Cand vine vorba de intalniri (si mai ales de prima intalnire), am o singura regula: sa am suficienti bani la mine incat sa-mi platesc nu numai propria consumatie, ci si pe a a lui. De ce? Ei bine, din mai multe motive. Primul si cel mai simplu este ca vreau sa evit momentele penibile, in care ne scotocim prin buzunare dupa cash (pentru ca, ce sa vezi, „Ne scuzati, nu ne merge POS-ul!’) sau cautam cel mai apropiat bancomat.
In al doilea rand, pentru ca platindu-mi consumatia, mi se pare ca fac un „statement’, mai pe romaneste o declaratie in legatura cu cine sunt si cu ceea ce vreau de la o potentiala sau viitoare relatie. Cu alte cuvinte, nu accept ascendentul financiar al partenerului meu. Da, recunosc: daca el insista foarte mult, accept plata consumatiei. Dar am grija ca la viitoarea intalnire sa achit eu nota de plata sau sa platesc eu taxiul. Poate vi se par niste calcule mult prea pragmatice; unde este acel „go with the the flow?’; unde este galanteria masculina? Pana la urma, achitarea consumatiei ar putea fi privita si ca un gest de curtoazie. Prefer insa sa fiu curtata in multe alte feluri: sa primesc complimente, sa am parte de atentie, sa-si aminteasca ca-mi place un anumit tip de vin sau un anumit autor, sa-mi pregateasca un mic-dejun, sa nu stea cu nasul in telefon, cand (macar teoretic) ar trebui sa stea de vorba cu mine. Ca sa simplific lucrurile, as spune ca pentru mine atentia pentru detalii este mai importanta decat numerarul.
Pana la urma, intram intr-o relatie cu asteptari, cu un bagaj emotional, dar ne si negociem in permanenta statutul. Recunosc, daca am o intalnire in centrul orasului, pana ajung acolo am cheltuit cam 85 lei (50 lei bona Anei, 35 lei taxiul). Asta inseamna oare ca ar trebui „recuperata’ cumva investitia sau „egalizata’ situatia? Oare daca m-as intalni cu o prietena, i-as pretinde sa-mi plateasca consumatia? De buna seama ca nu. De ce ar trebui ca un barbat cu care ma vad prima oara sa-mi fie cumva dator? Sau faptul ca undeva, deasupra noastra, pluteste atmosfera de flirt, ceva atractie si, la un moment dat, chiar si posibilitatea de a face sex, il obliga sa-mi plateasca consumatia? Ups, cred ca intram in complicata si delicata discutie „sex for money’. In plus, faptul ca eu am un copil si am ales sa stau in afara orasului sunt strict alegerile mele.
Pe de alta parte, o buna prietena a mea sustine ca pentru ea intalnirile sunt un prilej de mare cheltuiala si un consum de energie. Practic, o intalnire inseamna aranjat parul, machiaj, manichiura, pedichiura, eventual niste gene false, o tinuta adecvata. Mi-e si groaza de calcule! Evident, contra-argumentul ar fi: dar tu nu ai face toate astea pentru tine, chiar si daca nu te-ai duce la o intalnire? Raspunsul este mereu acelasi: „Nu neaparat. Eu ma simt bine si nemachiata si in haine comode! Insa atunci cand ma aranjez, este o dovada ca-l respect pe cel cu care ma intalnesc, asa ca vreau sa-i prezint cea mai buna varianta mea. Nu numai ca ma aranjez, dar las acasa si grijile, si problemele de la birou, si angoasele, si frustrarile. Cu alte cuvinte, incerc sa fiu o prezenta agreabila din toate punctele de vedere. Asa ca ma astept la o recunoastere a eforturilor mele. Iar cel mai la indemana mod (din partea lui) de a mi le recunoaste este achitarea notei de plata!’
Pentru ca parerile noastre sunt diametral opuse, am facut, ca de obicei, un sondaj si in randul colegelor mele de redactie.
Petra, de 21 ani, mi-a spus fara rezerve si fara nici o ezitare: „Baiatul intotdeauna! Este o regula de bun simt si de educatie! Ar trebui sa stie toti! De ce? Daca el lanseaza invitatia, este de datoria lui. Daca fata a initiat intalnirea, pot cadea de comun acord sa imparta nota de plata. Depinde mult si de valoarea ei!’. (Adica a notei de plata).
Madalina, 23 de ani, este de parere ca: „De regula, barbatul este cel care lanseaza invitatia, prin urmare ma astept ca la prima intalnire sa plateasca el consumatia. Dar, daca relatia continua dincolo de prima intalnire, prefer sa-mi platesc consumatia la urmatoarele intalniri, pentru ca as simti ca ma limiteaza in modul cum ma raportez la el. Nu m-as mai simti independenta, m-as simti limitata si conditionata in raport cu el. Daca ar fi sa ingros comparatia, m-as simti «cumparata»’.
Alice, 38 ani, este foarte vehementa: „Bineinteles ca eu imi achit partea mea! Mi se pare un gest elementar! Practic, setez niste limite si nu vreau sa-l incarc pe el in nici un fel. Indiferent cine sugereaza rendez-vous-ul, nu vrau sa pornesc de la falsa presupunere ca e de datoria lui sa-mi plateasca consumatia. Este foarte gresit sa faci presupuneri de orice tip, atunci cand intalnesti pentru prima oara un om!’.
Barbara, 42 de ani, este si ea foarte convinsa: „Daca este un gentleman, plateste el! Bineinteles, am intotdeauna bani la mine, dar daca ajung in situatia de a-mi achita nota de plata, asta ma pune rau de tot pe ganduri!’
Ruxandra, 23 de ani spune ca: „Ma ofer intotdeauna sa-mi platesc partea. Daca insista totusi sa achite nota de plata pentru amandoi, accept, nu fac mare caz din asta!’
Ioana, 35 ani, nu gaseste deloc flatanta dorinta unui barbat de a-i achita consumatia: „Cred ca din momentul in care am castigat primii bani, la un pic peste 18 ani, am inceput sa fiu foarte mandra de nou descoperita mea independenta financiara – iar lucrul acesta a fost vizibil mai cu seama in insistentele mele de a-mi plati nota la restaurant sau la bar, un obicei pe care l-am pastrat si care face parte din mine. Nu stiu de ce, dar nu am simtit niciodata ca gestul unui barbat interesat de mine la modul romantic de a plati o nota e flatant. Mi se pare ca traim intr-o lume in care independenta noastra e un lucru recent (si greu) castigat si ca ar trebui sa ne mentinem pe toate fronturile starea asta. Dar poate ca e pentru ca am fost crescuta de o mama singura…’.
Ana, 20 ani, spune ca: „In principiu, plateste baiatul la prima intalnire. Dar daca amandoi stam pe banii parintilor, atunci eu zic ca trebuie sa se ofere si fata, macar; chiar daca baiatul nu o sa accepte. Daca are job, in schimb, e ok sa plateasca doar el. Pe viitor, jumi-juma’.
Marina, 21 ani, considera ca: „Este in regula ca baiatul sa se ofere, dar prefer sa platim jumi-juma. Daca chiar insista, este in regula sa plateasca el la prima intalnire, dar daca vor mai fi si altele, impartim’.
Voi ce parere aveti, cine plateste la prima intalnire?
Citeste si:
O batalie in genunchi: Carmen Iohannis si Brigitte Macron
Foto: Shutterstock