică.
Nimeni nu poate purta o mască la nesfârșit. Este perioada de început când fiecare partener se străduiește să dea tot ce poate mai bun. Este perioada de curtare, când vrei ca celălalt să își asume relația cu tine. Când nu prea vrei să greșești deoarece relația nu e sudată și celălalt poate pleca mult mai ușor decât după ani împreună. Și timpul trece, iar la un moment dat masca alunecă și cade.
Ceea ce vezi, chiar dacă uneori te încăpățânezi să nu o faci, nu îți place și interacțiunea nu e nici pe departe împlinitoare. Ceea ce trăiești se încadrează mai degrabă în categoria relație toxică. Dar și pentru asta este nevoie de doi ca să o întrețină. Partenerul este cel care se comportă extrem de prost? Partea ta este cea în care nu pui limite, nu ceri, găsești scuze. Dimpotrivă, nu faci toate lucrurile astea? Ceri, îi reflectezi, trasezi granițe și cu toate astea nu se întâmplă nimic? Ei bine, nu există consecințe pentru faptele lui și încă rămâi.
Nu, nu toți bărbații sunt la fel cum nici toate femeile nu sunt identice. Este doar o replică prin care îți argumentezi decizia de a continua relația. Nu știi ce tipuri de persoane vei întâlni și nu ești obligată să rămâi alături de o persoană sau să alegi o persoană care nu te vede, nu te aude, pentru care nu ești importantă, pe care nu te poți baza, nu îți arată iubire și care nu are aceeași perspectivă de relație ca și tine.
Perioadă care durează deja de luni de zile sau de ani. Și pentru care partenerul nu este dispus să facă ceva. În această perioadă proastă te străduiești să ții relația și muncești pentru doi. Dar chiar și așa cuplul se poate destrăma. Perioada proastă reflectă lipsa lui de efort și de interes pentru relație, faptul că nu își asumă comportamentele deranjante și nu mișcă un deget pentru a le schimba. Știe ce te rănește și o face conștient în continuare.
Din familie ai învățat că nu părăsești barca. Nu contează cât de rea este călătoria, tu rămâi acolo. E de datoria ta pentru copii (care trăiesc în același mediu în care trăiești și tu), de datoria ta pentru angajamentul luat în fața societății, al lui Dumnezeu, prietenilor, familiei, în fața partenerului. Ce omiți să vezi este datoria ta față de tine.
Cu siguranță nu este ușor și nici imposibil. Totul costă. Cât costă această relație toxică? Timp, energie, suferință, dezamăgire, efort, chiar și sănătate. Cât costă liniștea care vine la o vreme după despărțire și după ce ți-ai făcut doliul relațional? De asemenea timp, efort, energie, adaptare, teamă, disconfort, oameni apropiați care se cern și oameni apropiați care te susțin și te iubesc.
Dar la final când tragi linie vorbim și despre beneficii. Ai plătit relația toxică și beneficiul este că teoretic ești în cuplu, crezi că nu ești singură, poate că ai un confort financiar. Ai plătit liniștea și mai primești regăsire de sine, respect de sine, echilibru, din nou dorința de a face și a trăi experiențe frumoase, inclusiv disponibilitatea emoțională de a dezvolta o nouă poveste de iubire.
Foto: PR