Copilăria în România, văzută prin ochii adolescenților străini

Suntem obișnuiți cu aceasta cultura din România – de la mâncare până la felul în care sărbătorim Paștele – nu doar pentru că este tot ceea ce am cunoscut vreodată, ci și pentru că asta este în sângele nostru – este ceea ce cunosc părinții noștri, ce au cunoscut părinții lor și așa mai departe.

Însă, pentru cei care nu sunt de aici (cum ar fi cei 4 adolescenți cu care am vorbit pentru acest articol) România pe care o cunosc ei este foarte diferită de cea pe care o cunoaștem noi – este o Românie care evidențiază cu adevărat punctele forte și slăbiciunile noastre și care evidențiază detaliile pe care noi le-am trecut cu vederea, tratându-le ca fiind doar o parte nesemnificativă din realitatea noastră. Ne arată pe noi înșine dintr-o nouă perspectivă și ne permite să fim, cum spune Nick Carraway-ul lui Fitzerald, „atât înauntru, cât și în afară”.

Astfel, haideți sa explorăm acea perspectivă nouă. Iată ce înseamnă copilăria în România pentru 4 adolescenți străini:

Deși sunt un elev internațional, am trăit numai în locuri în care se vorbește predominant engleza. Deci, desigur, sunt mereu îngrijorată în public – știi, atunci când trebuie sa comanzi ceva la Starbucks și te rogi, sperând că acel chelner știe engleză, astfel încât conversația să fie cât mai rapidă și cat mai puțin ciudată – dar, altfel, tranziția spre România a fost destul de ușoară. Este, evident, foarte diferită de Marea Britanie, din punct de vedere lingvistic și cultural. Sunt nigeriană, așa că pe lângă asta, sunt foarte puțini oameni în care ma pot regăsi și acum sunt obișnuită să ies în evidenta fără să vreau. Însă, oamenii nu sunt nepoliticoși sau opuși diversității – toată lumea își vede de viata sa, iar interacțiunile pe care le-am avut până acum au fost plăcute. Pe lângă asta, sosirea în România vara a fost o experiență atât de relaxantă și curioasă: țara este atât de europeană' și, cu soarele mereu prezent pe cer, este greu să nu devii atașat de un loc ca acesta.' – T., 17 ani, Marea Britanie

Am venit în România în 2016, iar unul dintre principalele lucruri pe care le-am observat a fost modul drastic în care populația este împărțită intre cei bogați', clasa mijlocie, populația mai săracă și comunitatea romă. M-am gândit la vremea respectivă că adaptarea la cultură a fost destul de ușoară, dar străinii de aici trăiesc într-o bulă și într-un mod care nu ne permite să avem aceeași experiență a României pe care ar avea-o un localnic.' S. 16 ani, Austria

Bucureștiul a fost un adevărat șoc cultural; nu e ca și cum n-am mai trăit niciodată în afara Statelor Unite până acum – a fost mai mult sentimentul de izolare pe care l-am avut când am ajuns aici. Da, există și alte culturi, însa sunt la o scară atât de minusculă încât practic nici nu există. M-am trezit mergând la o școală și trăind într-un cartier unde nimeni nu arăta ca mine și zi de zi am văzut oamenii reacționând la culoarea pielii mele într-un fel pe care îl urăsc. Cel mai dificil aspect cu care am încercat sa ma obișnuiesc a fost, într-adevăr, acesta (priviri, șoapte), însă și infrastructura – lipsa trotuarelor și a luminilor, plus felul în care se conduce aici. Nu mi-a fost niciodată mai frică să traversez strada. Însa școala mea este frecventată de o mulțime de naționalități așa că, chiar dacă în București nu prea există o altă prezență culturală decât cea românească, m-am aflat totuși înconjurată de mai multe culturi diferite și învățând multe lucruri pe care nu le-am putut învăța în altă parte.' A., 18 ani, SUA

Locuiesc în România de 12 ani. Am venit aici când aveam 5 ani. Din moment ce sunt din Turcia, au existat o mulțime de diferențe în ceea ce privește cultura României și cea cu care eram obișnuită. Cred că una dintre cele mai mari dificultăți pentru mine a fost bariera lingvistică. La început nu vorbeam nici limba română, nici engleza. Mi-a fost foarte greu să comunic, dar când am învățat engleza a fost atât de util că mulți români o cunoșteau și ei, astfel încât comunicarea a devenit mai ușoară. Eu personal nu am mulți prieteni români, dar cei pe care îi am sunt unii dintre cei mai buni oameni pe care îi cunosc și m-au ajutat foarte mult să mă adaptez după mutare. A fost o experiență interesantă sa îmi trăiesc copilăria în România iar, pentru ca locuiesc aici de multă vreme, a devenit un loc pe care-l pot numi casa mea.' A., 17 ani, Turcia.

Text: Sofia Scarlat
Foto: Shutterstock

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK