Citeodata am impresia ca Piata Victoriei la ora sase dupa-amiaza este Purgatoriul lui Dante. Mii de suflete incearca sa-si croiasca drumul spre casa prin bruiajul fonic, in traficul odios, dar nu stiu niciodata daca dupa acest nod de aglomeratie ii asteapta infernul, adica un alt blocaj, sau paradisul, un drum intins spre destinatie. Pina voi vedea ce surpriza voi avea dincolo de urmatorul semafor nu pot decit sa astept… Mai inaintez sporadic citiva centimetri pretiosi, cind eu as vrea sa fug cu viteza gindului pina in Baneasa, unde am o programare. E clar, o sa intirzii mult peste sfertul academic si o sa par neserioasa. Sau mai rau, imi voi pierde programarea. Oare de ce nu am plecat mai devreme? Simt cum adrenalina imi stringe intr-o menghina fiecare celula nervoasa, dar soferul din fata mea inainteaza un pic si asta imi da speranta. Apoi frineaza brusc. Of, mai aveam putin si prindeam acel verde. Constat ca s-a bagat o masina la fel de brusc in fata lui si sta acolo, inserata pe jumatate in sirul indian. Dar, hei! Iata un cersetor cu handicapul la vedere – o mina fara antebrat, cu virful rotunjit din cot. Oare nu i-o fi frig asa, in tricou, la numai doua grade? Ah, nu, te rog, nu veni la mine! Prea tirziu. M-a remarcat, m-a masurat si probabil i-am parut a ‰ avea inima calda. Dar ce nu stie el este ca, de cind am vazut Filantropica, am devenit o fata foarte greu de impresionat. Incepe sa se milogeasca pe linga geam: „Da-mi si mie ceva, tanti…’. „Tanti? Hm! Oare citi ani crede ca am ca sa merit acest mod de adresare?’ Si aplic reteta clasica: dau muzica mai tare, incercind sa adopt o expresie cit mai posaca, de-a dreptul impasibila.
Si atunci incep niste acorduri de chitara care imi par a fi un balsam pentru suflet, apoi vocea lui Bon Jovi: „This Romeo is bleeding, but you cant see his blood’. Atit mi-a trebuit si sint acolo: discoteca taberei de la Galaciuc. Tocmai am cistigat un concurs de poezie improvizat de organizatori si ma simt ca un rockstar, pentru ca toata lumea ma cunoaste, desi sint cea mai mica de acolo. Din cauza asta nu prea m-am simtit in largul meu de-a lungul sejurului. Cei de clasa a VIII-a imi par semi-adulti. Pina si cei de a V-a, la fel ca mine, sint mai mari, pentru ca am fost data devreme la scoala. Ah, si toate celelalte fete au sini. P
arca ma si vad: o fetita firava, indrazneata din timiditate, cu par lung si un breton cit toata fata, cu pantaloni visinii din reiat si puloveras roz din mohair, care voia sa para cool dansind pe Beastie Boys. Dar cind a inceput melodia „Always’ a lui Bon Jovi, surpriza! Ma invita la un „blues’ cel mai dragut baiat dintr-a VI-a pe care l-am vazut vreodata. Il remarcasem cu mult inainte, dar parea genul caruia ii plac fetele mai mari. Daca te-ai nascut dupa 90, trebuie sa-ti spun ca blues-ul era un stil care se dansa inainte in discoteci, la banchete si la bairamuri, ce presupunea o miscare de rotatie, pe alocuri browniana, realizata de doua persoane corp la corp, fara noima sau reguli, pe o melodie lenta. Desigur, nu eram foarte apropiata de baiatul in cauza atunci cind ne leganam pe Bon Jovi, adica erau cel putin zece centimetri intre noi, dar pentru faptul ca ii simteam privirea admirativa si bratele cuprinzindu-mi timid talia, ma simteam cea mai frumoasa fetita cu breton din lume. Ce mai, eram un rockstar!
De atunci, de fiecare data cind aud „Always’, un tsunami de bucurie infantila imi inunda toate simturile si ma face sa ma simt iar de zece ani. Si sa ignor claxoanele disperate care ma anunta ca s-a facut verde de mult si incurc traficul cu momentele mele de reverie. Brusc, faptul ca riscam sa pierd o programare nu mi s-a mai parut un motiv de ars neuroni.
„Anumite melodii capata o semnificatie speciala pentru ca au o dominanta afectiva si la un moment dat in viata au acompaniat un eveniment, o persoana, o intimplare sau o stare de spirit. Cum neuronii tind sa faca echipe stabilind punti intre ei, se petrece o asociere neuronala concreta intre un stimul (melodie) si un sentiment. Aceasta legatura poate ramine stabila in timp, astfel incit, atunci cind melodia reapare, va atrage dupa ea si sentimentul asociat. De altfel, nu mai e de mult un secret faptul ca muzica actioneaza direct asupra centrilor emotiilor din creier, ceea ce este foarte vizibil prin procedee imagistice (adica rezonanta magnetica etc.)‘, explica psihologul Mihaela Costea. Pentru mine, aceasta balada este cumva echivalentul madlenei lui Proust pentru o evadare subita in trecut, desi, in teorie, memoria olfactiva este corelata mai puternic cu emotiile decit cea auditiva.
Rasfoindu-mi amintirile am remarcat ca parfumurile imi trezesc la viata particule de sentimente, iar cintecele am senzatia ca imi ofera si un suport vizual pentru unele pagini ale vietii mele, in special din capitolele vietii amoroase. Iar cind cele doua tipuri de memorie se combina, puzzle-ul e complet. Ca in acea dimineata de primavara cind mergeam cu autobuzul 282 spre liceul de pe Dorobanti. Pomii pe linga care treceam erau infloriti in nuante de alb si roz, iar lumina calda a soarelui indulcea chipurile oamenilor blazati care mergeau la serviciu. Mai mult, prospetimea parfumului meu, Davidoff Cool Water, imi oferea o stare euforica completata perfect de firul melodic ce curgea efervescent din boxele autobuzului: „Mi amore dont you know, my love I want you so/ Sugar, you make my soul complete, your rapture tastes so sweet’.
Aveam impresia ca totul pe lumea asta e la superlativ si niste fluturasi captivi se loveau violent de peretii stomacului meu, pentru ca dupa ore aveam intilnire cu Calin – un baiat super-frumos, cu ochii acvamarin. Entuziasmul si anticiparea ma sufocau si nici nu stiam cum voi supravietui psihic celor sapte ore care trebuiau sa se scurga pina atunci. Dar mi-am umplut timpul fabricind diverse scenarii despre cum vor decurge intilnirea, primul sarut si clipa in care imi va spune ca ma iubeste. Pentru ca stiam ca acel moment este inevitabil. Si asa a fost. Iar „filele de poveste’ au durat vreo opt luni, presarate cu emotii intense de toate soiurile. Si acum, cind adulmec Cool Water sau aud melodia lui Lio – „Rapture’ –, ma simt infuzata cu o doza de fericire pura.
Page: 1 2