colectiv, filmul documentar realizat de Alexander Nanau, selectat la Festivalul de Film Sundance

Unul dintre cele mai așteptate documentare în 2020, colectiv, realizat de Alexander Nanau, o co-producție HBO Europe, a fost selectat la Sundance în secțiunea Spotlight.

colectiv a avut premiera mondială în selecția oficială – în afara competiției la Festivalul Internațional de Film de la Veneția 2019, a fost proiectat la Festivalul Internațional de Film de la Toronto și a primit premiul pentru Cel mai bun film documentar în Competiția Internațională la a cincisprezecea ediție a Festivalului de Film de la Zurich.


După premierele de la Veneția și Toronto, unde a primit cronici pozitive și a stârnit reacții covârșitoare, colectiv va fi singurul film documentar proiectat în secțiunea Spotlight la Festivalul de Film Sundance (23 ianuarie- 2 februarie 2020). Secțiunea Spotlight este un tribut pentru titlurile excepționale care au avut premiera mondială în anul anterior.

Produs de Alexander Nanau Production în coproducție cu HBO Europe și Samsa Film, colectiv este un documentar observațional despre evenimentele primului an de la tragedia din clubul Colectiv. Filmul urmărește povestea anului 2016 și se concentrează pe relația dintre autorități și jurnaliști în încercarea de a afla adevărul. colectiv este despre oameni versus sistem, linia fină dintre adevăr și minciună, despre curaj și responsabilitate.


„Din când în când un film nu doar îți deschide ochii, ci te sfâșie, expunându-ți o prăpastie a moralității ce rezonează mai departe decât țara de origine a producției. colectiv, filmul lui Alexander Nanau este o producție remarcabilă despre un nivel al corupției inimaginabil chiar în centrul sistemului medical din România. Un film cu adevărat ancorat în vremurile în care trăim, ce merită expunere pe scară largă' – Variety

Lansarea în cinematografele din România, urmată de premiera pe HBO și HBO GO, va avea loc în primăvara lui 2020.

Filmul colectiv este produs de Alexander Nanau Production, în co-producție cu HBO Europe și Samsa Film Luxembourg, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Luxemburg Film Fund și Sundance Documentary Fund, cu participarea MDR Germania, RTS Elveția, RSI – Elveția și YES Docu – Israel.

Filmul va fi distribuit în cinematografele din țară de către Bad Unicorn.

Din echipa de producție fac parte Alexander Nanau (regizor, cameră, montaj, producător), Mihai Grecea (colaborator artistic), Antoaneta Opriș (dramaturgie), Bianca Oana (producător Alexander Nanau Production), Hanka Kastelicova (producător HBO Europe), Alina David (producător HBO România) și Bernard Michaux (producător Samsa Film).


Citește și:
Corina Gabriela Ionita, supraviețuitoare a tragediei de la Colectiv, despre cum i s-a schimbat viața în ultimii patru ani

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle