Cine va câștiga la Oscar 2019?

Mai sunt doar câteva zile până la ceremonia premiilor Academiei Americane de Film, așa că a venit vremea să facem pariurile: cine va câștiga la Oscar 2019?

Sunt mulți ani deja de când, în redacția ELLE, ne distrăm punând pariu pe nominalizații noștri preferați de la cele mai prestigioase premii ale cinematografiei. A venit momentul să facem asta și în acest an. Așadar, cine va câștiga la Oscar 2019? Acestea sunt predicțiile (și pariurile) noastre. Și așteptăm să ne spui și tu cu cine ții! (Desigur, pentru ca acest text să nu se întindă cât o zi de post, am ales doar cele mai dezbătute categorii, cele care stârnesc cel mai mult interes din partea publicului și a criticilor, deopotrivă.)


Cine va câștiga la Oscar 2019 – categoria cel mai bun actor într-un rol secundar

Adam Driver (Agent ProvoKkKator), Mahershala Ali (Green Book), Sam Rockwell (Backseat), Sam Elliott (A Star is Born) și Richard E. Grant (Can You Ever Forgive Me?) sunt actorii care se luptă pentru distincția aceasta. Dacă ar fi să mergem doar pe instinct, am spune din start că premiul e al lui Mahershala, care îl portretizează spectaculos, în Green Book, pe pianistul Donald Shirley. Însă Ali a mai luat un Oscar recent, pentru Moonlight, ceea ce ar putea să îi diminueze șansele. Același lucru este valabil și pentru excelentul Sam Rockwell, în vreme ce Sam Elliott e nominalizat pentru prima dată în viață, după zeci de ani de carieră, ceea ce ar putea să creeze surprize. Oricum, pariul nostru e în continuare Mahershala Ali.


Cine va câștiga la Oscar 2019 – categoria cea mai bună actriță într-un rol secundar

Emma Stone (The Favourite), Regina King (If Beale Street Could Talk), Rachel Weisz (The Favourite), Marina de Tavira (Roma) și Amy Adams (Vice) sunt nominalizatele la această categorie. Iar problema cu două dintre ele, Stone și Weisz, este că sunt amândouă foarte bune, dar că își pot anula una alteia șansele. Ca să nu mai vorbim și despre faptul că ambele au deja acasă câte o statuetă aurie. Această situație îi poate fi benefică, însă, Reginei King, care face un rol spectaculos în If Beale Street Coud Talk, filmul după romanul lui James Baldwin care nu are multe alte șanse de câștig în alte categorii. Deci pariul nostru este Regina King – asta dacă Amy Adams, aflată deja la a șasea nominalizare, nu izbutește, în cele din urmă, să obțină trofeul.

Cine va câștiga la Oscar 2019 – categoria cel mai bun actor într-un rol principal

Bradley Cooper (A Star is Born), Willem Dafoe (La poarta eternității), Rami Malek (Bohemian Rhapsody), Viggo Mortensen (Green Book) și Christian Bale (Vice) se luptă pentru trofeul în această categorie, și lupta este serioasă. Totuși, deși Viggo Mortensen și Christian Bale au șanse serioase și au făcut treabă foarte bună, probabil că aici favoritul este cel mai clar. Și acela este Rami Malek. Bohemian Rapsody a fost un succes uriaș, cu toate bubele sale, iar succesul i se datorează mai ales lui Malek. Iar faptul că a câștigat în această categorie și la Bafta și la Globurile de Aur îi dă un avans considerabil.


Cine va câștiga la Oscar 2019 – categoria cea mai bună actriță într-un rol principal

Lady Gaga (A Star is Born), Melissa McCarthy (Can You Ever Forgive Me?), Olivia Colman (The Favourite), Yalitza Aparicio (Roma) și Glenn Close (The Wife) se confruntă în această redutabilă categorie, în mod curent una dintre cele mai interesante. Și e clar pentru toată lumea că Glenn Close, aflată la a șaptea nominalizare, are cele mai mari șanse. Oricât am iubi-o pe Close, însă, nu putem să nu luăm în seamă rolul absolut formidabil pe care îl face Olivia Colman în The Favourite. Așa încât se prea poate ca Lady Gaga să facă turele de promovare, ca Yalitza Aparicio să impresioneze cu talentul ei neprelucrat, însă între cele două de mai sus se dă lupta, și nu ne-am supăra dacă ar câștiga oricare dintre ele. Deși sufletul nostru e alături de Colman.


Cine va câștiga la Oscar 2019 – cel mai bun film

Bohemian Rhapsody, The Favourite, Black Panther, Agent ProvokKkator, Green Book, Vice, A Star is Born și Roma își joacă șansele aici, și toată lumea spune că Roma este favoritul absolut. Noi îndrăznim să sperăm pentru The Favourite sau Green Book, dar dacă ar fi să câștige un film care să răspundă foarte bine realității zilelor noastre, probabil că BlackKklansman ar fi acela. Oricum, șansele lui sunt mai bune în confruntarea pentru cel mai bun regizor. Așadar, de dragul argumentului, probabil că Roma va câștiga.


Cine va câștiga la Oscar 2019 – cel mai bun regizor

Spike Lee (Agent ProvokKkator), Adam McKay (Vice), Pawel Pawlikowski (Cold War), Alfonso Cuaron (Roma), Yorgos Lanthimos (The Favourite) se bat aici, iar șansele cele mai mari, cum spuneam deja, le-ar avea Spike Lee – care ar deveni și primul regizor de culoare care câștigă acest trofeu. Cuaron, principalul său competitor, a mai câștigat premiul, și cu șansele sale foarte mari la cel mai bun film, chiar nu vedem care ar fi scenariul în care Lee nu și-ar adjudeca premiul.


Citește și:
Cele mai bune filme de dragoste ale tuturor timpurilor

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle