Aceste comportamente ale partenerului nu trebuie ignorate, deoarece pot ascunde probleme cu adevărat serioase.
Aceste comportamente neobișnuite sunt facil de observat. Nu le avea când v-ați cunoscut, nu au apărut treptat în ani, pe măsură ce relația a evoluat. Ci s-au insinuat de la o vreme, sunt extrem de deranjante și poate chiar le asociezi cu situații concrete care l-au afectat semnificativ. Unul dintre părinții săi s-a îmbolnăvit grav? A decedat? Partenerul a fost concediat sau afacerea a început să meargă foarte prost? Desigur, în afară de acestea pot fi și o mulțime de alte explicații pe care e necesar să le afli, de asemenea, să transmiți cum te afectează pe tine maniera în care se comportă și ce ai nevoie din partea lui.
Orice părinte își mai iese din pepeni și apoi îi pare rău. Iar fiecare etapă de vârstă a copilului vine cu noi și noi provocări. Dar tu ai observat cum țipă la cel mic, îl tratează ca pe un adult care nu vrea să facă ce este rugat, uneori parcă intră în competiție sau într-o luptă de putere cu copilul. Oare are așteptări nerealiste de la un copil atât de mic? Are anumite probleme, este foarte obosit, nu mai are resurse și eliberează acasă toată furia? Nu ați stabilit voi clar limitele de relaționare cu copilul? Îi puneți limite, apoi nu vă țineți de ele și e firesc ca cel mic să forțeze situația deoarece i-ați dovedit că se poate?
Este foarte îngrijorător indiferent de modul în care se manifestă. Fie se izolează, nu vorbește cu nimeni, și se culcă, fie devine foarte vocal și încep certurile. Alcoolul este o formă dezadaptativă de autoliniștire, care amorțește simțurile, aduce liniște în gânduri și anesteziază emoțiile negative copleșitoare. Ce se petrece cu el la nivel individual de a recurs la alcool? Ce se petrece în cuplu?
Acum este implicat în relație, acum detașat complet. Ba face planuri de viitor, ba nu poți stabili cu el nici când să mergeți la cumpărături. Este cald, se poartă frumos, ca apoi să devină irascibil și nemulțumit de orice. Te complimentează și ulterior vine cu o tiradă de critici de parcă nu îi place la tine absolut nimic. Devine din ce în ce mai dificil să te poți baza pe el, iar când îi ceri sprijinul este vădit deranjat. Dacă alegi să ignori toate acestea, spunându-ți că e doar o perioadă proastă, îi va trece de la sine, negi realitatea și seriozitatea ei. Toate aceste comportamente trebuie adresate, mai ales că îți încalcă nevoi emoționale de bază precum a te simți respectată, sprijinită, apreciată, nevoia de siguranță, de predictibilitate.
Lucrează până târziu și vine acasă la ora la care vă culcați. Uneori, inclusiv la final de săptămână se duce la birou. A ales o nouă poziție la serviciu, ce-i drept extraordinară, care presupune deplasări dese în afara orașului, chiar în alte țări. Primul lucru la care te gândești e infidelitatea sau căi validate social de a fugi din relație și a ocoli intimitatea? Dar în spate mai pot și fi alte explicații precum nevoia exagerată de validare prin rezultatele profesionale, goana după succes și beneficiile financiare, teama zilei de mâine.
Foto: PR