Ciprian Chiujdea, despre rolul din „Trei kilometri până la capătul lumii”, un film despre discuții necesare: „Am simțit că am fost auzit”

După un debut promițător într-un film care îndeamnă la conversații curajoase, actorul Ciprian Chiujdea e pregătit de alte proiecte care să-l inspire.

La TIFF-ul de anul acesta, unul dintre filmele văzute a fost Trei kilometri până la capătul lumii, regizat de Emanuel Pârvu și răsplătit cu Premiul Queer Palm la Festivalul Internațional de Film de la Cannes și trofeul Heart of Sarajevo pentru cel mai bun lungmetraj la Festivalul de Film de la Sarajevo. Din distribuție fac parte Laura Vasiliu, Bogdan Dumitrache, Ingrid Micu-Berescu, Valeriu Andriuță, Adrian Titieni, Richard Bovnoczki, Alina Berzunțeanu, Vlad Brumaru, Radu Gabriel și Vlad Ionuț Popescu. Ciprian Chiujdea, care interpretează rolul principal, are o prestație zguduitoare în primul său film, pe care am păstrat-o în minte și care a fost subiectul principal al discuției noastre. Pelicula, care este propusă de România pentru Premiile Oscar 2025 la categoria Cel mai bun lungmetraj internațional, o poți urmări în cinematografe din data de 11 octombrie și este distribuită în România de Independența Film.

Filmul Trei kilometri până la capătul lumii îl surprinde pe adolescentul Adi, în vârstă de 17 ani, jucat de Ciprian Chiujdea, care este victima unui atac homofob în satul său natal din Delta Dunării, după ce e văzut în ipostaze tandre alături de un băiat. Tânărul nu-și găsește sprijinul, în mijlocul acestui incident dramatic, în părinții săi, interpretați de Laura Vasiliu și Bogdan Dumitrache, care sunt mânați de valori conservatoare și credințe religioase și care ar face orice ca adevărul – faptul că băiatul lor este gay – să rămână ascuns. Mesajul filmului vine din tenebrele unei istorii încă prezente în societatea românească, în care persoanele LGBTQIA+ n-au drepturi egale și sunt supuse discriminării, respingerii și valurilor de ură.

Ciprian Chiujdea în filmul *Trei kilometri până la capătul lumii*

Ciprian a aflat de casting-ul pentru proiect de la o prietenă foarte bună, care i-a spus că e nevoie de un personaj care are câteva replici. După ce a luat legătura cu echipa de producție, a primit indicații pe email despre Adi și un alt rol pe care să-l facă pentru probă. „Citind, îmi părea puțin rău că am un personaj trecător și trebuie să dau casting-ul cu personajul Adi, care spunea niște cuvinte atât de frumoase.” După câteva zile, a fost chemat pentru o altă probă, de data asta pentru rolul Adi. Atunci, se afla în pauza de masă de la repetiții și a început să plângă de fericire. „Am simțit că am fost auzit de ceva mai presus de mine.”

Pentru Ciprian, n-a fost un rol dificil, în direcția în care nu rezona cu personajul, pentru că „Adi face parte din mine.” Îi era apropiat, „venind din același loc ca mine și am descoperit că ne asemănăm din ce în ce mai mult cu fiecare pagină pe care o citeam.” A înfruntat și o provocare în munca la acest rol:

„Atunci când lucrezi cu un lucru atât de asemănător cu tine este greu, pentru că te doare și te mai tare. Te costă mult mai mult, pentru că n-ai ce să construiești.”

A fost și copleșitor, pentru că „am simțit că a trebuit să fac o disecție pe viu, să-mi amintesc fiecare moment prin care am trecut în adolescență și să retrăiesc acele momente și de 30 de ori, uneori, la filmări.” Contribuția la proiect a venit cu revelații pe mai multe planuri pentru el și crede că a reușit „să mă vindec de unele răni care erau deschise, să-mi înțeleg mai bine părinții, să mă înțeleg pe mine și pe cei din jur.”

Speră ca Trei kilometri până la capătul lumii să fie primit foarte bine și amintește de intenția regizorului Emanuel Pârvu ca proiectul „să pornească un dialog despre ce e bine, ce e rău, iubire, familie, pentru că are atât de multe tematici. Filmul ăsta trebuie să te marcheze și să rămâi măcar cu un gând după ce ieși din sala de cinema”, mai spune Ciprian. A avut multe de învățat din lucrul la acest lungmetraj, iar colegii săi au venit către el cu sfaturi. „Fiind atât de mulți oameni în toată echipa, au fost multe opinii legate de meserie, dintre care am ales ce cred că mi s-ar potrivi.” La nivel personal, după film, a rămas cu prieteni, experiență, amintiri și speranță.

Când mi-a vorbit despre copilăria lui, Ciprian s-a gândit la clipuri nostalgice cu răsărituri și cântece de păsări pe fundal. A crescut în Tulcea și își petrecea foarte mult timpul pe afară. N-a avut acces la Internet, tabletă sau laptop până mai târziu, în școala generală. A vrut să fie orice, de la astronaut și până la cântăreț, iar visul lui cel mai mare era să fie superstar. „Eram obsedat de desenele cu Hannah Montana și să am double life. Mi se părea atât de thrilling toată chestia asta.”

De mic a făcut cunoștință cu dansul, iar actoria a venit destul de târziu în viața lui. „La noi în casă era mai mereu muzică.” Pe la 3-4 ani, mama lui l-a dus la dans și așa a început să fie atras de scenă. La 7-8 ani, a realizat ce se întâmplă și a schimbat trupa, unde făcea dans mai serios.

„Mergeam la concursuri cât de multe puteam și erau niște mulți bani investiți din partea maică-mii în chestia asta, pentru că devenise o pasiune foarte mare pentru mine.”

Teatrul l-a descoperit în liceu, prin intermediul profesoarei sale de română. Avea reducere dacă mergea cu școala, iar în clasa a clasa a XII-a vedea spectacole vinerea, sâmbăta și duminica. De atunci a fost interesat de teatru și actorie, dar până la facultate n-a practicat deloc. „Am avut niște tentative de a deschide o trupă de teatru a liceului, dar a fost un fail.”

Crede că va mai dura ceva timp până când va asimila tot ceea ce a făcut la UNATC, unde a studiat actorie.

„UNATC-ul sau orice facultate de teatru, în general, e o experiență cu vrute și nevrute, dar e cu mult mai aparte față de orice alt lucru pentru că în teatru, în actorie, în dans, lucrezi cu sufletul omului. Trebuie să despici firul în patru și să lucrezi atât cu tine, cât și cu partenerul tău, cu textul, cu cine te coordonează: regizor, profesor sau coleg.”

Mărturisește că în facultate n-a fost un student bun și nici printre cei care străluceau sau erau luați în regii. „În primii doi ani am trecut ca rața prin apă pentru că nu mă pricepeam.” Vedea alți colegi cum explorează, cum înfloresc și el stagna. „Mi s-a spus chestia asta din partea profei, în anul III, că nici nu voia să mă ia la facultate. Dar tot în anul III ea mi-a oferit bursa de studii Ștefan Iordache, adică pentru cel mai bun actor.” Iar recunoașterea asta l-a făcut să simtă că e locul lui în această lume. Ce a învățat a fost că „în actorie, oricât de mult stai și te complici cu arta asta ca și cum ar fi o știință și încerci să iei psihologic ce se întâmplă cu omul, să-i vezi trecutul, să lucrezi ca omul ăla în loc să lucrezi ca tine, totuși, trebuie să o iei ca pe o joacă.”

Pentru Ciprian, misiunea teatrului este să reprezinte lumea în care trăim din anumite puncte de vedere.

„Nu poți să incluzi într-un scenariu sau text de teatru întreaga societate, dar vorbim de microsocietăți, comunități care fac parte din viața reală și tocmai de asta teatrul și filmul au un impact atât de mare.”

Crede că teatrul pune o oglindă în fața oamenilor, prin care se pot descoperi pe ei sau pe cei din jurul lor. „Cu toții vrem, făcând orice tip de teatru, fie că e dans, actorie, teatru clasic, tradițional, film, orice altă metodă, să aducem în discuție probleme care există sau care vor deveni relevante.”

La momentul actual, lucrează mai mult în zona dansului decât în actorie în teatru. Îi este confortabil, făcând asta des, dar nu exclude ideea de a practica teatrul în sensul clasic. În anul III de facultate a spus că nu mai vrea să facă actorie: „obosisem foarte mult, începuse să-mi displacă să joc spectacolul de licență, să spun vorbe, să urlu pe scenă.” Dar odată cu filmul și-a dat seama „cât de frumoasă e actoria, cât de mișto poate să fie dacă e făcută într-un mediu în care îți permite să te simți bine.”

Pe mai departe, n-are un plan. Își dorește să găsească multe casting-uri, să aplice la cât mai multe proiecte și să fie din nou pe un platou de filmare. Iar speranța lui este următoarea: „să fac lucruri de calitate, cu oameni mișto.” Noi cu siguranță vom fi cu ochii pe Ciprian Chiujdea, ceea ce te îndemnăm să faci și tu.