La prima vedere aceste comportamente par eficiente, însă calitatea și sănătatea relației de cuplu au de suferit.
Se spune că în dragoste și în război totul este permis. Asta înseamnă încălcarea limitelor și uneori chiar a drepturilor partenerului. Și, da, poți obține rezultate pe termen scurt, mediu, ori chiar pe termen lung atunci când tiparele tale comportamentale se împletesc cu rănile emoționale ale partenerului tău și modurile sale de a face față atunci când se simte vulnerabil. Dar când ceva este funcțional, observi că merge cu succes, asta nu înseamnă că este și sănătos. Și nu este exclus ca la un moment dat aranjamentul în realitate fragil să fie spulberat, căci nevoile emoționale nu sunt nici pe departe împlinite, nici ale tale și nici ale lui.
Nu mai vorbim de conflict, de ceartă, ci de un scandal în toată regula. Evident, el induce un grad extrem de mare de disconfort. Și pentru a fi evitat disconfortul apare complianța în fața ta. Nu este un compromis asumat, negociat, ci o formă de supunere pentru a-ți evita accesele de furie, critica. Este o subjugare deoarece dorește să fii fericită, mulțumită. Desigur după o vreme devine enervantă complianța, ba chiar să îți devalorizezi partenerul în mod direct sau doar în mintea ta, ceea ce se va vedea imediat și comportamental. Probleme la nivel sexual? Nu e de mirare, întrucât s-a petrecut o veritabilă castrare emoțională. Și ori intrați într-o dinamică abuzator/persecutor – victimă, ori schimbați rolurile acestea pe rând.
Teama ca el să nu plece, să nu te înșele sau să te trădeze în vreun fel e atât de mare încât controlul devine un mod de viață, parte integrantă din existența zilnică. Trebuie să îți raporteze tot ceea ce face, tot ceea ce i se petrece peste zi, să îți transmită locația sa, poate chiar îi urmărești telefonul, iar în cercuri sociale nu are voie să schimbe două cuvinte cu nicio femeie. Prietenii săi? Ori i-ai îndepărtat, ori se întâlnește cu ei într-o măsură foarte mică. Acest control, care se extinde și până la nivel financiar, funcționează până la urmă pe bază de frică și pe bază de luptă pentru putere. Și cel mai sigur nu ești prima parteneră cu care se petrece asta, iar prima dată a experimentat-o în familia din care provine. Un tratament familiar și dureros care pune bazele unei forme de dependență.
Dependența nu este neapărat una de substanțe, deși gradul său înalt de frustrare se poate autoliniști cu un consum exagerat de alcool, de exemplu. Dependența este de tine prin faptul că nu are voie să inițieze ceva sau să decidă ceva singur, nici măcar pe aspecte minore. Tot controlul, toată puterea se află la tine, nu sunt împărțite echitabil între voi și nici vorbă vreodată de negociere. Este ca un copilaș care depinde complet de altcineva.
Nu vrei să devină prea sigur pe tine, ci mereu să se teamă că te poate pierde. Și prin urmare creezi un climat foarte instabil, impredictibil și nesigur emoțional. Este captivant și în același timp foarte obositor pentru amândoi, un perpetuu joc psihologic care antrenează manipularea, îndreptățirea și adâncește deprivarea emoțională.
Să îi minimizezi încrederea în sine, să nu mai creadă că poate face ceva prin forțele proprii. Să îi spulberi stima de sine, încât să nu se mai simtă valoros. Ci mic, incapabil, deficient și ca atare mult mai ușor de manipulat, inclusiv în direcția aceea în care e norocos că te are și fără tine este nimic.
Foto: PR