Compunere cu Amélie, de Alex. Leo Serban

Ideea de Amélie e ca Amélie e buna ca piinea calda si isteata ca o cotofana. Amélie e ca o Zina (Zina cartierului Montmartre, al 19-lea arondisment parizian). Intr-o buna zi, ZinAmélie a iesit din casa si vecinii au cazut pe spate. Dupa vecini, au urmat la cazutul pe spate: locuitorii Parisului (celelalte cartiere), europenii care tocmai treceau la euro, americanii care tocmai socoteau citi dolari = 1 euro si romanii, care nu-s nici europeni, nici americani si-s mai priceputi la schimbat valute decit la facut bani.

Toti au pri­vit la Amélie ca la un fel de aspirator (de Césaruri, Oscaruri si coperti de re­viste). Caci, desi nu arata defel a asa ceva, Amélie e ceea ce se cheama un „fenomen. Daca ar mai fi trait, Jacques Brel i-ar fi dedicat un cintec, Jacques Pré­vert un poem, iar Serge Gainsbourg ar fi luat-o drept muza. Cu tun­soa­rea ei à la Louise Brooks, hainele colorate si ghetele de cercetasa in Muntii Ca­patinei, Amélie ar putea sa lanseze oricind o moda (la noi, ca-n Franta si-n State a facut-o deja): casual-ul licean-montagnard c-un pic de sic pari­zian.

Amélie n-ar avea „probleme de imagine, n-ar face nazuri si nu s-ar certa cu fotografii, fiind la fel de incintata sa pozeze cu baietii de la Akcent si sa-i inspire pe cei de la Sarmalele Reci. Mereu proaspata ca un buchet de zambile, Amélie ar putea fi cea mai buna veste a acestei primaveri. Du­­ce­ti-va s-o vedeti in filmul lui Jean-Pierre Jeunet si ginditi-va cit de mult ne lipseste…

Articol publicat in ELLE Aprilie 2002
 

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK